„Nu regret nimic” în premieră la Teatrul ACT
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-regret-nimic-in-premiera-la-teatrul-act/

Spectacolul „Nu regret nimic” de Székely Csaba, în regia lui Eugen Gyemant, va avea premiera la Teatrul ACT vineri, 13 septembrie şi sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 19:30, avându-i în distribuţie pe Irina Antonie, Lucian Iftime şi Dan Rădulescu.

Un articol de |31 august 2019

Textul lui Székely Csaba este incredibil de viu, îmbibat de umorul negru care a devenit deja un brand personal al dramaturgiei sale. Pornind de la o temă politică, piesa coboară în dedesubturile psihologiei criminale pentru a descoperi povestea torturilor comuniste din perspectiva torționarului. 

„Spectacolul va combina nostalgia anilor `90 cu universul desenelor animate japoneze pentru a transmite aura de familiaritate și fantastic pe care o exercită asupra noastră ororile despre care știm atât de multe și în același timp, atât de puțin. Dar performanța cea mai mare va fi să facem din niște monștri, ființe tridimensionale pe care să le putem nu doar înțelege, ci poate chiar iubi puțin. ” – a declarant Eugen Gyemant, regizorul spectacolului. 

„Nu regret nimic” este o producție Teatrul ACT, susținută de Fundația Simona Halep, de Dedeman și de Mobexpert.  

Distribuție: Irina Antonie, Lucian Iftime, Dan Rădulescu

Regie: Eugen Gyemant

Scenografie: Maria Nicola

Durata: 1h30 minute (fără pauză)

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani. 

Biletele se găsesc la casa de bilete a teatrului ACT (Calea Victoriei, nr.126) și online pe mystage.ro.

Foto: Alexandru Iureș

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".