Nudul feminin într-o nouă viziune – „Boudoir” de Alexandra Dragomir, la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/nudul-feminin-intr-o-noua-viziune-boudoir-de-alexandra-dragomir-la-pleshoo-contemporary/

Jucându-se cu două teme vechi de când e arta, nudul feminin şi relaţia dintre frumos şi urât, Alexandra Dragomir aduce în faţa publicului la Pleshoo Contemporary miercuri, 15 octombrie 2014, de la ora 19.30, o serie de lucrări care dovedeşte o consecvenţă a abordării tematice ce nu exclude permanenta căutare de noi expresivităţi ale formei.

Un articol de Ştefania Dumbravă|15 octombrie 2014

Relația dintre cele două categorii estetice fundamentale ale artei, „frumosul” și „urâtul”, a fost investigată de artistă încă din anii studiilor masterale (clasa Cezar Atodiresei, asistent Alexandru Rădvan).

Percepută de-a lungul istoriei artistice ca o inevitabilă antiteză și ca o judecată de valoare favorabilă canonic primei categorii, această relație îi apare Alexandrei, în cheia inaugurată de gândirea simbolistă prin conceptul de „estetică a urâtului”, mai degrabă ca o simbioză, ca un binom indisolubil ale cărui componente se potențează reciproc și există mereu chiar și sub aparenta dominație a celuilalt.

Granița dintre ele rămâne a fi decisă în instanță subiectivă, ea actualizându-se și fluctuând de la privitor la privitor. Artista e interesată doar de a găsi, în expresivitatea dialogului formelor, liniilor, tușelor și culorilor, această graniță fină, iar pretextul pentru această echilibristică este unul dintre cele mai vechi motive ale istoriei artei: nudul feminin.

Cu întreaga libertate permisă de difuzia tușurilor și culorilor acrilice pe pânză, ce permite efecte care citează iluzionist spontaneitatea acuarelei, Alexandra tratează Dragomir 2modelul feminin simultan ca pe un simbol al senzualității și ca pe un motiv plastic. Rezultatul este, într-o varietate nonconformistă de poze, o serie de lucrări cu aparența unor schițe de atelier, cărora opțiunile tehnice le dau permanența unor soluții asumate.

Esențializarea formei în pete și accente liniare, în dialoguri de suprafețe și linii semnificative în ele însele, oferă o scăpare din zona, exploatată excesiv în vizualitatea contemporană, a erotismului gratuit. Lăsată mereu la stadiul unei sugestii, interpretarea imaginii rămâne la latitudinea privitorului, pe care îl implică la nivel de subiectivitate estetică și senzuală.

La fel de convingător și în duritățile grafice angulare și în suavitățile tușelor de acuarelă, inventarul plastic al Alexandrei se desfășoară într-o permanentă căutare în nudul feminin, tot mai parazitat de tot felul de semnificații pseudo-artistice, a sensului vizual care să depășească frustețea abordării literale. Seria prezentată publicului se transformă, astfel, într-o mapă de schițe dilatată la dimensiuni monumentale și fixată pe pânză de o singură intenție: aceea a refuzului de a decide asupra apartenenței formei la categoriile „frumos” sau „urât” și, dimpotrivă, de interogarea ponderii fiecăruia în interpretarea subiectivă a realității.

Antrenând în acest demers și conștiința individuală a fiecărui privitor, Alexandra Dragomir propune astfel, în mod esențial, o meditație asupra grilelor de valori estetice, morale și artistice contemporane, fie ele personale sau colective.

Foto: Nudul feminin, Boudoir, Alexandra Dragomir – pleshoocontemporary.blogspot.ro/



05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.

07
/03
/21

Muzeul Municipiului București organizează de opt ani evenimente dedicate celei de-a noua arte: banda desenată. Seria expozițiilor „Maeștri ai benzii desenate românești” revine cu expoziția „Haplea – bandă desenată interbelică”, partea a II-a, deschisă la Casa Filipescu Cesianu. Din 3 martie, ea se poate vizita până pe 30 aprilie 2021.