O capodoperă în premieră la Ateneul Român: oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-capodoper%c4%83-%c3%aen-premier%c4%83-la-ateneul-rom%c3%a2n-oratoriul-visul-lui-gerontius-de-edward-elgar/

Joi, 17 şi vineri, 18 octombrie, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”, condusă de Alexander Walker, va avea în program oratoriul Visul lui Gerontius de Edward Elgar. Solişti invitaţi sunt tenorul Oliver Johnston, mezzosoprana Aura Twarowska şi basul Marius Boloş , iar Corul Filarmonicii „George Enescu“ va fi condus de maestrul Iosif Ion Prunner. Concertul este realizat cu sprijinul Societăţii Elgar din Marea Britanie.

Un articol de Petre Ivan|15 octombrie 2019

Dream of Gerontius/Visul lui  Gerontius  este o lucrare de referință în istoria muzicii engleze. Autorul ei, Sir Edward Elgar ( 1857 – 1934), declară că a pregătit timp de opt ani așternerea pe hârtie a acestei capodopere a genului vocal – simfonic, scrisă pe versurile unui poem al cardinalului John Henry Newman, scurtat și prelucrat de muzician în așa fel încât să servească intenției sale finale – cea de a nara istoria morții unui om și apoi, călătoria sufletului său în lumea de dincolo. În acești opt ani  (1892-1900. Elgar a scris lucrări importante care l-au confirmat drept un compozitor reprezentativ al epocii sale. Ne referim la The Black Knight ( 1892, o cantată pentru cor și orchestra), King Olaf ( 1896, o cantată pentru soprană, tenor, bas, cor și orchestră) Caractacus (1989, o cantată în șase scene pentru soprană, tenor, bariton, doi bași, cor și orchestră) și Sea Pictures (1899, un ciclu de cinci cântece pentru contralto și orchestră). Este important de semnalat detaliul că Elgar însuși a dirijat primele audiții  ale astor lucrări  care, dacă adăugăm și succesul variațiunilor pentru orchestră simfonică Enigma (1899) l-au impus drept o valoare națională. Practica baghetei, munca directă cu instrumentele și cu vocile, i-au fost de mare folos în conceperea partiturilor sale viitoare. Oratoriul Visul lui Gerontius (p.a. 3 octombrie 1900).  a profitat din plin de aceste experiențe.

În 1900, Elgar a fost rugat să compună o lucrare pentru Festivalul muzical din Birmingham S-a hotărât să scrie despre viață, moarte și ceea ce ar putea urma în viața de apoi. Povestea este despre un om obișnuit – numele de Gerontius vine dintr-un cuvânt grecesc ce denumește un om bătrân – care este pus față în față cu propria moarte, își întâlnește îngerul păzitor și se prezintă înaintea lui Dumnezeu după care este condus în Purgatoriu cu promisiunea unei glorii eterne. Partitura este scrisă pentru soliști, orchestră simfonică mare, orgă și nu mai puțin de trei coruri. Până acum, ea nu a mai fost prezentată publicului bucureștean. Excelența sa, Ambasadorul Marii Britanii la București și Consiliul Britanic își exprimă bucuria în fața acestui eveniment pe care îl consideră istoric și care este posibil datorită susținerii și implicării Societății Elgar  din Marea Britanie.

Joi, 17 și vineri, 18 octombrie 2019, ora 19, Ateneul Român

Orchestra simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu”

Dirijor
ALEXANDER WALKER

Solişti
OLIVER JOHNSTON – Gerontius

AURA TWAROWSKA– Îngerul

MARIUS BOLOŞ – Preotul

Program

Edward Elgar
Visul lui Gerontius

Dirijorul corului
IOSIF ION PRUNNER

Concert realizat cu sprijinul Societății Elgar, Marea Britanie

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.

Program:Luni – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro

***

Alexander Walker

In anul 2017 Societatea Elgar i-a decernat  dirijorului Alexander Walker Medalia Elgar, care in trecut a fost acordată lui Sir Andrew Davies, Vladimir Ashkenazy și  Daniel Barenboim. Recent a avut primul concert la pupitrul English Chamber Orchestra în Cadogan Hall din Londra. În Marea Britanie, Alexander a dirijat The City of London Sinfonia, BBC Philharmonic, cu New Queens Hall Orchestra şi cu Russian Orchestra of London. De asemenea, a colaborat cu Royal Philharmonic Orchestra în concerte şi înregistrări, ca recentul eveniment dedicat aniversării compozitorului Edward Elgar, care a avut loc la Malvern. Pe plan internaţional Alexander Walker colaborează frecvent cu Orchestra Simfonică de Stat a Rusiei, cu Filarmonicile din Praga, Belgrad și Bucureşti, cu orchestrele simfonice din Miskolc, Wrocław și „Noua Rusie ” .

Oliver Johnston

Absolvent al Acedemiei Regale de muzică din Londra  tenorul Oliver Johnston  este laureat cu Premiul III la  concursului international de canto All-Russian Nadezhda Obukhova Young Opera Singer și a fost membru al proiectului Salzburg Young Singers ( 2016). Angajamentele sale includ colaborari cu operele din  Glyndebourne,  Garsington,  Aldeburgh,  Leeds și, recent cu Teatro Real din Madrid și Opera din Roma. A lucrat și lucrează în concerte vocal – simfonice cu dirijor de mare reputație internațională, printre aceștia Vladimir Jurowski, Kirill Karabits, sau Sakari Oramo.

Aura Twarowska

Cariera internațională a mezzosopranei de origine română Aura Twarowska include colaborări cu importanți dirijori de operă, cum sunt Seiji Ozawa, Zubin Mehta, Seiji Osawa, Donals Runickles, Franz Welser-Möst, Yves Abel, Pier Giorgio Morandi, Bertrand de Billy, Stefan Soltesz, Ulf Schrmer, Ernst Marzendorfer, Sebastian Weigle, Christian Badea sau Paul Nadler. A fost timp de zece 10 stagiuni solistă angajat al Operei de Stat din Viena. În acest teatru și în pe alte scene prestigioase, Aura Twarowska a fost partenerul de scenă al mai multor staruri internaționale: Anna Netrebko, Kiri Te Kanawa, Dimitri Hvorostovski, Roberto Alagna, Carlos Alvarez, Dolora Zajick, Tamar Iveri, Micaela Carosi, Patricia Ciofi, Nina Stemme Jose Cura, Neil Schikoff, Leo Nucci, Ferruccio Furlanetto, Samuel Ramey, Ramon Vargas, Simon Keenlyside, Bo Skovhus, Juha Uusitalo, Corneliu Murgu etc.

Marius Boloș

Basul Marius Boloș abordează o variată paletă repertorială și stilistică, timbrul și tehnica sa fiind calități remarcate în lucrări de la Bach și Mozart la Verdi și Wagner. Este considerat ca unul dintre cei mai valoroşi artişti ai generaţiei sale.

Odată cu debutul în Regele Heinrich din opera „Lohengrin” de R. Wagner pe scena Operei Naţionale Bucureşti sub bagheta maestrului Cristian Mandeal se conturează viitorul drum spre repertoriul de bas dramatic. Urmează apoi debuturi încununate de succes în Zaccaria din opera „Nabucco” şi Marele Inchizitor din opera „Don Carlos”de Verdi iar viitoarea provocare a carierei sale artistice este debutul în Hagen din opera ” Amurgul zeilor” de Wagner sub bagheta maestrului Gulliermo Garcia Calvo, pe scena Teatrului din Chemnitz, Germania.

Corul Filarmonicii „George Enescu”

De mai bine de o jumătate de secol, Corul Filarmonicii „George Enescu” reprezintă al doilea pol muzical de anvergură al instituției muzicale bucureștene.

Odata cu apariția Corului de Stat, în 1950, a avut loc o adevărată transformare a percepției publicului asupra muzicii clasice. Printr-o activitate neobosită și variată – în oratorii, misse, motete, concerte a capella – ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, și până la cele mai avangardiste opusuri ale muzicii contemporane. Selecția strictă a membrilor Corului și colaborarea cu dirijori consacrați – Lawrence Foster, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal – contribuie în egală măsură la păstrarea nivelului profesional și situarea sa în vecinătatea standardelor impuse de Orchestra Simfonică.

Începând cu 1990, Corul Filarmonicii „George Enescu” a luat parte la manifestări extraordinare în viața muzicală din România. Astfel, ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze în 1995 cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France și Lawrence Foster o variantă de concert a operei Oedipe de George Enescu, în cadrul Festivalului Internațional omonim.

Iosif Ion Prunner 

În anul 1997, maestrul Cristian Mandeal, atunci directorul  Filarmonicii GEORGE Enescu din București, îi încredințează pianistului și dirijorului Iosif Ion Prunner conducerea Corului Filarmonicii. De asemenea, a fost solicitat să dirijeze concerte susținute de Orchestra simfonică și Orchestra de cameră ale instituției. Din stagiunea trecută, muzicianul este director general adjunct al  Filarmonicii bucureștene.

În România a colaborat cu principalele orchestre din tara, Orchestra Naționala Radio și Orchestra de cameră Radio. A fost invitat să susțină spectacole la Opera Națională Română. A susținut concerte în importante centre muzicale din Europa și Asia și a luat parte la importante festivaluri din Romania, Cehoslovacia, Italia etc. A colaborat cu personalități și orchestre de prestigiu, dintre care menționăm: Cristian Mandeal, Sergiu Comissiona, Lawrence Craig, Valentin Gheorghiu, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Michel Plasson, Krzysztof Penderecki, Ion Marin, Adrian Eröd, Neil Stuart, Tatiana Serjan, Dolora Zajick, Carlo Colombara etc. și orchestre precum Orchestra Naționala a Franței, Filarmonica din München, Filarmonica „Arturo Toscanini“, Orchestra Festivalului din Varșovia, Orchestra Philharmonia din Londra, Orchestra Nationala a Cataluniei, Filarmonica din Ostrava, Orchestra Capitole Toulouse.

În 1991, a înființat Fundația și Orchestra de cameră „Constantin Silvestri“, iar in 1996 a fost directorul Concursului internațional de dirijat cu același nume.În 2003 i s-a conferit pentru întreaga activitate Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.