Nu suntem singurii care nu s-au născut în locul potrivit
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-suntem-singurii-care-nu-s-au-nascut-in-locul-potrivit/

Despre un spectacol puternic, de la Macaz, din care aflăm ce este dincolo de orizontul îngust.

Un articol de Andrei Crăciun|20 decembrie 2017

Vă fac o confesiune. Când am fost rugat să fac selecția pentru Festivalul Caleido, aflat la cea de-a doua ediție, primul nume la care m-am gândit a fost Katia Pascariu.

Caleido este dedicat multiculturalismului, iar Katia, o mare actriță, joacă – prin excelență – pentru cei excluși. Așadar, primul dintre spectacolele chemate a fost acest Nu ne-am născut la locul potrivit. Un spectacol atipic pentru scenele bucureștene, ba chiar naționale, în care predomină orizontul îngust.

Nu ne-am născut în locul potrivit s-a născut într-o vreme când nu erau la modă textele despre imigranți, a fost așadar copilul vremurilor care au fost mereu aici, dar pe care nu le vedem decât atunci când e prea târziu.

Căci Nu ne-am născut în locul potrivit spune povestea a cinci oameni care și-au făcut din România o casă. Oameni care au venit de departe, au traversat războaie și alte catastrofe. E un spectacol puternic, pentru că ne arată așa cum suntem. E o oglindă în care putem vedea ce se vede când privim în altă parte.

Nu ne-am născut în locul potrivit nu e o strălucită performanță artistică, nu e un spectacol de teatru cum nu s-a mai văzut. E însă altceva, nu mai puțin important: o creație onestă, încărcată de umanitate.

Marile premii nu se dau însă pentru generozitate și pentru luciditate. Dacă s-ar fi dat, un spectacol cum e acesta le-ar fi primit, fiindcă e un spectacol de inimă. E adevărat, inima e la stânga, poate că tot ce fac tinerii de la Macaz e la stânga, poate prea la stânga uneori.

Să fii om întreg, însă, e dincolo de ideologie. Nu ne-am născut în locul potrivit ne arată că nu suntem singuri pe lume. Ba mai mult, ne arată ce este, până la urmă, viața trăită pe pământ: un război (care nu se sfârșește) pentru minima demnitate.

Nu ne-am născut în locul potrivit ne spune ceva important despre timpurile ce au trecut, cele ce sunt, și cele ce vor veni: lumea este, în veacul veacului, o feudă a ipocriților.

Ceea ce nu îi împiedică, nicicum, pe cei din Internaționala Oamenilor Buni de pe Planeta Pământ să lupte și să se agațe de cuvântul nădejde.

Date importante:

Spectacolul Nu ne-am născut în locul potrivit se joacă la Macaz.
De: Alice Monica Marinescu și David Schwartz.
Cu: A
lexandru Fifea, Katia Pascariu, Mihaela Rădescu, Andrei Șerban, Silviana Vișan.
Scenografia: Adrian Cristea; muzica: Cătălin Rulea; traducerea în limba arabă: Bashar Al-Kishawi. Mulțumiri speciale: Bashar Al-Kishawi, Margareta Eschenazy, Valentina Ivanov, Ahmad Marwi, Sana Rahimo, Simina Guga.

Căci Nu ne-am născut în locul potrivit spune povestea a cinci oameni care și-au făcut din România o casă. Oameni care au venit de departe, au traversat războaie și alte catastrofe. E un spectacol puternic, pentru că ne arată așa cum suntem. E o oglindă în care putem vedea ce se vede când privim în altă parte.



24
/04
/24

O nouă traducere din opera lui Paul Auster, unul dintre cei mai spectaculoși și inventivi scriitori ai Americii, a cărui operă a fost publicată în mai mult de patruzeci de limbi, a ajuns de curând în librăriile fizice și online din întreaga țară.

22
/04
/24

6 manageri și 30 de ghizi și muzeografi din toată țara au participat la Râșnov la două sesiuni de training pentru dezvoltarea abilităților de gestionare și management strategic al obiectivelor de patrimoniu istoric, documentarea istorică, interpretarea informațiilor, comunicarea și interacțiunea directă cu publicul vizitator.

22
/04
/24

460 de ani se împlinesc pe 23 aprilie de la nașterea celui considerat cel mai mare dramaturg al tuturor timpurilor. Multe povești și multe legende au circulat despre el în tot acest timp.

18
/04
/24

Astăzi, la Sibiu, a avut loc conferința de presă care prezintă programul spectacolelor celei de-a 31-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. În cadrul conferinței, Constantin Chiriac, președintele FITS şi directorul TNRS, a anunțat publicarea programului spectacolelor ediției din acest an și punerea în vânzare a biletelor, începând de mâine, 19 aprilie.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.