Noul Llosa
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-llosa/

Romanul „Cinci colţuri” (cea mai recentă carte a lui Mario Vargas Llosa), în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, a văzut lumina tiparului la Humanitas Fiction, la sfârşitul anului trecut, în seria de autor dedicată marelui scriitor peruan.

Un articol de Andrei Crăciun|19 ianuarie 2017

În anul 2010, când Academia Suedeză i-a oferit Nobelul, am scris într-un cotidian central din țara noastră că, acordând acest premiu, Nobelul pentru literatură se întoarce, în sfârșit, la literatură.

Cinci ani mai târziu, când am ajuns la Stockholm, deloc laureat, și am vizitat și eu, foarte omenește, Muzeul Nobel am cumpărat un singur suvenir: un hipopotam-statuie. Llosa scrie întotdeauna având pe birou un asemenea artefact.

Iar prima carte pe care am citit-o în limba spaniolă – un amplu eseu despre Mizerabilii lui Hugo – era scrisă de Llosa. Mai mult, am ajuns cândva în cartierul Miraflores din Lima și am ținut un moment de tăcere încântată, gândindu-mă la cărțile din tinerețea peruanului.

Fac toate aceste precizări autobiografice pentru a-mi clarifica poziția în chestiunea Llosa. Poziția mea este aceasta: nu pot spune că am fost vreodată un llosian dur, dar nici nu pot spune că i-am fost vreodată împotrivă.

cinci-colturi-humanitas-fictionAm primit vestea unui nou roman mai degrabă sceptic. Mario Vargas Llosa, de decenii deja, și-a pierdut din forța literaturii. Rămâne un mare scriitor și, în același timp, devine un alt scriitor, mult mai comercial. Nu mai e un maestru, e un cofetar textual.

Ingredientele noului său roman sunt: două adulterine lesbiene, orgii, pornografie din plin, lumea de lux și desfătare a milionarilor, jurnalismul de bârfă, scandal și șantaj, Peru în timpurile neîndurabile ale terorismului și dictaturii lui Fujimori, câtă a fost.

Cu alte cuvinte, Llosa tocmai a scris un foarte bun scenariu pentru o telenovelă cu acțiunea în Lima de altădată.

Și dacă e adevărat că la amurgul vieții se văd mai bine defectele omului, fie el și scriitor, atunci ceea ce răzbate în tot acest Llosa târziu este o îngăduință deloc onorabilă față de depravarea elitelor. Totodată, față de pârnaiașii de rând, Llosa emană un aristocratic dispreț. Desigur, el poate fi interpretat ca aparținând personajului – un obsecen bogat. Mă tem însă că el îi aparține, cu adevărat, autorului.

Am citit Cinci colțuri ca o frescă a Limei de altădată, cu presa sa coruptă, dar și curajoasă. Am parcurs scârba llosiană întru totul justificată față de zvonuri și m-am încântat în două mari privințe. Voi explica.

Cinci colțuri nu e cel mai bun roman pe care îl veți citi în 2017, cu siguranță. Dar Llosa încă are rezerve de talent, dacă nu de geniu, în portretistică. Două personaje din această carte – Bondoaca și recitatorul decăzut Juan Peineta – sunt excepționale.

Și abia scriind Lima periferiilor, unde noaptea doar polițiștii se încumetau, dar rareori și ei, abia scriind muzica și speranțele frânte ale unei mahalale, Llosa redevine mare, demn de nobelizatul care a fost. Din păcate, aceste capitole sunt, totuși, scurte.

Chiar și așa, chiar și așa!, cu Llosa coborându-și muntele, chiar și așa, Cinci colțuri rămâne un înalt la care prea puțini scriitori contemporani pot spera.

Și abia scriind Lima periferiilor, unde noaptea doar polițiștii se încumetau, dar rareori și ei, abia scriind muzica și speranțele frânte ale unei mahalale, Llosa redevine mare.

09
/04
/15

Volumul "În pielea unei jihadiste", de Anna Erelle, care prezintă o mărturie despre filierele de recrutare ale Statului Islamic din perspectiva unei jurnaliste sub acoperire, va fi publicat la editura Polirom şi va fi disponibil în librării din 16 aprilie. Traducerea cărţii a fost realizată de Nicolae Constantinescu.

02
/04
/15

Gândind că „cea mai mare victorie a omului este să-şi cucerească frica”, Anaïs Nin a scris unul dintre cele mai tulburătoare jurnale erotice ale tuturor timpurilor. A trăit pentru a-şi pune emoţiile şi senzaţiile în pagini de carte, dezvăluind lumii erotismul ei prin febra creaţiei.

31
/03
/15

Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) şi Târgul Naţional al Cărţii de Poezie (TNCP), două iniţiative care au ca miză reintroducerea în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, se vor desfăşura între 13 şi 17 mai.

31
/03
/15

MEMORIA CULTURALĂ Nichita Stănescu (31 martie 1933 - 13 decembrie 1983) ar fi împlinit 82 de ani. Astăzi am ales să ne amintim cum a fost, cum a gândit, cum și-a iubit cuvintele, poetul. De poeți, numai de bine, ca să zicem așa...

27
/03
/15

Ziarul Metropolis, cotidian cultural editat de Teatrul Metropolis din București, împlinește doi ani de existență astăzi, de Ziua Mondială a Teatrului. Zi de zi, publicația a încercat să-și ridice standardul și să ocolească valul de tabloidizare care a afectat chiar și cele mai prestigioase site-uri quality din România.

26
/03
/15

Peste 10.000 de titluri la preţuri „de kilipir” îi aşteaptă pe cititori la ediţia din această primăvară a celui mai important târg de carte cu discount, Kilipirim. Volume pentru copii şi tineret, dar şi pentru cititorii experimentaţi, deopotrivă beletristică, non-ficţiune şi albume de artă, muzică, albume de benzi desenate, agende, jurnale, ceaiuri speciale – acestea sunt produsele care compun oferta expozanţilor, pe parcursul celor cinci zile de târg (25-29 martie, zilnic între orele 10.00 si 20.00), la Galeria Dalles.

26
/03
/15

Luni, 30 martie, la ora 19.00, la Café Verona (Strada Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc lansarea cărţii „Teoria tăcerii“, de Iulian Tănase, volum apărut recent la Editura Herg Benet. Vor vorbi: Cristian Crisbăşan, Horaţiu Decuble, Vlad Eftenie, Cristian Iftode şi autorul.

24
/03
/15

Gala Premiilor Radio România Cultural, ediţia a XV-a, şi-a desemnat căştigătorii‚ luni, 23 martie 2015, la Teatrul Odeon. Printre cei mai ovaţionaţi au fost câştigătorii premiilor speciale: actorul Mircea Albulescu - Premiul de Excelenţă, coregraful Gigi Căciuleanu - Premiul Lux Mundi şi compozitorul Dan Dediu - Premiul ''In memoriam Iosif Sava''.

23
/03
/15

Scriitoarea Aurora Liiceanu se alătură personalităţilor care au acceptat să-şi arate calităţile de librar şi se va întâlni cu publicul miercuri, de la ora 19.00, la librăria Bizantină din Bucureşti, unde va prezenta recomandările sale de carte, în cadrul campaniei "Librar pentru o zi".