Novecento: de la naştere până la viaţa eternă
https://www.ziarulmetropolis.ro/novecento-de-la-nastere-pana-la-viata-eterna/

Claudiu Bleonţ face în Novecento o demonstraţie de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veţi considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

Un articol de Andrei Crăciun|13 martie 2014

„Novecento“ e destul de cunoscut. Poate că ați citit textul sau poate că ați văzut filmul  sau poate că ați mai văzut această piesă, cu alt actor. S-a tot jucat. Claudiu Bleonț nu e primul care s-a încumetat, cum nici ultimul nu va fi. Spectacolul său de la Teatrul de pe Lipscani merită însă câteva considerații. Iată-le.

Am văzut actori extraordinari fiind extraordinari fără ca măcar să se ridice de pe scaun. Există în orașul acesta cel puțin un om care merge cu greutate singur, dar joacă încă așa cum cei mai mulți nici curajul speranței nu-l au. Există cabotini, există actori exagerat de dramatici, decăzuți în ridicol, există actori cerșindu-și patetic gloria, există actori distruși de emoții baroce.

Claudiu Bleonț face în Novecento o demonstrație de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. M-am întâmplat la prima masă, în fața scenei. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veți considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

Sunt tușe uneori prea groase în jocul său, o oarecare lejeritate a talentului sabotează gravitatea celor ce se spun, dar Claudiu Bleonț dă totul pe scenă. A făcut din Novecento o probă de rezistență și nu știu câți alții ar putea să îndure cu decență un asemenea maraton, deopotrivă fizic și textual.

America! America!

Alessandro Baricco a scris Novecento la începutul anilor `90, anume pentru un actor, anume pentru un regizor. Firește, s-a înșelat crezând că va fi posibil așa. Novecento e atât de bun încât, cum se întâmplă uneori, deși rar, cu binele, s-a răspândit pretutindeni.

Povestea este puternică: un pianist trăiește toată viața pe un vapor. Acolo, abandonat de o emigrantă, e găsit de un marinar, acolo învață, sau mai bine-spus i se dăruiește, ca un har, de ce să nu spunem, divin, pianul, vrea să coboare, dar nu poate să coboare, acolo, pe vapor, se va sfârși. Vaporul, SS Virginian, e un transatlantic. Merge înspre visul săracilor de la începutul secolului trecut: America! America!

Copilul este botezat Novecento, el va face o muzică așa cum nu s-a mai auzit înainte și nici nu se va mai fi auzit după el, el se va duela cu Ferdinand Joseph LaMoth, mai cunoscut drept Jelly Roll Morton, părintele fondator al jazzului. Poate că știți că jazzul a venit pe lume la periferie, în bordelurile din New Orelans, Louisiana. Novecento, pianistul, are tăria acestei sentințe: „Fac ceva și pe jazz“. O găsesc esențială.

Novecento, piesa, navighează adânc în oceanul curajului și lașității noastre. Textul lui Baricco spune despre viață și moarte cât un capitol întreg din Vechiul Testament, nu Ecleziastul, dar nici cu mult mai puțin.

Novecento este o poveste care se poate înțelege oriunde pentru că urmărește un om, de la naștere și până la viața eternă, până la legendă, până la adevăr.

Foto din Novecento – Facebook Claudiu Bleonţ

17
/04
/14

MEMORIA CULTURALĂ Pe 17 aprilie 2014 se împlinesc 50 de ani de la dispariţia lui George Vraca (1896-1964). Copilul care fugea de acasă şi care era educat de nuieluşa învăţătorului îşi schimbă destinul de student la Agronomie şi devine unul dintre cei mai mari actori din România.

17
/04
/14

Vineri, 18 aprilie, de la ora 21.00, la Godot Cafe Teatru din Capitală, puteţi vedea, în premieră, "Bartender Blues", cel mai nou spectacol al regizorului Eugen Gyemant, cu Liviu Pintileasa şi Alin Florea în distribuţie.

16
/04
/14

Am văzut şase spectacole regizate de Chris Simion în stagiunea 2012-2013. Regizoarea montează atât în teatre-cafenea, cât și în teatrele clasice și în sălile de cinema. Oriunde și-ar duce spectacolele, acestea sunt jucate cu sala arhiplină, locurile fiind suplimentate de fiecare dată, indiferent de vechimea montării.

15
/04
/14

Astăzi, uneori folosite în exces, alteori ignorate cu desăvârșire, semnele de punctuație au un rol important de care, adesea, nu suntem conștienți.