Număr record de vizitatori, la Art Safari 2019
https://www.ziarulmetropolis.ro/numar-record-de-vizitatori-la-art-safari-2019/

Au fost peste 38.000 de vizitatori în acest an la Art Safari Bucureşti, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

Un articol de Liliana Matei|9 octombrie 2019

38.151 de persoane au vizitat Pavilionul de Artă București – Art Safari, ediția a 6-a, eveniment unic ca amploare, concept și structură dedicat artei, susținut de Primăria Municipiului București, prin Expo Arte, care a avut loc în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2019, la Palatul Oscar Maugsch BCR. Numărul de vizitatori din 2019 a fost cu 11% mai mare față de ediția precedentă din mai 2018, când Pavilionul a fost vizitat de 33.946 de persoane.

2.500 de copii au vizitat Art Safari, dintre care 1.500 au participat și la atelierele de creație din cadrul programului educațional Art Safari Kids, Art Safari București fiind o experiență pentru toată familia. La evenimentul de deschidere din seara de joi, 26 septembrie, au participat 2.800 de invitați. Pentru prima dată, Art Safari București a putut fi vizitat și noaptea, în cadrul unor tururi ghidate organizate.

„Art Safari București este primul și singurul eveniment dedicat artei din România unde vizitatorii așteaptă pe o distanță de peste 1 km să intre în spațiu, pentru a se bucura de capodoperele expuse. Încă o dată, cu ocazia ediției 2019 Art Safari, Bucureștiul s-a dovedit a fi nu doar locul unde bate inima culturală a României, ci și o veritabilă capitală culturală europeană. Le mulțumim tuturor celor care au creat experiența Art Safari 2019”, a declarat Ioana Ciocan, Director General Art Safari București.

Art Safari 2019 a fost conceput sub forma unui muzeu temporar, care a găzduit pe o suprafață de 10.000 de metri pătrați opere de artă românească de patrimoniu, artă supercontemporană, artă contemporană internațională și instalații de artă, dar și un program de conferințe pe teme dedicate artei – Art Talks. Operele, asigurate pentru o valoare totală de aproximativ 15 milioane de euro, au provenit din importante muzee românești și străine, dar și din importante colecții private naționale și internaționale, iar o parte dintre lucrările de artă supercontemporană și instalații au fost create special pentru a fi expuse la Art Safari 2019.

Cea mai valoroasă lucrare provenită din colecțiile private de artă, expusă în cadrul Art Safari 2019, a fost nudul „În Iatac”, o pictură semnată de Nicolae Tonitza, asigurată pentru suma de 350.000 de euro, care a fost achiziționată în anul 2011 de un colecționar din București.

Dintre lucrările de artă contemporană expuse în cadrul Pavilionului, prețul cel mai mare – 132.000 de dolari – l-a avut lucrarea „Carnival in Ruin”, semnată de Shen Shubin, un artist de 41 de ani, care activează și vinde în China, țară cu o piață de artă anuală evaluată la circa 50 de miliarde de euro. Printre cele mai vechi opere expuse în cadrul Art Safari 2019 a fost o marmură elenistică, reprezentându-l pe zeul Charon cu câinele Cerber, care datează din secolul al 3-lea î.Hr.

Pavilionul Muzeal „Tonitza și geniul copilăriei” a fost curatoriat de Zoltán Soós și a găzduit capodopere de Nicolae Tonitza, provenite de la prestigioase muzee și colecții private din România, dar și din Europa, Tonitza fiind colecționat și în afara granițelor. Echipa curatorială a Pavilionul Central „REPVBLICA. Despre umbre în sculptură” a fost compusă din Călin Dan, directorul general al Muzeului Național de Artă Contemporană (curator), Celia Ghyka (cercetare curatorială) și Sandra Demetrescu (asistent curator). Pavilionul Supercontemporan „Young Blood. Arta timpului tău” a fost curatoriat de Mihai Zgondoiu, iar Pavilionul Internațional „Made in China” a fost curatoriat de Ji Zhongpeng și a găzduit lucrări de artă chineză contemporană, expuse pentru prima dată în Europa.

Conceptul arhitectural al muzeului temporar Art Safari, a aparținut arhitectului Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneția – edițiile 2016 până în prezent.

Ambasadorii Art Safari 2019 au fost vedete, antreprenori, precum și celebrități în social media: Ioan Cocan (co-fondator al companiei Tremend), Ada Condeescu (actriță), Cristian Șimonca (blogger), Avi Cicirean (fondator Brand Minds) și Cristian Preotu (fondatorul Grupului Le Manoir).

Printre partenerii evenimentului s-a numărat: George, primul banking inteligent, PiatraOnline, Kinder (Ferrero), Glo, Carioca, Policolor, Salvați Copiii, Tremend, Dedeman, Zexe Braserie, Rezident, Lazy Boy, 5 to go, Metrorex, Westiment, Le Manoir, Comtesse du Barry, Group, Arhart și Iris. Mai multe detalii pe site-ul www.artsafari.ro.

Pavilionul de Artă București – Art Safari se desfăoară sub patronajul Primăriei Municipiului București și CNR UNESCO și este un eveniment cultural unic ca structură, concept și amploare din România. Art Safari a înregistrat 125.000 de vizitatori în primele cinci ediții. Mai multe detalii: www.artsafari.ro.

03
/11
/16

În seara în care am văzut Dorian am vrut să-i cer iertare tehnologiei pentru dățile în care am hulit-o, din conservatorism, și pentru acelea în care am profitat de ea în scopuri pur egoiste. Am reevaluat tehnologia, fie și pentru o oră, cea în care dansul și teatrul s-au unit într-un altfel de spectacol, pe scena de la UNTEATRU.

19
/10
/16

Într-un context în care dansul contemporan are din ce în ce mai multă vizibilitate în peisajul artistic din România, Asociaţia Culturală Control N anunţă un nou spectacol: Dorian, creat de Oana Răsuceanu în jurul unui singur actor-dansator (George Albert Costea), prin îmbinarea dansului contemporan cu proiecţii multimedia. Dorian va fi itinerat în patru spaţii de joc, din patru oraşe diferite: Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Ploieşti.

10
/10
/16

Tabloul “Nickelodeon”, realizat de artistul român Adrian Ghenie, a fost vândut pentru suma de 9 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii organizate săptămâna trecută la Londra, de casa de licitaţii Christie’s, fiind vorba de un record absolut pentru pictorul român. Tabloul ictat în 2008 a fost expus şi anul trecut la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

30
/09
/16

Mai multe evenimente dedicate artei contemporane vor fi organizate, în această noapte, cu ocazia celei de a zecea ediţii a Noapţii Albe a Galeriilor (NAG), în București și în alte nouă orașe din țară. Alături de București, la NAG#10 participă Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.

27
/09
/16

Pe Facebook s-a organizat un protest în fața Ambasadei Rusiei față de decizia Rusiei de a dona 100 de euro pentru campania de achiziționare a „Cumințeniei Pământului”. Protestul va avea loc astăzi (marţi), între orele 17.00 și 17.30, la sediul Ambasadei Rusiei la București. Organizatorii protestului spun că se simt „jigniți” de „bacșișul” Rusiei.

23
/09
/16

Publicul bucureştean e invitat să descopere arta viitorului, între 28 septembrie şi 1 octombrie. Peste 60 de artişti din 8 ţări vor fi prezenți pe scenele de la Cinema Elvira Popescu, The Ark, ARCUB Gabroveni, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi Muzeul Naţional George Enescu pentru 4 seri de spectacole inedite.

20
/09
/16

Cea de-a doua ediție a Trienalei de Arhitectură East Centric a început în weekend în capitală cu deschiderea expoziției principale găzduită de Teatrul Național din București și conferințe susținute de invitați din Japonia, Austria și România. Trienala continuă cu prezentările publice și jurizarea pentru Premii Arhitext East Centric. Toate cele 4 expoziții majore din cadrul Trienalei pot fi vizitate zilnic, între orele 10 și 18, la TNB și ARCUB Gabroveni, până pe 9 octombrie.

16
/09
/16

Timișoara este orașul românesc ales pentru a deveni Capitală Europeană a Culturii în 2021, a anunțat, astăzi (vineri), Steve Green, șeful juriului, într-o conferință de presă desfășurată la sediul Bibliotecii Naționale a României. Oraşele contracandidate la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021 au fost Bucureşti, Cluj-Napoca şi Baia Mare.

16
/09
/16

Bucureștenii sunt invitați să participe, la sfârșitul acestei săptămâni, la evenimentele dedicate împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a Capitalei organizate în Piața Constituției și parcurile Cișmigiu și Herăstrău, unde urmează să aibă loc concerte, expoziții, ateliere, spectacole de teatru și parade sau plimbări cu trăsura. Intrarea la toate evenimentele este gratuită.

15
/09
/16

Sâmbătă, 17 Septembrie 2016, Grădina Sticlarilor (strada Vasile Lascăr nr.36) își redeschide porțile pentru cei care vor să își descopere sau să își dezvolte latura artistică. Intrarea la Grădină este gratuită însă, pentru participare, se percepe o taxă de 20 RON, pentru achiziționarea materialelor necesare.

11
/09
/16

Viața în Giulești va fi tema unei instalații-eveniment de artă comunitară contemporană la Muzeul Culturii Romilor din Drumul Săbăreni 101-125. Evenimentul va avea loc pe 16 septembrie, de la ora 19.00.

10
/09
/16

Festivalul Internațional de fotografie Bucharest Photofest se va desfășura între 10 şi 20 septembrie, organizat de Grupul Filos, se desfăşoară în câteva locuri din Bucureşti, între care şi Teatrul Naţional din Bucureşti, în foaierul nou deschis, dinspre Bulevardul Carol.

09
/09
/16

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect inițiat și organizat de Asociația Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediții, expoziții și evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spații alternative, huburi creative și ateliere de artist din zece orașe – alături de București, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Sibiu, Târgu Mureș și Timișoara.