Noul val cinematografic românesc – o nouă eră marcată de calitate
https://www.ziarulmetropolis.ro/noul-val-cinematografic-romanesc-o-noua-era-marcata-de-calitate/

Noul val al filmului românesc reprezintă o nouă eră, potrivit jurnaliştilor de la BBC, care dedică un articol peliculelor regizate de cineaştii români, proiectate la recentul Festival Internaţional de Film de la Varşovia.

Un articol de Andrada Văsii|4 noiembrie 2013

Noul val al filmului românesc reprezintă o nouă eră, potrivit jurnaliştilor de la BBC, care dedică un articol peliculelor regizate de cineaştii români, proiectate la recentul Festival Internaţional de Film de la Varşovia, unde supremaţia României a fost „o chestiune care a însemnat mai mult decât cantitate”.

„Poziţia copilului”, filmul care a câştigat Ursul de Aur la Berlin, a fost lansat în acest weekend în cinematografele din Marea Britanie. Deşi „Poziţia copilului” s-a afirmat la Festivalul de la Berlin, Alison Frank, autoarea articolului, notează că a descoperit o serie de filme româneşti la recentul festival de la Varşovia. „Este acesta începutul unei noi ere pentru filmul românesc?”, se întreabă autoarea.

Conform acesteia, Noul Val al filmului românesc a început cu câţiva ani în urmă cu pelicule ca „Moartea domnului Lăzărescu”, de Cristi Puiu, şi „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, de Cristian Mungiu, care au triumfat la festivalurile internaţionale de film, deschizând uşi pentru viitoare producţii precum „California Dreamin'”, în regia lui Cristian Nemescu, şi „Amintiri din Epoca de Aur”, regizat de Cristian Mungiu.

La recentul Festival de Film de la Varşovia, România a fost la egalitate cu Polonia în ceea ce priveşte numărul de filme din competiţie, patru producţii, fiind situată chiar în spatele Republicii Cehe.

Producţiile din Noul Val sunt recompensate cu aplauze furtunoase

În timp ce nicio peliculă din cele cinci ale Cehiei nu a fost premiată, România şi-a asigurat un premiu şi o „declaraţie de apreciere”. Dominaţia României la Festivalul Internaţional de Film de Varşovia a fost mai mult decât o chestiune care ţine de cantitate. Producţii de debut, marca Noul Val, precum „Love Building” şi „Micul Spartan” şi-au demostrat originalitatea, în condiţiile în care alţi regizori debutanţi au oferit pale imitaţii ale unor maeştri ai cinema-ului, mai scrie BBC.

Comedia românească „Love Building” din Noul Val a fost ovaţionată la Festivalul de Film de la Varşovia, primind şi un premiu special din partea juriului.

„Cel mai de succes film al României la Varşovia a fost «Câinele japonez», regizat de Tudor Cristian Jurgiu. Pelicula a câştigat premiul cel mare în cadrul competiţiei «1-2» dedicată cineaştilor care se află la primul sau al doilea lungmetraj”, se mai spune în materialul BBC.

Potrivit sursei citate, chiar dacă pelicula prezintă un câine-jucărie kitsch, filmul are tensiune dramatică şi oferă un portret frumos şi sensibil al mediului rural românesc, al legăturilor dintre generaţii şi culturi, îndreptându-şi atenţia către problema inundaţiilor devastatoare.

Noul val - Cainele Japonez

Victor Rebengiuc în filmul încadrat de BBC în Noul Val – „Câinele japonez“

„Noul Val românesc era marcat de un realism social şi de o abordare clară atât în privinţa trecutului comunist, cât şi a viitorului neo-liberal. Potrivit acestei definiţii, «Câinele japonez» se încadrează cel mai bine în linia Noului Val, în timp ce «Love Building» se încadrează parţial în acest curent, fiind o satiră a noilor aspiraţii ale clasei mijlocii”, potrivit BBC.

„Publicul internaţional a ajuns să cunoască cinematografia română prin realismul «întunecat», dar următorii ani ar putea fi marcaţi de producţii mai populare, acest lucru neînsemnând că peliculele vor fi mai puţin proaspete şi inovatoare”, mai scrie site-ul BBC, citat de Mediafax.

Cinefilii din Marea Britanie vor avea ocazia să vizioneze filme ale unor regizori români la Festivalul de Film Românesc de la Londra, ediţia a X-a, care se va desfăşura între 28 noiembrie şi 2 decembrie. „Feresterele au fost deschise larg! Întoarcem pagina!” este sloganul festivalului.

Foto credit: Câinele japonez, filme din Noul Val

05
/03
/15

Zilele Femeii Cineast, un eveniment realizat anul acesta în colaborare cu Ambasada Belgiei și Uniunea Cineaștilor din România, va avea loc în perioada 6-8 martie, la Cinema Studio, în București,.

04
/03
/15

Întotdeauna am crezut că numai bărbaţii pot scrie scenarii pentru filmele de ficţiune cu secvenţe erotice, dar m-am convins că femeile au mai multă imaginaţie. Curiozitatea mea impulsivă m-a împins spre sala de cinematograf, ca să înţeleg de ce isteria succesului unei banale cărţi cu subiect erotic, scrisă de o femeie, a acaparat mintea omului de rând, şi între timp a devenit film de mare succes.

04
/03
/15

CRONICĂ DE FILM A venit fără avertisment și riscă să ia pe nepregătite o bună parte a publicului. Și asta pentru că „Aferim!”, al treilea lungmetraj al lui Radu Jude, nu este deloc reconstituirea istorică la care se vor fi așteptat unii.

03
/03
/15

Producţia Warner Bros. Pictures „Focus” redă pe marile ecrane povestea lui Nicky (Will Smith), un maestru al escrocheriilor, pentru care viaţa devine şi mai complicată atunci când o întâlneşte pe superba Jess (Margot Robbie), o novice ambiţioasă în ale înşelăciunii.

01
/03
/15

Gina Patrichi, Silvia Popovici, George Motoi, Amza Pellea, Costel Constantin, Dan Nuţu, Tora Vasilescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Dinică, Mariana Mihuţ, Petre Gheorghiu şi mulţi alţi actori îndrăgiţi vor putea fi revăzuţi, astăzi, în trei filme importante ale cinematografiei româneşti, la duminica "Duminica filmului românesc".

28
/02
/15

Regizorul Ken Loach se întoarce pe marile ecrane cu un nou film istoric despre războiul civil din Irlanda. Jimmy’s Hall / Salonul lui Jimmy este povestea lui Jimmy Gralton, un activist irlandez care a trăit în comitatul Leitrim, Irlanda începutului de secol. Filmul, care a participat anul trecut în Competiţia Oficială Cannes 2014, va avea premiera în România în 6 martie.