Număr record de evenimente la GAUDEAMUS Litoral 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/numar-record-de-evenimente-la-gaudeamus-litoral-2016/

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil şi o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflaţi în vacanţă la malul mării sunt aşteptaţi la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediţia a VIII-a.

Un articol de Liliana Matei|6 august 2016

 

 

Evenimentul, componentă a Caravanei GAUDEAMUS, este organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media Radio România şi Radio Constanţa, în perioada 11 – 15 august 2016 în Piațeta Perla din Mamaia. Zilnic, între orele 15.00 şi 23.00, o mare de cărți și un program dens și variat de evenimente îi așteaptă pe turişti şi pe constănţenii iubitori de carte pentru o doză estivală de cultură.

Deschiderea oficială a târgului va avea loc joi, 11 august, la ora 17.00, în cadrul unei ceremonii speciale, organizate de Radio Constanța cu sprijinul Forțelor Navale, al Clubului Nautic Român și al Teatrului de Stat Constanța. La GAUDEAMUS Litoral 2016, cărțile vin pe mare! În acordurile Muzicii Militare a Forțelor Navale, 9 veliere vor aduce la țărm cărți-simbol pe care actorii de la Teatrul de Stat, îmbrăcați în costume de epocă, le vor prelua și le vor aduce la pavilionul GAUDEAMUS din Piațeta Perla.

Președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul prof. univ. dr. Angelo Mitchievici, preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și profesor la Universitatea Ovidius din Constanța.

Și în acest an, Târgul GAUDEAMUS urmează cititorii în vacanță. Au uitat să pună în valiză cartea de pe noptieră care așteaptă de mult să îi fie descoperită sau terminată povestea? Nu-i nimic. La doi pași de plajă, îi îmbie, ca într-o uriașă librărie, bestseller-urile momentului, serii de autor şi cele mai recente titluri de ficţiune sau nonficţiune, mii de titluri la prețuri extra-sezon, numai bune să îi facă să uite de gradele din termometre. În plus, departe de a fi doar un loc unde cărțile așteaptă cuminți, pe rafturi, să fie răsfoite, râvnite și cumpărate, Târgul GAUDEAMUS oferă o experiență culturală dinamică și interactivă, cu lansări de carte, lecturi publice, dezbateri, proiecții de filme și momente muzicale.

Cu prilejul târgului, vor fi reluate şi câteva proiecte tradiţionale, iniţiate şi derulate de Radio România: campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” şi Poliţia GAUDEAMUS. Nu vor lipsi nici Tombola GAUDEAMUS derulată pe baza buletinelor de Vot al Publicului sau concursul Miss Lectura adresat celor mai frumoase vizitatoare. Pentru al doilea an consecutiv, Premiul Tombolei GAUDEAMUS va fi oferit de Regional Air Services – Aeroportul Tuzla și va consta într-un zbor de 30 de minute desupra litoralului românesc, de pe Aeroportul Tuzla, pe care câştigătorul o poate filma şi/sau fotografia.

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.

Pagina 21 din 108« Prima...10...1920212223...304050...Ultima »