Număr record de spectatori la “25 de ore de teatru non-stop”
https://www.ziarulmetropolis.ro/numar-record-de-spectatori-la-25-de-ore-de-teatru-non-stop/

În 25-26 aprilie a avut loc la Sibiu ediţia aniversară a festivalului-maraton “25 de ore de teatru non-stop”.

Un articol de Liliana Matei|29 aprilie 2015

Festivalul, ajuns la ediția cu numărul 5, este organizat de o structură independentă, Asociația Culturală BIS. Conceptul inedit (cel de teatru non-stop) a adus spectatori din Sibiu și din țară încă de la prima ediție. Festivalul se adresează cu precădere teatrului independent, fiind un liant între artiști consacrați și voci tinere și originale din teatrul românesc.

Anul acesta, timp de mai bine de 25 de ore, fără încetare, au avut loc 29 de spectacole și de evenimente în 17 locații din oraș. Artiști și companii de teatru din Sibiu, București, Timișoara, Cluj, Craiova au împânzit orașul în miezul zilei, la miezul nopții, la ora dimineții.

La ora 3 dimineața, spre exemplu, aveau loc spectacole în 4 locații din oraș, cu săli arhipline.

Deschiderea a avut loc la Sala Thalia, cu un spectacol de Gală care l-a avut în prim plan pe Ioan Gyuri Pascu, un artist îndrăgit de sibieni. Alături de el au au urcat pe scenă artiști tineri: Claudiu Fălămaș, Matli MC (Lipicioșii), Flora Pop, Adrian Strâmtu, George Constantinescu.

Apoi, de-a lungul nopții, într-un carusel teatral bine organizat, s-au succedat spectacole în mai multe spații din oraș. Lightwave Theatre Company au prezentat la Teatrul Gong “Iubitafizica”, în prezența autorului textului Iulian Tănase. Teatrul de Artă București a prezentat ultima producție, “Dureri fantomă”, în regia lui Bogdan Budeș.

O locație specială a fost Casa Monument UNESCO din Sibiul Vechi (o casă proprietate particulară transformată în spațiu de joc) în care Auăleu Teatru din Timișoara au prezentat spectacolul “Casa din copac”. În aceeași locație Compania de Teatru Labirint Asylum a invitat spectatorii la un traseu inițiatic în care spectatorul era personajul principal.

La ora dimineții doritorii au putut viziona “In debt we art”, primul film documentar despre teatrul independent românesc, produs de Doctor’s Studio.
De-a lungul nopții, locațiile în care au fost programate spectacolele s-au dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de spectatori dornici să ia parte la o astfel de experiență.

Dimineața s-a rostit poezie în prezența autorilor, “Zona Nouă”.
Un eveniment cu tradiție este înviorarea fizică, acțiune care anul acesta a avut loc în Piața Mică. Peste 200 de tineri au luat parte la acest eveniment. Actorul Florin Coșuleț a coordonat exercițiile fizice, iar stomatologul oficial al festivlului, Gh. Igna, i-a învățat pe participanți cum se efectuează un periaj dentar corect.

Conferințele au adus la rândul lor sute de spectatori, datorită temelor abordate, dar mai ales datorită personalităților de mare clasă care au dat distincție acestei secțiuni a festivalului.

La Librăria Humanitas, profesorul Dan Vasiliu i-a cucerit pe tinerii participanți cu al său “Orar Teatral”, iar actrița Coca Bloos i-a impresionat pe cei prezenți până la lacrimi într-o întâlnire de suflet moderată de Ion M. Tomuș.

Librăria Habitus nu a făcut față sutelor de spectatori veniți să vadă conferința excepțională susținută de Constantin Chiriac și de Părintele Constantin Necula. Evenimentul a fost transmis live pe internet.

Tot la Librăria Habitus, Iulia Colan i-a impresionat pe spectatori cu al său “Flori pentru Algernon”, în vreme ce la Welt Kultur, actrița și scriitoarea Lorena Lupu și-a pus în scenă propriul text.

Compania Teatrală BIS din Sibiu (gazda festivalului) a avut în program patru spectacole: Beat Bukowski, Jurnalul unui bișnițar, Monoloagele vaginului și cel mai mare succes al stagiunii, „Născut în ‘90”.

Festivalul s-a încheiat cu un concert Ada Milea. Alături de ea pe scenă au urcat Bobo Burlăcianu și Anca Hanu.

A doua zi, ca un BIS al festivalului s-a jucat la Atrium Cafe comedia “First date”, scrisă și regizată de Conrad Mericoffer. Atrium a fost de altfel bastionul de noapte, cafeneaua cu cele mai multe reprezentații în program.

Peste 4000 de spectatori au umplut sălile și spațiile de joc alternative. Zece evenimente s-au desfășurat cu intrare liberă.

A fost fără îndoială cea mai complexă și mai reușită ediție de până acum. Programul complet, precum și notificările asupra activității BIS pot fi găsite pe site-ul www.respirateatru.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/respira.teatru.

Foto: Adi Bulboacă

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.

28
/12
/15

Casa de producție TVR propune să încheie anul cu un film special – „Aerisirea”, regizat de Silviu Jicman, după un text de Iosif Naghiu, cu Mircea Diaconu, Dan Condurache, Șerban Ionescu, Petrică Nicolae, a cărui acțiune este plasată în 13 iunie 1990. Va fi difuzat azi, 28 decembrie, ora 20 :10, la TVR 2.

23
/12
/15

Revista Forbes a publicat obișnuitul său top 10 al celor mai rentabile vedete de la Hollywood, care în 2015 conține pe primele cinci poziții numele a patru actrițe. Mai slab plătite decât colegii lor bărbați, actrițele se dovedesc mai rentabile pentru producătorii de film.

23
/12
/15

Cu câteva zile înainte de marea sărbătoare creștină, am văzut cel mai frumos sincer şi curat spectacol de Crăciun adresat copiilor şi părinţilor, la ARCUB, sala Gabroveni, pus în scenă sub umbrela Companiei Passe-Partout Dan Puric, „Minunea unui copil – spectacol de Crăciun”, în regia Alexandrei Neacșu, într-o sală plină cu pitici, mămici, bunici, tătici.

23
/12
/15

Un episod din serialul de desene animate rusesc "Mașa și Mișka", de mare succes în toată lumea, care povestește aventurile unei fetițe și ale unui urs, a depășit un miliard de vizionări pe YouTube. În episodul numit "Mașa-Kașa", fetița descurcăreață pregătește cașă (cereale fierte în apă sau lapte, foarte populare la micul dejun), pe care le-o oferă tuturor animalelor din pădure.