Cele mai noi cărți: „Nu striga niciodată ajutor”, de Mircea Cărtărescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-striga-niciodata-ajutor-de-mircea-cartarescu/

„Nu striga niciodată ajutor” este al optulea volum de versuri al lui Mircea Cărtărescu şi se poate spune că e diferit de toată poezia sa precedentă.

Un articol de Liliana Matei|22 septembrie 2020

Mircea Cărtărescu se întoarce pe tărâmul poeziei cu un volum de versuri cu totul aparte față de volumele sale anterioare. Marea temă a cărții este singurătatea esențială, ireductibilă a oricărui om, indiferent de timp, spațiu sau diferențe culturale.

Parcurgând cele o sută de poeme scurte, uneori de doar câteva rânduri, cititorul va recunoaște în ele trăiri proprii, răul și durerea, depresia și melancolia, sâmburele amar al condiției omenești.

Scrisă după o îndelungată perioadă în care autorul părea că a părăsit pentru totdeauna poezia, această carte auster-delicată reprezintă o revenire la simplitatea nealterată și la emoția sinceră în fața lumii și a vieții, în versuri dezbrăcate de sofisticarea intelectuală și culturală din volumele anterioare.

Volumul Nu striga niciodată ajutor, apărut  în această toamnă la Editura Humanitas, se adresează deopotrivă iubitorilor de poezie și celor mai puțin inițiați în universul ei.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.