„Nu m-au lăsat să conduc lumea“ – o întîlnire cu poezie şi oameni la finalul toamnei
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-m-au-lasat-sa-conduc-lumea-o-intilnire-cu-poezie-si-oameni-la-finalul-toamnei/

Poetul Nicolae Coande vă invită, cu entuziasm moderat, la prezentarea noii sale cărţi de poezie,  „Nu m-au lăsat să conduc lumea” (Casa de editură Max Blecher, 2015).

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2015

Vor participa la întîlnirea cu cei care doresc să asculte gînduri şi poeme ale autorului poetul Claudiu Komartin, directorul Casei de editură Max Blecher, şi Ana Toma, cea care însufleţeşte grafic cărţile apărute aici. Pentru publicul craioveam mai puţin ştiutor al pieţei de carte din România, Casa de editură Max Blecher a luat fiinţă în toamna anului 2010, ca o dezvoltare a proiectului de lecturi şi ateliere de literatură contemporană „Institutul Blecher”, fondat în 2009, la împlinirea centenarului Max Blecher, de către Claudiu Komartin şi Ana Toma.

Întâlnirea va avea loc într-un „cadru tovărăşesc” în noul spaţiu al Teatrului Naţional, „Ia te uită!”, miercuri, 25 noiembrie, de la ora 18.

O primă lansare a cărţii a avut loc la Clubul de lectură Institutul Blecher, pe 25 octombrie, a.c.

„Nicolae Coande e cel mai sever mistic (al poeziei, dar nu numai) dintre poeţii de azi. Mîniile, imprecaţiile, afuriseniile lui de aici se trag: din ultrajul idealurilor prea febrile şi prea radicale. El e chiar misticul negativităţii […] restul e literatură. Iar el literatură nu vrea să scrie.”

Al. Cistelecan

„Coande scrie, esenţializat, la marginea morţii: nu împotriva ei, ci în complicitate cu ea, poezia sa fiind, după ce trecem de toate etichetele foarte inteligente care i s-au ataşat, o thanatofilie atent controlată.”

Ştefan Borbely

„Prin noul său volum, Nu m-au lăsat să conduc lumea, Nicolae Coande mai demonstrează o dată că viabilitatea unei formule poetice nu ţine de mode, de migraţii sezoniere, de tendinţe. Că un poet adevărat continuă cu obstinaţie să-şi urmărească obsesiile, să-şi hrănească indispoziţiile, şi o face rămînînd tot timpul subtil şi neaşteptat, fals sentenţios — dai la tot pasul în această poezie de admirabile scăpărări de luciditate şi inteligenţă bine strunită —, sarcastic, negru-n cerul gurii şi bavard, cînd, de fapt, atît de grav în fiecare secvenţă derulată în filmul său straniu, ce atinge uneori tragismul prin intermediul metonimiei şi al deriziunii. Lucru pe care doar cîţiva dintre cei cu adevărat mari (nu neapărat poeţi galonaţi sau faime ale istoriilor literare) l-au mai reuşit atît de memorabil — de obsedant — în toată poezia românească recentă.”

Claudiu Komartin

Coperta_Coande_Blecher

 Un gînd al autorului:

„Am scris cartea asta timp de cinci ani, fără să mă gîndesc că o voi publica, iată, la exact 20 de ani de la debutul editorial. Atunci am publicat În margine şi mai cred şi azi, după ce am citit sute de poeţi şi chiar cărţi fără semnătură, că insul care scrie poezie este homo sacer al tuturor epocilor, excomunicatul, cel autodesemnat să provoace şi să ilustreze diferenţa, dincolo de lege şi totuşi înăuntrul ei: figura noastră în oglindă, aşa cum nu avem mereu puterea de a o recunoaşte. Aşa, poem după poem, am ajuns la concluzia „savantă” că doar la cinci ani putem fi cu adevărat poeţi, atunci când puterea noastră se uneşte, cum cerea Nietzsche, cu o altă putere şi făptuim cu adevărat totul. Ceea ce facem pe urmă este o transcriere palidă a acelei miresme unice.”

Nicolae Coande (n. 23 septembrie 1962), poet, eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Societăţii Române de Filosofie. Locuieşte în Craiova, unde propune întîlniri cu scriitori şi poeţi – pentru ca gustul literaturii şi aroma prieteniei să nu piară în oraş.

A debutat editorial cu placheta de poeme „În margine” (Ed. Ramuri, 1995), Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de poezie „Fincler” (Ed. Ramuri, 1997), Premiul Filialei Craiova a U.S.R.; „fundătura homer” (Ed. Dacia, 2002), Premiul Uniunii Scriitorilor din România; „Folfa”, (Ed. Vinea, 2003); „Vînt, tutun şi alcool” (Ed. Brumar, 2008); „Femeia despre care scriu” (Ed. Măiastra, 2010), precum şi antologiile „VorbaIago” (Ed. Măiastra, 2012), „Persona” (Ed. Măiastra, 2013). Cea mai recentă carte de poezie, „Nu m-au lăsat să conduc lumea” a apărut în 20125 la Casa de editură Max Blecher. A scris şi cîteva cărţi de publicistică şi eseuri. Ultima, „Intelectualii români şi Curtea regelui”, a apărut în anul 2011 la Ed. „TracusArte”.

A fost, în ani pari, scriitor în rezidenţă în Germania şi Austria. Este prezent în antologii şi reviste literare din Germania, SUA, Belgia, Serbia, Franţa, Turcia, Albania, Slovenia.

Selectiv: Gefährliche Serpentinen – Rumänische Lyrik der Gegenwart (Druckhaus Verlag, Berlin, 1998), edited by Dieter Schlesak; Of Gentle Wolves (Calypso Editions, New York, 2011), translated and edited by Martin Woodside; The Vanishing Point that Whistles (Talisman Press, USA, 2011), edited by Paul-Doru Mugur, Adam Sorkin, and Claudia Serea.

10
/08
/17

Balena Albastră, roman semnat de Sebastian Lăzăroiu, a apărut recent la Editura Polirom, în colecţia „Ego. Proză”. „Fiecare cuvînt e amintirea arderii unui neg de tuș. Și-n fiecare carte un sacerdot rotofei oficiază beat mariajul cu iluzia eternității. Cînd mă satur de minciuna vieții, scriu despre cealaltă viață. E singura garanție că nu scriu eu, că nu las așa nobilă îndeletnicire în seama mea, păcătosul.” (Sebastian Lăzăroiu)

08
/08
/17

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași. La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Mircea Mihăieș, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

26
/07
/17

Domnule Zografi, a trecut multă vreme de când vreau să vă scriu. Am motive strict literare, desigur, dar mai e ceva: Fizica. Aveți Fizica la bază, ceea ce, nu vă ascund, mă duce cu gândul la domnul Sabato.

24
/07
/17

Cartea „Călătoria diletanților (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproșabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.

23
/07
/17

Cine nu s-a bucurat în copilărie de minunata „Lorelei” sau de extraordinarele povești din „La Medeleni”? Lumile lui Ionel Teodoreanu, un scriitor de o sensibilitate aparte, care ne-a fermecat pe toți cu „Ulița copilăriei” și care s-a stins brusc, la vârsta de 58 de ani…

21
/07
/17

Bogdan-Alexandru Stănescu (BAS) coordonează colecția „Biblioteca Polirom”. BAS (39 de ani) este poet și, din acest an, romancier. Cartea sa „Copilăria lui Kaspar Hauser” a fost primită cu entuziasm, primind elogii peste elogii. Ne-am întâlnit să stăm un pic de vorbă despre cărți, nu neapărat ale noastre. A reieșit că situația nu e deloc roz. Iată.

20
/07
/17

Astăzi, 20 iulie, de la ora 18.30, în Grădina Cărturești Verona din București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), Veronica D. Niculescu va citi fragmente din primul său roman pentru copii, O vară cu Isidor, apărut de curînd în colecția „Junior” a Editurii Polirom, ediţie ilustrată, disponibilă și în format digital.

19
/07
/17

Romanul „Fiica Estului” (traducere din limba spaniolă de Mariana Sipoș) a fost publicat la Editura Polirom în anul 2017.

17
/07
/17

Universul din "Un veac de singurătate", capodopera lui Gabriel Garcia Marquez publicată în urmă cu 50 de ani, s-a transformat în sursă de inspirație pentru doi artiști urbani, care au pictat pe zidurile Bibliotecii naționale din Columbia lupte de cocoși, capete de morți și un cuplu înlănțuit.

15
/07
/17

O expoziție In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, în parteneriat cu Biblioteca Națională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

11
/07
/17

“Prin moartea lui Augustin Buzura cultura română pierde un mare prozator, pierde și un caracter, un om de atitudine, un om moral”, spune academicianul Eugen Simion. La rândul său, criticul literar Daniel Cristea-Enache, director de imagine al Uniunii Scriitorilor din România, a precizat: “Prin romanele sale, Buzura a susținut adevăruri istorice și sociale într-o epocă a minciunii și falsității”. Scriitorul Augustin Buzura s-a stins din viață, ieri, la vârsta de 78 de ani.

07
/07
/17

Astăzi (7 iulie), de la ora 18.30, Editura Polirom şi Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona, nr. 13-15) vă invită în Grădina secretă la o întâlnire specială cu Nora Iuga şi Angela Baciu, cu prilejul apariţiei recente a volumului mai drăguţ decât dostoievski, cu ilustraţii de Ion Barbu, publicat la Polirom, disponibil şi în ediţie digitală. Actorul George Mihăiţă va citi un fragment din volum.

Pagina 40 din 107« Prima...102030...3839404142...506070...Ultima »