Noul sezon expozițional MNAC, vară 2020. Ce vedem?
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-sezon-expozitional-mnac-vara-2020-ce-vedem/

Miercuri, 10 iunie, între orele 17:00 şi 22:00, MNAC găzduieşte vernisajul în aer liber al noului sezon expoziţional. Iată ce expoziţii vom putea vedea în această vară!

Un articol de |9 iunie 2020

Cu ocazia deschiderii noului sezon expozițional, MNAC extinde experiența muzeală în aer liber, unde se pot respecta regulile de distanțare. Doar primii 500 de oameni vor putea ajunge până în fața muzeului, unde o scenă cu muzică live, un bar și ecrane cu vizualuri din vechile și noile expoziții vor umple timpul de așteptare pentru accesul în muzeu. Cost bilet: 20 lei. Biletele se achiziționează la intrare. Suma strânsă din vânzarea biletelor acoperă cheltuielile de implementare a măsurilor de siguranță. Accesul se face liber cu mașina pe la poarta B3 din Calea 13 Septembrie.

|Sala de Marmură

RADU COMȘA. DISCUȚIE REDUCȚIONISTĂ ÎN 4 CULORI

10.06.2020 – 25.10.2020

Radu Comșa este un artist care gândește în relație directă cu spațiul. Pictura sa nu stă doar pe pânză, ci încearcă să își creeze propriul decor, încorporând divagații, extrase și referințe diverse în serii ce fac trimitere la joc ca metodă de lucru. Expoziția are ca punct de plecare un studiu aprofundat al teoriilor despre culoare, fără a încerca să le ilustreze, ci, mai degrabă, căutând să dezvăluie adevărul prin metode empirice.

Artist: Radu Comșa

Curator: Călin Dan

Asisent curator: Sandra Demetrescu

Cu sprijinul: Colecția Tudor, Geanina Grecu

Mulțumiri: SABOT, Galerie Emmanuel Hervé, Răzvan Bănescu, Karoly Bőrőczki și Olimpia Schugar, Marius Farcaș, Vlad Moldovan, Vasile Cătărău, Bogdan Rusu, Alex Moldovan, Ioan Popdan, Bogdan Vrabie, Vlad Olariu, George Semeniuc, Andrei Varga, De MIRA, Pavel Curagău/YAP Studio

|Parter

PETRU LUCACI. MATERIAL-SCAPES

10.06.2020 – 25.10.2020

Influenţat de lecturi din zona studiilor legate de post materialitate și de sociologia lucrurilor, Petru Lucaci reevaluează simbolistica obiectelor înconjurătoare, prin propunerea și construirea de noi „peisaje” materiale. De la reciclări și conversii până la translatarea unor obiecte aparent nesemnificative, artistul reasamblează spațiul, conferindu-i alte semnificaţii şi conotații decât cele atribuite inițial.

Artist: Petru Lucaci | Curator: Sandra Demetrescu

Muțumiri: Arh. Ștefan Mocanu, Mihai Folea

|Etajul 4

FILIP MARKIEWICZ. ULTRAPLASTIK RHAPSODY

10.06.2020 – 27.09.2020

Prin proiectul Ultraplastik Rhapsody, Filip Markiewicz continuă dezvoltarea unui limbaj artistic polimorf, evocând complexitatea – și absurditatea melancolică – a lumii de astăzi. În timp ce Europa și lumea (digitală) sunt prinse în contradicții interne, unde creșterea economică și progresul tehnologic încă apar ca unică traiectorie pentru umanitate, universul de semne și imagini al lui Filip tematizează lipsa de fond a discursurilor globale actuale și încurajează conștiința individuală și rezistența personală față de regimurile fricii.

Artist: Filip Markiewicz

Curator: Enrico Lunghi

Coordonator MNAC: Alexandru Oberländer-Târnoveanu

Cu sprijinul: FOCUNA (Fondul Cultural Național Luxemburg)

|Etajul 4. Cafenea

GO TO MNAC.

10.06.2020 – 27.09.2020

„Go to MNAC” este o expoziție de ilustrație contemporană, realizată în urma concursului dedicat tinerilor creativi români din zona artelor și a designului, care pune MNAC pe harta Bucureștiului. Cele 20 de lucrări expuse prezintă finaliștii și câștigătoarea concursului „Go to MNAC”. Ilustrația câștigătoare va fi imprimată în peste 50.000 de exemplare pe paharele 5 To Go, sponsorul concursului.

Artiști: Irina Mocanu, Titus Alexandru Antonescu, Alexandra-Cristiana Comănici, Ruxandra Pană, Maria Chelcioiu, Ioan Mihnea Grădinaru, Teodor Ștefan, Eliza Berzescu, Catinca Radu, Oana Poschina, Călin Mureșan, Loredana Ioana Ilie, Elena Sofia Bobei, Andrei-Cosmin Bălă, Bogdan Cazacincu, Gabriela Schinderman (două lucrări), Georgiana Dinu, Florin Enache, Sandra Bălășoiu.

Curator: Mihai Zgondoiu

|Etajul 3

METAMORFOZELE LUI JULIAN. O RETROSPECTIVĂ-LABORATOR IULIAN MEREUȚĂ

31.10.2019 – 29.03.2020

Recuperări. MNAC folosește platforma expoziției retrospective „Metamorfozele lui Julian” ca laborator pentru o investigație menită să definească avatarurile acestui artist ce scapă clasificărilor comune. Conceput ca un spațiu dinamic de cercetare, în care sunt prezentate selecții de materiale din Arhiva Mereuță, alături de mărturiile unor artiști, critici și apropiați, laboratorul restituie o voce care a rămas în

mare măsură neauzită. Iulian (Julian) Mereuță (1943 – 2015) s-a format în cercurile celui de-al treilea val de suprarealism românesc, ca membru al echipei Revistei Arta și exponent al mișcării artei conceptuale de la finalul anilor ‘60, înainte de emigrarea în Franța, în 1978. O expoziție vie, cu un concept dinamic, ce se va transforma de mai multe ori pe perioada expunerii.

Curator: Călin Dan

Asistent curator: Sandra Demetrescu

Cercetare: Patricia Bădulescu, Simona Vilău

Design expoziție: skaarchitects

Mulțumiri speciale: familia Mereuță, Decebal Scriba, Mugur Nazarie

|Etajul 1

VĂZÂND ISTORIA – 1947-2007 | Colecția MNAC. Expoziția permanentă.

Istoria artei contemporane din România (1947, anul abolirii monarhiei – 2007, anul intrării României în UE), revizitată printr-un discurs expozițional care pune pe același plan dimensiunea documentară și pe cea artistică, producția de obiect cultural și contextul în care aceasta a avut loc.

Echipa curatorială: Cristina Cojocaru, Călin Dan, Sandra Demetrescu, Mălina Ionescu, Adriana Oprea, Magda Predescu, Irina Radu

|+ URBAN STEPS

20 de ani de artă urbană în România, tot atâtea voci ale street art-ului românesc și un graffitti de 500 de metri pătrați pe scările interioare ale MNAC-ului.

Curator: Mihai Zgondoiu

| PERON MNAC (în aer liber)

BOGMANN / Ora 18:00 – 19:00h

Cel mai apreciat DJ de pe scena underground a Bucureștiului, a sintetizat spectaculos fenomenul alternativ al ultimilor ani. Istoria lui Bogman merge până în anii ’90, când a început o emisiune de radio Hip Hop pentru Radio Nova 22.

| PERON MNAC (în aer liber)
CONCERT PERFORMATIV: FLUID

/ Ora 19:30-20:30h
FLUID (n.2016) – un queer act bucureștean – este colaborarea dintre Paul Dunca/Paula Dunker (performer, coregraf, dramaturg), Alex Bălă (muzician) și alte creaturi strâmbe. Folosind sunetul, muzica și microfonul ca armă împotriva neutralității civice, FLUID se încadrează în neo-genul techno-faggothique.

| PERON MNAC (în aer liber)
CONCERT LIVE: ORKID

/ Ora 20:30-21:30

Shoegazeri nervoși de la Orkid își definesc stilul ca fiind post-traumatic blues. Pentru ei sunt definitorii afecțiunea și respectul pentru balene, orci și tot felul de alte bestii marine, teresetre și extraterestre.

Având influențe diverse, de la punk la post-rock și de la blues la prog sau chiar muzică academică, Orkid au lansat ultimul lor material discografic Deraiat EP în martie anul acesta, avându-l ca producător pe Adrian Despot. Concertul de la MNAC este primul în formula nouă, despre care veți afla mai multe chiar pe 10 iunie.

Parteneri: Cărturești, Elle România, Energiea, FEEDER.ro, GOKID.ro, Igloo media,  Life.ro, National Geographic Romania, Radio România Cultural, Revista ARTA, RFI Romania, Revista Zeppelin, SUB25, Super, Supereroi printre noi,  The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți București.

Foto: MNAC / Go to MNAC

09
/02
/24

mind-moving, programul de terapie prin artă inițiat și organizat de Indie Box, în parteneriat cu NOPA - Societatea Norvegiană a Compozitorilor și Textierilor, Asociația Entuziart și Profeti ART SRL, ajunge la finalul perioadei de implementare și își încheie călătoria cu un eveniment special, dedicat publicului larg, cu intrare liberă, pe 21 februarie, de la 18:30, la Arcub - Hanul Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84 - 90).

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.