Nunta, de A. P. Cehov, la TVR 2
https://www.ziarulmetropolis.ro/nunta-de-a-p-cehov-la-tvr-2/

Luni, 9 februarie, de la ora 20.10, TVR 2 prezintă spectacolul „Nunta” de A. P. Cehov, în regia lui Beatrice (Bleonţ) Rancea, un spectacol din Arhiva de Aur TVR.

Un articol de Petre Ivan|8 februarie 2015

Nunta, de A. P. Cehov, la TVR 2 / La împlinirea a 155 de ani de la naşterea lui A. P. Cehov, Casa de Producţie TVR a programat spre difuzare, pe tot parcursul anului 2015, piese ale cunoscutului dramaturg rus.

Alături de spectacole valoroase din Arhiva de Aur TVR, telespectatorii vor putea urmări și ecranizările altor capodopere cehoviene, printre care „Salonul 6” (regia: Vitalie Lupașcu) și „Trei surori” (regia: Dominic Dembinski, preluare de la Teatrul de Stat din Constanța).

Teatrul Naţional de Televiziune a programat luni, 9 februarie, de la ora 20.10, la TVR 2, una dintre creațiile lui A.P. Cehov – „Nunta”. Regia artistică este semnată de Beatrice (Bleonț) Rancea, care, la momentul montării spectacolului (premiera tv: 1994), era studentă a Academiei de Teatru și Film (în prezent, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”), la clasa profesorilor Tudor Mărăscu și Mihai Manolescu.

Anul acesta U.N.A.T.C. împlinește 65 de existență, fiind înființat în 1950 sub numele de Institutul de Artă Cinematografică și Institutul de Teatru „I.L. Caragiale” (I.A.T.C.).

Spectacolul cu piesa „Nunta”, pe care iubitorii de teatru o vor putea urmări luni la TVR 2 este o producție A.T.F. și reprezintă una dintre mărturiile celor care au absolvit studiile prestigioasei instituții de învățământ superior dedicate teatrului și filmului.

Drama îi are în centru pe Dașenka și pe Epaminond Maximovici Aplombov, mirii unei nunți care se transformă treptat într-un spațiu de conflicte, mai mult sau mai puțin declarate, între ceilalți participanți la „fericitul” eveniment.

Părinții miresei, Nastasia Timofeevna și Evdokim Zaharovici Jigalov, se pârăsc reciproc în fața propriei fiice, iar mirele devine furios atunci când pretențiile lui și promisiunile socrilor rămân neonorate. Totul însă pare să fie uitat atunci când la nuntă își face apariția un mult-așteptat dar fals Nuntageneral…

În distribuție: Marilena Chelaru, Luminița Militaru, Carmen Stanciu, Mădălina Tulinescu, Cezar Boghină, Ionuț Brancu, Marius Capotă, Zoltan Lovaș, Cristian Nicolae, Alexandru Pop, Robert Radoveneanu, Dorin Rîmbu, Vasile Toma și instrumentiștii: Mihai Turcitu, Săndel Fircă și Mihai Ion.

Spectacolul „Nunta” de A. P. Cehov face parte din seria capodoperelor pe care Casa de Producție TVR le-a programat în acest an pentru a marca 155 de la nașterea lui A. P. Cehov (n. 29 ianuarie 1860 – d. 15 iulie 1904).

Tot în memoria cunoscutului dramaturg rus, TVR 2 a difuzat la sfârșitul lunii ianuarie spectacolul „Trei surori”, în regia maestrului Cornel Todea (traducere: Moni Ghelerter și V. Jianu).

„Nunta” de A. P. Cehov (premiera tv: 1994)
Decor: arh. Theodora Dinulescu.
Director de imagine: Beatrice Drugă. Regia artistică tv: Domnița Munteanu
Asistenți regie: Corina Constantinescu, Mihnea Danet
Regia artistică: Beatrice (Bleonţ) Rancea
Producție A.T.F. distinsă cu premiul „Alexandru Giugaru” la Festivalul Veseliei (1993).

Foto: Nunta – TVR

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".