O carte-eveniment: „Sînt alta” de Svetlana Cârstean
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-carte-eveniment-sint-alta-de-svetlana-carstean/

Editura Nemira lansează un nou volum de poezie semnat de Svetlana Cârstean, intitulat „Sînt alta”.

Un articol de Liliana Matei|12 ianuarie 2021

Este a patra carte a poetei după Floarea de menghină, din 2008, pentru care a primit Premiul Național Mihai Eminescu pentru Poezie „Opera Prima”, Premiul Radio România Cultural și Premiul de debut al revistei România literară, Gravitație, din 2013, și Trado, din 2016, scrisă împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad.

Acest nou volum reconfirmă vocea unică a Svetlanei Cârstean în peisajul literaturii române contemporane și reprezintă o călătorie-poveste prin teritoriile identități și ale feminității în toate ipostazele ei, de fiică, mamă, iubită, prietenă, scriitoare, folosind ca instrumente apropierea și depărtarea succesive de sine.

Arthur Rimbaud ar fi iubit arta cu care Svetlana Cârstean a actualizat Je est un autre. Svetlana este une autre în sensul precis intenționat de Rimbaud – cu adaosul capacității poeziei de a povesti direct și curajos o viață de azi. Un subtil simț al umorului, auzul perfect și privirea fără ifose dau acestei cărți o cadență deosebită, care pune de acord istoria poetei cu viața obștească. Frumusețea lumii în mișcare, prezentul care se îndepărtează și devine povești, plutesc prin tărîmuri geografice și psihologice în acest poem-fluviu.“ Andrei Codrescu

Dacă aș semna regia unui film după Sînt alta, aș porni de la un anumit cadru: imaginea unei contorsioniste care își exersează mișcările în oglindă, oasele reliefându-se prin piele, frumusețea corpului imun la durere. Despre asta e vorba în noul volum al Svetlanei Cârstean, despre o abordare frontală a propriei identități, despre apropierea de sine prin îndepărtare, despre deteritorializarea traumei și a spaimelor pe care oamenii le poartă cu ei peste tot, oricât de mult s-ar îndepărta, în timp și spațiu, de momentul în care le-au trăit. Cinematice și impecabil pilotate la nivel formal, poemele din această carte proiectează filmul contactului uman cu realitatea haotică, uneori violentă, cu absențele fundamentale, cu geografiile emoționale și narațiuni personale ce revin obsesiv și te bântuie ca soundtrackul de la In the Mood for Love. O carte ca un föhn îndreptat spre o rană / care mai sîngerează încă.“ Anastasia Gavrilovici

Foto: Khashayar Naderehvandi / Editura Nemira

17
/05
/20

Acordînd un loc important dialogului și monologului în care confesiunea se îmbină cu persuasiunea, nuvelele – „specie din păcate neglijată azi la noi (ca și în Franța sau Germania!) de scriitori și editori”, cum spune autorul – ce alcătuiesc volumul ne duc cît se poate de firesc cu gîndul la teatru.

11
/05
/20

Proiectul „Dăruiește ziua ta”, încearcă să rescrie povestea din care facem cu toții parte. Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului și au împărtășit povești ce nu aveau mereu cel mai frumos final, dar și-au provocat cititorii să rescrie povestea și să transforme finalul într-unul fericit și plin de curaj.

11
/05
/20

Descoperiți noutățile Grupului Editorial ART, precum și bestseller-uri în ediții noi, atât pentru copii, cât și pentru adulți: cărți pentru copii de toate vârstele, romane grafice, ficțiune, nonficțiune și SF.

09
/05
/20

În această perioadă în care izolarea și nesiguranța domină Asociația Pro Valores, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Delirs.com, propun tinerilor talentați din întreaga țară un concurs de literatură care poartă numele prințesei Martha Bibescu.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.