„Nu atingi niciodată victima” are premiera la Piatra Neamț
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-atingi-niciodata-victima-are-premiera-la-piatra-neamt/

După „O cameră doar a ta“, regia Mariana Cămărăşan, şi „Pattern“, un spectacol de Daniel Chirilă, „Nu atingi niciodată victima“ este al treilea spectacol din cadrul programului Blind date – un program care pune accent pe colaborarea dintre dramaturg, regizor şi actor, pe tot parcursul procesului de creaţie, de la scrierea textului, la premieră.

Un articol de Liliana Matei|9 martie 2021

Primele reprezentații va avea loc în zilele de 12, 13, 14 martie, ora 19.00, Sala Mare. De asemenea, spectacolul poate fi vizionat și pe 19, 20, 21 și 27 martie.

„Nu atingi niciodată victima“ este a doua premieră la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț anul acesta și a cincea a stagiunii. Întâlnirile online între dramaturgul Maria Manolescu Borșa, regizoarea Irina Slate și actrița Ecaterina Hâțu – în timpul cărora au fost discutate teme, preocupări, lecturi comune – au inspirat-o pe autoare pentru scrierea piesei „Nu atingi niciodată victima“, anunță organizatorii.

„Am căutat un flow deschis la povești și stimuli pe tema oglindirii celuilalt în vremea distanțării. Piesa e împletită din mici anecdote sau întâmplări amintite, auzite sau trăite de noi în timp ce «coceam» povestea. Am frământat și am modelat două aluaturi: două personaje feminine de vârste, experiențe și viziuni diferite, o femeie «caldă» și una «rece», care-și trăiesc experiența pandemică în blocuri învecinate. Și apoi am împletit aceste aluaturi într-un colac. În cercul gol din mijloc își fac loc alte personaje nevăzute. Proaspăt sau tare, cu plinul și golul lui, colacul ăsta e ce-am pregătit noi pentru sărbătoarea, tristă sau veselă, după puteri, a familiei lărgite care suntem“, precizează Maria Manolescu Borșa.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.

06
/12
/23

Teatrul „Gong” și Revista „Euphorion” prezintă cea de-a treia conferință organizată în cadrul Simpozionului Național „Actualitatea Cercului Literar de la Sibiu”. Evenimentul va avea loc vineri, 8 decembrie, de la ora 18:00, la Librăria Humanitas „Constantin Noica” și îl va avea ca invitat pe Marin Mălaicu-Hondrari.