Noutățile editurii ALL, la Gaudeamus 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/noutatile-editurii-all-la-gaudeamus-2018/

Grupul Editorial ALL va fi prezent, în perioada 14 – 18 noiembrie 2018, la ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de învăţătură. Vizitatorii sunt aşteptaţi în standul ALL cu reduceri de până la 85%, noutăţi editoriale pentru toate categoriile de cititori, surprize şi cadouri dulci pentru cei mici.

Un articol de Liliana Matei|13 noiembrie 2018

Fanii Pisicilor Războinice se vor bucura de apariția Cărții a XIII-a – Viziunea – din noua serie Puterea celor Trei. Pentru a imortaliza momentul, copiii vor avea parte la standul ALL, sâmbătă, 17 noiembrie, de la ora 12.00, de o ședință foto de neuitat plus o serie de obiecte promoționale tematice care nu trebuie să le lipsească din colecție.

Cei pasionați de thrillerele semnate de Guillaume Musso vor fi încântați să răsfoiască în premieră romanul Un apartament la Paris. Scris în stilul cu care ne-a cucerit romancierul francez, acest bestseller tulburător ne poartă în viața misterioasă a unui celebru pictor.

Cartea care a generat transformări impresionante în școlile din întreaga lume, inspirând elevii să își însușească mentalitatea de învingători, este acum la dispoziția publicului din România. Scrisă de expertul în leadership, Stephen R. Covey, The Leader in Me reușește să redefinească rolul școlii în evoluția noastră, propunând o soluție la criza educației cu eficiență 100% confirmată practic.

Abia sosit de la tipar, volumul Atingerea, de David J. Linden, este dedicat cunoașterii celui mai important simț pe care îl avem. Într-un stil personal și prietenos demn de un romancier, autorul transformă noțiunile de neurologie în informații accesibile. Poveștile și argumentele sale uimitoare arată cum ne definește atingerea ca ființe umane, influențând alegerile pe care le facem în viață.

Partenerul Grupului Editorial ALL este Kandia, prin intermediul brandului Măgura, care le va oferi copiilor cadouri dulci sâmbătă și duminică, la achiziția oricărui titlu dedicat vârstei lor.

27
/05
/13

Romanul „Fraţi de cruce“ spune povestea emoționantă și foarte amuzantă a doi prieteni, aflați la periferia societății, care încearcă să devină „oameni normali“. Participând la concurs, poți câștiga unul dintre cele trei exemplare oferite de Editura All!

21
/05
/13

La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, a avut loc vineri, 17 mai, o altă Seară japoneză, dedicată lui Yukio Mishima şi tetralogiei sale „Marea fertilităţii“.

16
/05
/13

India a constituit mereu o sursă de fascinaţie pentru Occident. Exotică şi plină de culoare, ea ascunde totuşi un freamăt profund. Romanul „Valurile pământului“ surprinde într-o manieră unică numeroasele contraste existente în acest spaţiu al diversităţii culturale şi sociale

15
/05
/13

Librăria Humanitas din Cişmigiu a găzduit lansarea volumului „Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine“, de Lucian Boia. La eveniment au fost prezenţi autorul Lucian Boia şi Gabriel Liiceanu.