Novecento: de la naştere până la viaţa eternă
https://www.ziarulmetropolis.ro/novecento-de-la-nastere-pana-la-viata-eterna/

Claudiu Bleonţ face în Novecento o demonstraţie de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veţi considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

Un articol de Andrei Crăciun|13 martie 2014

„Novecento“ e destul de cunoscut. Poate că ați citit textul sau poate că ați văzut filmul  sau poate că ați mai văzut această piesă, cu alt actor. S-a tot jucat. Claudiu Bleonț nu e primul care s-a încumetat, cum nici ultimul nu va fi. Spectacolul său de la Teatrul de pe Lipscani merită însă câteva considerații. Iată-le.

Am văzut actori extraordinari fiind extraordinari fără ca măcar să se ridice de pe scaun. Există în orașul acesta cel puțin un om care merge cu greutate singur, dar joacă încă așa cum cei mai mulți nici curajul speranței nu-l au. Există cabotini, există actori exagerat de dramatici, decăzuți în ridicol, există actori cerșindu-și patetic gloria, există actori distruși de emoții baroce.

Claudiu Bleonț face în Novecento o demonstrație de vigoare artistică, nici ridicolă, nici patetică. M-am întâmplat la prima masă, în fața scenei. L-am văzut arzând pe întreaga durată a spectacolului. Veți considera, probabil, că exagerez. Nu exagerez.

Sunt tușe uneori prea groase în jocul său, o oarecare lejeritate a talentului sabotează gravitatea celor ce se spun, dar Claudiu Bleonț dă totul pe scenă. A făcut din Novecento o probă de rezistență și nu știu câți alții ar putea să îndure cu decență un asemenea maraton, deopotrivă fizic și textual.

America! America!

Alessandro Baricco a scris Novecento la începutul anilor `90, anume pentru un actor, anume pentru un regizor. Firește, s-a înșelat crezând că va fi posibil așa. Novecento e atât de bun încât, cum se întâmplă uneori, deși rar, cu binele, s-a răspândit pretutindeni.

Povestea este puternică: un pianist trăiește toată viața pe un vapor. Acolo, abandonat de o emigrantă, e găsit de un marinar, acolo învață, sau mai bine-spus i se dăruiește, ca un har, de ce să nu spunem, divin, pianul, vrea să coboare, dar nu poate să coboare, acolo, pe vapor, se va sfârși. Vaporul, SS Virginian, e un transatlantic. Merge înspre visul săracilor de la începutul secolului trecut: America! America!

Copilul este botezat Novecento, el va face o muzică așa cum nu s-a mai auzit înainte și nici nu se va mai fi auzit după el, el se va duela cu Ferdinand Joseph LaMoth, mai cunoscut drept Jelly Roll Morton, părintele fondator al jazzului. Poate că știți că jazzul a venit pe lume la periferie, în bordelurile din New Orelans, Louisiana. Novecento, pianistul, are tăria acestei sentințe: „Fac ceva și pe jazz“. O găsesc esențială.

Novecento, piesa, navighează adânc în oceanul curajului și lașității noastre. Textul lui Baricco spune despre viață și moarte cât un capitol întreg din Vechiul Testament, nu Ecleziastul, dar nici cu mult mai puțin.

Novecento este o poveste care se poate înțelege oriunde pentru că urmărește un om, de la naștere și până la viața eternă, până la legendă, până la adevăr.

Foto din Novecento – Facebook Claudiu Bleonţ

18
/02
/21

Colecția „Top 10+”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale Polirom, a împlinit zece ani de existență.

18
/02
/21

Muzeul Național de Artă al României și Centrul Național de Artă „Tinerimea Română" vă oferă vineri, 19 februarie,  „Concertul extraordinar aniversar 145 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi”, eveniment inspirat de dragostea sculptorului pentru muzica românească și realizat cu implicarea Ministerului Culturii.  

17
/02
/21

Galeria Estopia a deschis pe 11 februarie expoziția de grup „Innocence”, care prezintă lucrările a opt artiști – Angela Bontaș, Lucian Brumă, Andrei Ciurdărescu, Andrada Feșnic, Juhos Sándor, Sergiu Laslo, Antonina Manda și Ada Muntean. Expoziția poate fi vizitată până pe 3 aprilie.

16
/02
/21

OPINIE Cinematografia română este aproape de un moment istoric – cel puţin o nominalizare la Premiile Oscar. În ciuda succesului internaţional uriaş, documentarul „colectiv” al lui Alexander Nanau a împărţit opinia publică din România. Unul dintre motivele de divizare – prezenţa lui Vlad Voiculescu. E bine, totuşi, când un film stârneşte valuri şi nu e primit cu indiferenţă.

15
/02
/21

Duhurile casei sunt printre cele mai vechi și mai răspândite forme de protecție pe care oamenii și-au creat-o în virtutea felului de a privi lumea. Vă propunem o incursiune în mitologia autohtonă, alături de etnologul Antoneta Olteanu, lector al Fundației Calea Victoriei.