O carte-cult, o redescoperire editorială de senzaţie: „Ultima vară în oraş” de Gianfranco Calligarich (fragment)
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-carte-cult-o-redescoperire-editoriala-de-senzatie-ultima-vara-in-oras-de-gianfranco-calligarich-fragment/

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Ultima vară în oraş” de Gianfranco Calligarich, o carte de excepţie, cu un destin excepţional, recent apărută în limba română, la Editura Polirom.

Un articol de Ziarul Metropolis|15 martie 2021

Roman al refuzurilor şi neîmplinirii, al însingurării în mijlocul mulţimii şi al luminoasei frumuseţi romane, Ultima vară în oraş a apărut în colecția „Biblioteca Polirom”, traducere din limba italiană şi note de Cerasela Barbone.

Ultima vară în oraş e un roman al marilor ratări, îmbibat de melancolie, tristeţe şi dezabuzare, în decorul luminos al Romei de la sfîrşitul anilor 1960. Protagonistul său, Leo Gazzarra, a plecat în tinereţe din Milano şi acum trăieşte din expediente, căci îi lipseşte dorinţa de a reuşi, de a parveni într-o lume aparent plină de oportunităţi. Intelectual rafinat, dar lipsit de morgă, cuceritor, dar fără a se implica niciodată prea tare, alcoolic, dar dispus să renunţe la băutură, Leo este un ratat prin opţiune, pentru care ratarea devine o artă. Iar cînd ajunge să o cunoască pe fascinanta Arianna, între cei doi începe o poveste de iubire sfîşietoare, cu avansuri şi ezitări, ca într-un tangou tensionat al dorinţei, al cărei final nu e nici o clipă previzibil. Roman al refuzurilor şi neîmplinirii, al însingurării în mijlocul mulţimii şi al luminoasei frumuseţi romane, Ultima vară în oraş este o carte de excepţie, cu un destin excepţional.

„Avem de-a face cu o capodoperă care a rezistat în chip magic vreme de patruzeci de ani, fără nici un fel de publicitate, doar prin intermediul anticarilor şi prin ponturi transmise de la un cititor la altul. În ciuda faptului că a fost un bestseller şi un long-seller, era dificil, dacă nu chiar imposibil să găseşti vreun exemplar în librării. Motivul acestei clandestinităţi rămîne un mister… Publicată pentru prima dată în 1973, Ultima vară în oraş este una dintre acele cărţi care nu se citesc, ci se devorează.” (Il Quotidiano del Sud)

„Acest roman este un portret ironic, cinic şi dezabuzat al unui om din vremurile noastre… Calitatea sa esenţială constă în faptul că dezvăluie cu o limpezime disperată relaţia dintre un individ şi un oraş, adică dintre mulţimi şi singurătate.” (Natalia Ginzburg)

„Calligarich are talentul remarcabil de a reda cu uşurinţă, din cîteva trăsături de condei, sentimente şi mai ales senzaţii, de a le face să pară concrete, precum atingerea aerului pe piele.” (La Stampa)

FRAGMENT

Cînd s‑a auzit soneria, parcă s‑ar fi prăbușit casa. Descărcarea electrică a reverberat în liniștea clădirii cu intensitatea unui cutremur. M‑am dus să deschid, simțindu‑mi inima tulburată. Ea era acolo, în ușă, zimbindu‑mi de parcă aș fi fost bătrînul Bogart.

              — La naiba, ce gălăgie! a zis, arătînd spre sonerie. Am sunat la singura plăcuță anonimă de pe ușă.

              A intrat, privindu‑se scurt în oglinda din anticameră.

              — Of, sînt foarte frumoasă! a zis scuturindu‑și părul. Nu ți se pare?

              Nu i‑am răspuns și ea a ridicat din umeri, intrînd în camera cu vedere spre vale.

              — Deci aici locuiești, a zis privind în jur.

              Casa era intr‑o stare jalnică de abandon, cu prizele ieșite din pereți, stinghiile rulourilor de la ferestre lăsate spre podea, ziare îngrămădite prin colțuri și televizorul stricat îngropat sub o stivă de cămăși murdare. De clanţa unei uși atîrna o pereche de pantaloni. I‑am luat și i‑am aruncat în spatele fotoliului, dar ea a observat și asta a fost chiar mai rău.

              — Deci aici locuiești, a repetat, continuînd să privească în jur. Arată ca un refugiu. Nu ai pe cineva care să te ajute? Nu știu, o menajeră, ceva.

              S‑a așezat pe pat.

              — Ai de gînd să spui ceva sau nu?

              — Da, am zis. Dacă nu‑ți convine, poți să pleci.

              A rămas o clipă nemișcată și severă, apoi s‑a uitat la ceasul ei stricat.

              — Scuză‑mă, înțeleg că e cam tîrziu să le faci vizite oamenilor, a zis.

              Am observat că‑și scosese pantofii și a trebuit să se ridice ca să înceapă să‑i caute sub pat. Atunci m‑am apropiat și i‑am înconjurat pieptul cu brațele cît încă stătea cu spatele la mine. Nu s‑a mișcat.

              — Am venit să mă culc cu tine, a zis cu vocea ei un pic răgușită.

              Am rămas așa, încremeniți, așteptînd să se întîmple ceva, așteptînd ca unul din noi să facă următoarea mișcare. În cele din urmă eu am desfăcut brațele și ea, după ce a șovăit un pic, a început să se dezbrace. A făcut‑o sprintenă, fără să se uite la mine, ca și cum ar fi fost singură și s‑ar fi dus la culcare. Mi‑a tresărit inima cînd și‑a scos chiloții și, pentru prima dată în viața mea, m‑am simțit jenat.

              — Și tu? m‑a întrebat după ce s‑a acoperit cu așternutul.

              M‑am așezat lîngă ea.

              — Tot mai ești ofticat? a zis cu duioșie.

              Am clătinat din cap. Încă aveam în ochi strălucirea corpului ei și mă simțeam timorat. Am stins lumina înainte de a începe să mă dezbrac și, cînd m‑am întins lîngă ea, lîngă trupul ei micuț și rigid, fără s‑o ating, m‑a cuprins nefericirea.

              — Mîngîie‑mă, atîta doar, te rog, a zis ea încet în timp ce radioul ne aducea jelaniile lumii de afară.

              Am pus mîna pe abdomenul ei mic și plat, dar fără s‑o pot mișca. Eram împietrit și nefericit și în mine nu era nimic, nici un pic din acea căldură lejeră și plăcută pe care mi‑aș fi dorit‑o mai mult decît orice altceva în toată viața mea, acea chinuitoare căldură lejeră și plăcută pornită din pîntece, care să‑mi străbată corpul pînă să mă facă să mă împreunez cu ea. Iar vocea ei joasă, rugătoare, înrăutățea și mai tare lucrurile. În loc să o apropie, o îndepărta și mai mult, o făcea inaccesibilă, iar eu eram încremenit, inert și foarte trist. Radioul a continuat mult timp să alterneze pîrîiturile și bîlbîielile cu izbucniri neașteptate și foarte clare de muzică, iar cînd m‑am ridicat să‑l opresc, era foarte tîrziu. Arianna se așezase între așternuturi. Ghemuită pe pat, cu spatele la perete, mă privea în tăcere. Atunci m‑am așezat și eu în fața ei și am stat și ne‑am privit fix, ne‑am scrutat, după care ne‑am întins din nou pe spate. Numai că nu se schimbase nimic și în cele din urmă ea a adormit.

              Spre zori aerul s‑a făcut mai rece și copacii din vale s‑au umplut de trilurile păsărilor. Arianna s‑a trezit și am stat să le ascultăm în timp ce camera se lumina. Apoi ea s‑a ridicat să se îmbrace.

              — Rămîi acolo, a zis, sărutindu‑mă ușor pe buze, cum făcea de obicei.

              Dar eu m‑am dus la fereastra care dădea spre curte ca s‑o mai văd o dată. Mergea spre poartă, adusă de spate, în lumina dimineții. A tot pipăit în jurul încuietorii, apoi s‑a urcat în mașină și a plecat. Eu m‑am întors în camera cu vedere spre vale. Am simțit că mi se strînge stomacul văzînd patul nefăcut. Atunci l‑am răvășit și l‑am aranjat din nou cu grijă. Dar așternuturile păstrau încă parfumul ei și eu m‑am dus să‑mi fac niște ceai.

              Cît am așteptat să fiarbă apa, am pornit radioul. Transmitea cîntece vechi și știri din lume. În concluzie, era în regulă.

Gianfranco Calligarich s-a născut în 1947 în Asmara, capitala Eritreei, aflată la acea vreme sub administraţie britanică, într-o familie cosmopolită cu origini triestine. Copilăria şi adolescenţa le-a petrecut în Milano, după care s-a mutat la Roma, unde a lucrat în presă şi la televiziune. Romancier şi dramaturg, Calligarich este cunoscut şi ca autor de scenarii TV şi cinematografice. A debutat în 1973 cu L’ultima estate in città (Ultima vară în oraş), care a devenit o carte-cult şi a fost reeditată de cîteva ori. Ulterior a mai publicat Posta prioritaria (2002), Privati abissi (2011), Principessa (2013), La malinconia dei Crusich (2016) şi Quattro uomini in fuga (2018). Privati abissi s-a numărat printre cărţile aflate pe lista scurtă a Premiului Viareggio şi a obţinut Premiul Bagutta, iar La malinconia dei Crusich a fost recompensat cu Premiul Viareggio în 2017 şi a fost nominalizat pe lista scurtă a premiilor Grinzane, Manzoni şi Vigevano. Romanele lui Calligarich au fost traduse în mai multe limbi de circulaţie internaţională şi au apărut sau urmează să apară în SUA, Spania, Germania, Franţa, Austria, Marea Britanie, Olanda, Israel etc. În prezent Gianfranco Calligarich locuieşte la Roma.



21
/03
/21

„Jurnalul din anul Nobelului” al portughezului José Saramago, „Nopți albastre” de autoarea americană Joan Didion și zece „Povestiri bizare” semnate de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sunt cărțile pe care vi le recomandăm în aceste zile.

12
/03
/21

Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

09
/03
/21

Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Iubirea în caz de urgență”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Danielei Ștefănescu.

07
/03
/21

Marți, 9 martie, la ora 19.30, puteți asista la o întâlnire #Live #Online cu Andrei Cornea și Cristian Pătrășconiu despre volumul „Excepția.O încercare de antropologie filozofică”, recent apărut la Humanitas.

04
/03
/21

Ziarul Metropolis vă recomandă: un film cu Catherine Deneuve și Juliette Binoche, două tablouri despre lumea de azi dintr-o galerie bucureșteană, un festival de muzică clasică la Iași, un roman plin de mister al unei tinere scriitoare britanice și cartea unui istoric optimist care-și propune să redea speranța.

03
/03
/21

Joi, 4 martie, începând cu ora 18.00, Editura Pandora M și British Council România îi invită pe iubitorii de literatură la un dialog online ce are în centru romanul „Hamnet” de Maggie O’Farrell, cartea anului 2020.

25
/02
/21

Festivalul Despre lumea în care trăim, seria anuală de conferințe și dialoguri culturale şi ştiinţifice pe teme de actualitate organizată de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA, a ajuns la a patra ediție și va aduce și anul acesta în fața publicului subiecte importante, care descriu vremurile prin care trecem, neuitând de contextul care ne-a adus aici, și invitați care propun perspective noi, foarte bine documentate.