Noul film al regizorului Cristian Mungiu, „R.M.N.”, în competiția oficială la Cannes
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-film-al-regizorului-cristian-mungiu-r-m-n-in-competitia-oficiala-la-cannes/

„R.M.N.”, cel mai recent film de lungmetraj al regizorului Cristian Mungiu, a fost selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, care va avea loc între 17 şi 28 mai.

Un articol de Liliana Matei|15 aprilie 2022

R.M.N. este o poveste despre resorturile profunde ale comportamentului uman în fața realităților care îl suprind, despre relația cu celălalt și despre felul în care ne raportăm cu toții astăzi la un viitor neliniștitor. În preajma Crăciunului, Matthias (30) se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de copilul care crește fără el (Rudi), de femeia pe care o iubește în taină (Csilla) și de tatăl rămas singur (Otto). Încearcă să se implice mai mult în educația băiatului rămas prea îndelung doar în grija mamei (Ana) și să-l dezbare de spaimele nedeslușite care l-au cuprins. Când la mica fabrică de care se îngrijește Csilla sunt angajați câțiva muncitori noi, pacea celor din comună se tulbură, spaimele îi cuprind deopotrivă și pe adulți, iar frustrările, conflictele și pulsiunile irump la suprafață prin pojghița subțire de aparentă înțelegere și calm.

Filmul îi are în rolurile principale pe actorii Marin Grigore și Judith State iar alte roluri sunt interpretate fie de actori profesioniști precum Macrina Bârlădeanu, Orsolya Moldován, András Hatházi sau Deák Zoltán, fie de neprofesioniști.

Imaginea a fost realizată de Tudor Vladimir Panduru (Bacalaureat, Malmkrog) scenografia de către Simona Pădurețu (Bacalaureat, Tata Mută Munții) iar montajul de către Mircea Olteanu (După Dealuri, Amintiri din Epoca de Aur).

Filmul este produs de către Mobra Films și coprodus de către Why Not Productions, Wild Bunch International, France 3 Cinéma și Le Pacte din Franța, Les Films du Fleuve (Belgia), Filmgate Films și Film i Väst (Suedia), cu sprijinul Canal+, France Télévisions, Ciné+, finanțat de Centrul Național al Cinematografiei din România și susținut de Eurimages.

Bugetul filmului a fost de circa 2,8 milioane de Euro, iar creditul alocat de CNC România de 3 milioane de lei.

Filmările au fost reallizate în perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022, în principal în satul Rimetea din județul Alba dar și în alte localități din Transilvania.

Este a șasea prezență a regizorului Cristian Mungiu la Cannes și a cincea în selecție oficială.

În 2007, la prima prezențâ în selecția oficială a festivalului, filmul 4 luni 3 săptămâni și 2 zile a fost recompensat cu Palme d’Or pentru cel mai bun film din competiție, După Dealuri a fost recompensat în 2012 pentru cel mai bun scenariu și pentru cea mai bună interpretare feminină, iar Bacalaureat a fost recompensat pentru cea mai bună regie în 2016.

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.

19
/10
/22

Unsul magilor, Black Adam (pseudonimul modern al lui Teth-Adam), spune povestea anti-eroului forțat de împrejurări să ajute câțiva pământeni. Mânat de răzbunare și ură, Black Adam este extrem de eficient în lupta cu opresorii Kahndaq-ului, spre disperarea super-eroilor din Justice Society.

19
/10
/22

După succesul ediţiei precedente cu 88 de minute cu Victor Rebengiuc, o gală care-şi propunea să aniverseze un artist legendar printr-o discuţie intimă şi pasionantă despre ale vieţii şi ale artei, acum spectatorii vor avea ocazia să o întâlnească pe actrița Tora Vasilescu.