Noul film al regizorului Radu Jude, elogiat de presa internațională
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-film-al-regizorului-radu-jude-elogiat-de-presa-internationala/

„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, regizat de Radu Jude, film ce a avut premiera mondială săptămâna aceasta, în competiţia oficială a Festivalului de la Karlovy Vary, este elogiat de presa internaţională de specialitate, care îl consideră „un semnal de alarmă inteligent”.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2018

Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din Al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

Cu cel de-al şaselea lungmetraj, Radu Jude lansează, în viziunea Variety, „un atac caustic și foarte actual asupra negării Holocaustului în România și a miopiei referitoare la istorie”.

Compoziția extraordinară a lui Jude este surprinzătoare – un interogatoriu provocator, sarcastic și crucial între trecut și prezent, care escaladează spre un impas”.

Jocul actriței Ioana Iacob este „captivant și natural”. Sunt lăudate și imaginea semnată de Marius Panduru și costumele Iulianei Vîlsan, iar totul se combină cel mai bine într-o scenă „electrizantă”, în timpul unei furtuni.

Modul de filmare al lui Panduru este unul „bogat, având în vedere spontaneitatea lui, iar imaginile suprinse în timpul luptelor și problemelor de pe platou amintesc de Brecht, reminiscență a introspecției lui Truffaut în « La nuit américaine»”.

Ioana Iacob

Filmul este apogeul tuturor preocupărilor recente ale lui Jude privind tema și forma”, completează Variety.

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este „un semnal de alarmă inteligent”, într-o perioadă în care populismul este în creștere, „un film în urma vizionării căruia ești mai deștept, dar în mod semnificativ îngrozit”.

The Hollywood Reporter notează că meta-drama ambițioasă a regizorului român este „o abordare modernă îndrăzneață a unui masacru din timpul războiului”. „Tonul este unul ludic tipic lui Jude, care abordează un subiect spinos cu ironia-i obișnuită și cu atenție la umanitatea imperfectă”, mai scrie publicația americană, care găsește asemănări, de asemenea, cu Brecht, dar și cu Godard.

Screen International este de părere că Radu Jude aduce, după „Aferim!”, o „altă critică puternică țării sale”. Lungmetrajul este „o comedie-dramă îndrăzneață care pune laolaltă, cu pricepere, trecutul și prezentul și îi provoacă din nou pe compatrioții lui Jude să se confrunte cu aspecte incomode ale istoriei lor”.

Filmul, inclus în competiţia oficială a celei de-a 53-a ediţii a prestigiosului eveniment din Cehia, care are loc în perioada 29 iunie – 7 iulie 2018, îi are în distribuție pe Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Şerban Pavlu, Ion Rizea, Claudia Ieremia şi Bogdan Cotleţ.

Imaginea este semnată de Marius Panduru (RSC), montajul – de Cătălin Cristuţiu, sunetul – de Jean Umanski, mixajul – de Cristinel Şirli, designul de sunet – de Dana Bunescu, decorurile şi costumele – de Iuliana Vîlsan.

Producător este Ada Solomon, coproducători – Jiří Konečný, Serge Lalou, Claire Dornoy, Rossitsa Valkanova, Jonas Dornbach, Janine Jackowski şi Maren Ade. Producător asociat: Holger Stern.

Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este o producție Hi Film, în coproducție cu Endorfilm (Cehia), Les Films D’Ici (Franța), Klas Film (Bulgaria), Komplizen Film (Germania), ZDF/Arte, TVR, susținut de Centrul Național al Cinematografiei, Czech Film Fund, L’Aide aux Cinémas du Monde, Centre National du Cinéma et de L’Image Animée – Institut Français, Bulgarian National Film Center și Eurimages, cu sprijinul financiar al Dr. Oetker, Covalact, Farmacia DONA, AQUA Carpatica, Domeniile Sâmburești, EXIMTUR – Compania de călătorii, MediaCom. Vânzări internaționale Beta Cinema.

Filmul va fi distribuit de microFILM, în cinematografele din România, din 28 septembrie 2018.

 

Detalii pe pagina oficială de Facebook.

Foto: Karlovy Vary IFF

31
/05
/22

Vara începe cu o veste bună – sau, mai degrabă, două! Centrul Ceh vă invită din nou la proiecții de film pe strada Ion Ghica 11. Documentary Mondays și Fiction Tuesdays reîncep pe 6 și 7 iunie, după ce timp de 2 ani s-au desfășurat în format online. Iubitorii de filme cehe și de documentare pot vizita din nou unul dintre cele mai îndrăgite institute culturale din București, unde sunt așteptați cu bere cehă și o atmosferă prietenoasă.

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.