Noul Concurs Internaţional de Canto al Operei Naţionale Bucureşti va avea loc în luna iunie
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-concurs-international-de-canto-al-operei-nationale-bucuresti-va-avea-loc-in-luna-iunie/

În perioada 13-16 iunie 2013, Opera bucureşteană organizează cea dintâi ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Marele Premiu al Operei Naţionale Bucureşti”.

Un articol de Andrada Văsii|11 aprilie 2013

În perioada 13-16 iunie 2013, Opera bucureşteană organizează cea dintâi ediţie a Concursului Internaţional de Canto „Marele Premiu al Operei Naţionale Bucureşti”.

Această competiţie înlocuieşte Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii artei lirice” și se înscrie, prin noul său concept, pe linia concursurilor de canto recunoscute de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică, cu sediul la Geneva.

Obiectivele concursului

Obiectivele Concursului sunt descoperirea şi promovarea tinerelor talente din ţară şi din străinătate, atragerea acestora către Opera bucureşteană şi promovarea imaginii instituţiei pe plan internaţional, în contextul identificării valorilor naționale și a potențialului organizatoric și instituțional.

Anul acesta, Concursul este dedicat personalității lui Giuseppe Verdi, fiind inclus în seria de manifestări consacrate bicentenarului naşterii compozitorului.

Concursul se adresează tinerilor solişti vocali români şi străini, cu vârsta cuprinsă între 19-33 de ani pentru voci feminine, respectiv 20-34 de ani pentru voci bărbăteşti.

Premiile oferite constau atât în recompense de ordin financiar (Premiul I este în valoare de 6.000 Euro), cât şi în asigurarea unor oportunităţi de a interpreta roluri principale în spectacole ale Operei Naţionale Bucureşti şi nu numai.

Juriul competiţiei este alcătuit din personalități emblematice ale lumii muzicale naționale și internaționale, îndeosebi manageri de teatre lirice, directori de casting și impresari.

Info:

Înscrierile se fac via email, completând un formular de înscriere şi trimiţându-l împreună cu documentele necesare la adresa competition@operanb.ro până cel târziu în data de 18 mai 2013.

Publicul poate participa, pe bază de bilete, la oricare dintre etapele concursului.

 

Foto credit: ONB, spectacolul ,,Un Ballo in Maschera”

18
/11
/16

Nu-mi place să fac pronosticuri, dar cred că aceste două discuri vor primi premii importante ale industriei discografice în perioada următoare; în orice caz, sunt printre cele mai bune discuri pe care le-am ascultat anul acesta: concerte de Ceaikovski și Sibelius cu violonista Lisa Batiashvili și concertele de Șostakovici cu violoncelista Alisa Weilerstein.

15
/11
/16

Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta dirijorului Lorenzo Passerini, directorul artistic al Orchestrei Antonio Vivaldi îl va acompania pe celebrul tenor Alessandro Safina într-un concert care va avea loc la Cluj.

12
/11
/16

DokStation prezintă joi, 1 decembrie, ora 20.00, la Cinematograful Muzeului Țăranului, documentarul „One More Time With Feeling”, în varianta 2D. Filmul care a și deschis prima ediție a festivalului DokStation este prezentat pentru a doua oară în România, în proiecție unică, așa cum va fi proiectat și în cinematografele din lume, pe 1 decembrie.

11
/11
/16

Un dialog plin de armonie între două piane şi doi pianişti fermecători va avea loc pe scena Sălii Radio vineri, 11 noiembrie, între Rebeca Omordia şi Sergiu Tuhuţiu, care vor interpreta alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Martin Panteleev Concertul pentru două piane și orchestră de Max Bruch. Seara mai are în program două lucrăriri celebre ale repertoriului clasico - romantic : Uvertura Egmont op. 84 de Beethoven şi  Simfonia nr. 3 în la minor, op. 56 – Scoțiana de Mendelssohn.

10
/11
/16

Spectaculosul show „Disney Magical Music from the Movies” a ajuns în premieră în România! Primele reprezentații au avut loc pe 7 noiembrie, la Sala Sporturilor “Constantin Jude” din Timișoara şi pe 8 noiembrie la Sala Polivalentă Cluj-Napoca. Turneul va continua pe 12 noiembrie, la Sala Palatului Bucureşti, pe 15 noiembrie la Sala Sporturilor “D.P.Colibași” şi pe 23 noiembrie la Sala Polivalentă Craiova.

10
/11
/16

Cunoscuta pianistă și interpretă de jazz adaugă la impresionanta discografie un nou album „Sama Rou” – Cântecele sufletului meu’’, în care explorează rădăcinile sale africane și tradițiile din Sudul SUA, iar turneul de promovare include și România.

08
/11
/16

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo ajunge, pentru a treia oară în istoria sa, în Timișoara. Pe 9 și 10 noiembrie vor avea loc trei concerte SoNoRo la Biserica Millenium, la Cărturești Mercy și Palatul Baroc - Muzeul de Artă. Accesul publicului la concerte este liber.

08
/11
/16

Ajuns la cea de-a XI-a ediție, Festivalul de Muzică Veche București a devenit al doilea festival cultural al Bucureștilor (conform „Barometrului”, respectiv „Studiului” de consum cultural realizate de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală și ARCUB) și cel mai important eveniment dedicat muzicii vechi din sud-estul Europei.

02
/11
/16

În zi de Mărțișor, Maestrul Gheorghe Zamfir plus alți 100 de artiști, își dau întâlnire cu publicul, pe scena Sălii Mari a Palatului din Capitală, de la ora 19:30. Zamfir +100, este un spectacol care se înscrie în seria de evenimente concertistice ale Asociatiei Culturale Spectaculis, în cadrul proiectului DESTINNATIE ROMÂNIA, dedicat promovării imaginii României şi a culturii româneşti prin muzică şi interpretare.

02
/11
/16

Metallica a lansat, ieri, după o pauză de opt ani, dublul album Hardwired… To Self-Destruct, în care se regăseşte sound-ul original al trupei din anii 80, 90. Audiţia de la finalul lunii septembrie i-a entuziasmat pe experţi care au căzut de acord că “asistăm la o reîntoarcere la origini a trupei Metallica”.

Pagina 60 din 152« Prima...102030...5859606162...708090...Ultima »