O carte a iubirii pentru copii mici şi mari
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-carte-a-iubirii-pentru-copii-mici-si-mari/

După 1989, lumea copiilor, din punctul de vedere al condeiului scriitoricesc, a fost ascunsă după cortina tăcerii şi a indiferenţei. Din fericire, există şi excepţii în peisajul editorial românesc.

Un articol de Rhea Cristina|9 februarie 2015

“Aventurile prichindelui Laslo” (editura A.T.U.) este o carte scrisă cu sensibilitate, atenţie, creativitate, imaginaţie, originalitate şi mult, mult talent de tânăra scriitoare Mari Arsenie. Un volum de poveşti aflat la graniţa între realitate, fantastic şi miraculos.

Cuvintele autoarei prind forţă imediat, respiră bucurie şi trăiesc curat. Aşa cum este şi viaţa pentru un sufleţel de copil.

Deşi omul se naşte povestitor, ştie să istorisească celorlalţi fragmente din viaţa lui şi a altora, Mari Arsenie a ales, pentru cartea sa de debut literar, în mod surprinzător, un gen de naraţiune transpusă prin ochii imaginaţiei copilăreşti. Astfel, în epoca Internetului, când tableta se insinuează în viaţa copiilor din ce în ce mai mult, autoarea ne propune o metodă inedită, care merge direct la esenţa sufletului de copil.

Prin simplitate, originalitate şi forţă creativă, Mari Arsenie descifrează, recreează şi construieşte, cu fiecare nou capitol al cărţii, universul celor mici, acel tărâm unic, fabulos, al copilăriei. Cuvintele scriitoarei sunt cuvintele unui suflet de copil.

Personajele sunt desprinse fie din lumea reală (bunicul, lupul, motanul puricele, uriaşul tigru, Floarea-curcubeu, prichindeii Anne şi Laslo), fie din cea aparţinând lumii SF (prinţesa, Împăratul Maverick, Tărâmul Maldor, Tărâmul Prichindeilor, vrăjitoarea,etc), într-un carusel al bucuriei, aventurii şi prieteniei. Un text bogat in informaţii educative.

Pentru prichindei, viaţa devine, asfel, graţie întâmplarilor prin care trec personajele şi al relaţiilor dintre ele, un joc inedit al cuvintelor, imaginilor şi emoţiilor pozitive. Cei mici sunt invitaţi să iubeasca animalele, să(-şi) descopere adevăratele valori umane (precum iubirea, curajul, prietenia) şi să fie luptători neînfricaţi ai binelui, armoniei şi păcii pe Pământ. Prin dialoguri inedite, o intrigă fascinantă, trucuri şi metode originale. Pentru o dezvoltare şi o exprimare interioară fericită a copiilor noştri.

Cartea de poveşti “Aventurile prichindelului Laslo”, scrisă de Mari Arsenie, te seduce de la primele pagini. Indiferent dacă eşti copil sau adult. Pentru că este creionată cu dăruire, delicateţe sufletească şi curaj. Devine mai mult decât o carte: este o lume fermecată, un spaţiu prietenos al ideilor, imaginilor şi cuvintelor bine ticluite. În plus, beneficiază de ilustraţie, desene delicate şi foarte expresive.

Pe scurt. Ai copii?… Frăţiori, nepoţi?… Citeşte-le această minunată carte de poveşti, îi va ajuta să se înţeleagă mai bine pe ei înşişi şi lumea înconjurătoare. Să (se) iubească. E o carte a iubirii, care nu trebuie ratată!



21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.