Nu-ți pune întrebări dacă ți-e teamă de ce poți afla!
https://www.ziarulmetropolis.ro/nu-ti-pune-intrebari-daca-ti-e-teama-de-ce-poti-afla/

SĂ NU UCIZI, de vineri în cinematografe!

Un articol de Liliana Matei|27 februarie 2019

Începând de vineri puteți vedea SĂ NU UCIZI în cinematografele din întreaga țară. Filmul co-regizat de Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru este inspirat de scandalul media care a cutremurat sistemul sanitar din România acum câțiva ani și este distribuit de Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution.

Este un film-oglindă a unei realități contemporane dureroase, o felie din viața noastră, aici și acum. E incomod de la primul cadru până la ultimul și asta e foarte bine. Într-o lume în care toate răspunsurile sunt la un click distanță, este esențial să nu uităm să ne punem întrebări.” Adina Sădeanu, producătorul filmului.

SĂ NU UCIZI spune povestea lui Cristian, un chirurg tânăr şi ambițios pe care pierderea unui pacient, în urma unei intervenţii de rutină, îl determină să pornească o luptă solitară împotriva sistemului, riscându-și familia şi cariera pentru a descoperi adevărul.

Filmul conține mai multe mesaje și aduce la suprafață câteva întrebări grele. Aș spune că pentru mine unul dintre mesaje e ‘să nu faci rău’; să nu accepți să fii complice la rău, fie prin tăcere, fie prin acțiuni, punând binele tău mai presus de orice și crezând că nu e așa de grav să trăiești cu o conștiință amorțită.” – Cristina Flutur

SĂ NU UCIZI a fost selectat de curând în cadrul Annual Chicago European Union Film Festival unde va fi proiectat în premieră pe continentul american. Festivalul organizat de Gene Siskel Film Center este la cea de-a 22-a ediție.
În România, filmul va putea fi văzut în prima săptămână în cinematografele din București, Alba Iulia, Alexandria, Arad, Bârlad, Bistrița, Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Craiova, Focșani, Iași, Lugoj, Moinești, Odobești, Onești, Oradea, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Slatina, Suceava, Târgoviște, Târgu Mureș, Timișoara și Vaslui.

Proiecție specială SĂ NU UCIZI

Sper ca oamenii să conștientizeze că lucrurile despre care vorbește filmul se întâmplă în realitate, că ne afectează în mod direct și că nu putem să mai stăm cu mâinile în sân și să speram ca poate o sa vina altcineva sa ne rezolve problemele”, spune Alexandru Suciu interpretul rolului principal din film. Alături de el din distrubuția filmului fac parte actorii: Cristina Flutur, Gelu Colceag, Tania Filip, Elias Ferkin, Daniel Popa, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ionuț Ionescu, Erwin Simsensohn, Cosmin Seleși, Codin Maticiuc, Ioana Barbu, Olimpia Mălai, Rolando Matsangos, Iulia Verdeș, Mihai Bauman.

SĂ NU UCIZI este produs de Axis Media Production și Green Cat Film. Imaginea filmului este semnată de Tudor Platon, montajul de Andrei Iancu iar sunetul de Ștefan Azaharioaie. Scenariul și regia: Gabi Virginia Șarga și Cătălin Rotaru.

Pe pagina de Facebook a filmului găsiți mai multe informații.

SĂ NU UCIZI este ealizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și cofinanțat de Televiziunea Română și Zenith Media în parteneriat cu Land Rover, Groupama, Almdoudler, Ringier Group, filmul este distribuit în România de Ro Image 2000 împreună cu Idea Film Distribution.

Citiţi şi:
25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.