Noul patriarh copt catolic, recunoscut de către Papa Benedict al XVI-lea
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-patriarh-copt-catolic-recunoscut-de-catre-papa-benedict-al-xvi-lea/

Papa Benedict al XVI-lea şi-a dat acordul faţă de alegerea noului patriarh copt catolic al Alexandriei, Ibrahim Isaac Sidrak, a anunţat vineri Vaticanul.  Sinodul Bisericii copte catolice, aparţinând de Roma şi minoritară faţă de comunitatea coptă ortodoxă, s-a reunit la începutul acestei săptămâni la Moqattam şi după consultarea Papei a acceptat demisia prezentată de cardinalul […]

Un articol de Andrada Văsii|18 ianuarie 2013

Papa Benedict al XVI-lea şi-a dat acordul faţă de alegerea noului patriarh copt catolic al Alexandriei, Ibrahim Isaac Sidrak, a anunţat vineri Vaticanul. 

Sinodul Bisericii copte catolice, aparţinând de Roma şi minoritară faţă de comunitatea coptă ortodoxă, s-a reunit la începutul acestei săptămâni la Moqattam şi după consultarea Papei a acceptat demisia prezentată de cardinalul Antonios Naguib /77 ani/. Acesta a fost nevoit să se retragă din motive de sănătate, notează AFP.

Sinodul bisericii orientale, care număra în urmă cu câţiva ani 250.000 de credincioşi, din care mulţi au emigrat, l-a ales pe monseniorul Sidrak /57 ani/, licenţiat în teologie dogmatică la Universitatea Iezuită Gregoriană din Roma, care din 2002 era episcop de Minya şi curator al Catedralei patriarhale din Cairo.

Confirmarea Papei Benedict al XVI-lea, ”Ecclesiastica Communio”, completează noua conducere a Bisericii copte în Egipt. În decembrie, Tawadros al II-lea a fost întronizat patriarh al Bisericii copte ortodoxe în Egipt, cea mai mare comunitate creştină în Orientul Mijlociu /între 6-10% din 83 milioane locuitori/.

Cei doi prelaţi au dificila sarcină de a conduce comunitatea creştină în contextul progreselor înregistrate de islamişti, după alegerile prezidenţiale din iunie anul trecut, când la conducerea statului egiptean a fost ales Mohamed Morsi, provenit din organizaţia Fraţii Musulmani.

Atacurile asupra bisericilor şi intimidarea creştinilor de către militanţi islamişti preocupă conducerea Bisericii copte.

Conform ANSA, preşedintele Morsi l-a desemnat pe fostul său vicepreşedinte, Mahmoud Mekki, ambasador pe lângă Sfântul Scaun, iar această numire va intra în vigoare după ce va fi recunoscută de Vatican.

La începutul lunii ianuarie, Sfântul Scaun l-a numit pe nunţiul său la Teheran, francezul Jean-Paul Gobel, drept reprezentantul Vaticanului la Cairo şi pe lângă Liga Arabă.

Sursa: Agerpres

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?