O coincidență înspăimântătoare cu un actor uitat – Horia Căciulescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-coincidenta-inspaimantatoare-cu-un-actor-uitat-horia-caciulescu/

O coincidenţă recentă înspăimântătoare m-a făcut să caut mai multe despre un actor uitat, Horia Căciulescu. Am descoperit un destin teribil în care succesul de pe scenă, de la televizor şi de pe marele ecran a alternat cu tragismul din viaţă – trecerea pe la Canal şi moartea în haosul de la Revoluţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 decembrie 2020

În după-amiaza zilei de 30 noiembrie, butonam scurt televizorul. Mă opresc pe TVR 2, unde era una dintre emisiunile cu înregistrări vechi cu momente comice sau muzicale ale actorilor de altădată, din diverse spectacole cu public sau de la televiziune. Recunosc că îmi place să le văd când dau întâmplător peste ele, mai ales când sunt dintre cele mai puțin difuzate.

Acum era înregistrarea unui spectacol din 1966 (într-o sală bucureșteană pe care nu am identificat-o – poate era Sala Radio), în care o tânără și frumoasă Stela Popescu introducea câte un actor, care avea o scenetă, un fel de moment de ceea de acum s-ar chema stand-up comedy (de altfel, mult mai bune decât cele din prezent).

Îl introduce și pe Horia Căciulescu, de care îmi aminteam vag că îl mai văzusem pe undeva și care mă impresiona prin aspectul său: părul, fizicul de om extrem de firav, dar mai ales sprâncenele stufoase. Ce apariție interesantă și comică, îmi zic.

Imediat văd că tot momentul său era construit exact pe asta – pe cum aspectul său atipic, mai ales faptul că e foarte slab, stârnește mereu râsul. Actorul îmi rămâne în minte.

Peste vreo oră, revin la lectura din noua ediție (a treia), apărută anul trecut la Editura Corint, a teribilei cărți „Drumul Damascului. Spovedania unui fost torționar”, de Doina Jela. O găsisem recent într-o librărie și am luat-o, pentru că, impardonabil, nu o citisem și pentru că știam că a stat la baza filmului „După-amiaza unui torționar” (2001), al lui Lucian Pintilie.

La un moment dat, torționarul Franţ Țandără, protagonistul care își mărturisește trecutul de călău, vorbește despre cum era brigadier-șef la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde erau aduse elitele pentru reeducare și exterminare. Și ajunge și la partea în care amintește de unii actori care fuseseră închiși acolo și pe care îi supraveghea.

Și dau peste următorul fragment: „V-am spus că aveam o slăbiciune pentru ei. Pentru Horia Căciulescu, m-am și luptat pentru ei, l-am băgat pe domnu` Horia Căciulescu la serviciu` tehnic. I-am şi spus comandantului: Domnu` comandant, uitaţi-vă la picioarele lui. Am intrat odată la el în birou, la tehnic, şi i-am ridicat pantalonii, să-i vadă picioarele, avea nişte picioare anormale, mergea greu: Ce să-i cereţi, dacă vreţi, daţi-mi un tocător să-i iau gâtul, şi îl ucid. Ţineam la el. Mă învăţa la repetiţii cum să devin artist”.

M-a înspăimântat această concidenţă. Şi m-a făcut să mă gândesc la drama omului pe care tocmai îl văzusem în înregistrarea de pe scenă şi care avea forţa, la mai mulți ani după eliberarea de la Canal, să facă oamenii să râdă pe seama aspectului său. Câţi dintre cei din sală, din acel an 1966, îi ştiau destinul?

Şi ca tulburarea să fie şi mai mare, îl caut pe Google şi aflu din niște articole de presă că a murit în zilele Revoluţiei, în condiții tulburi, fiind aparent împuşcat în cap de militari în haosul de atunci în timp ce mergea cu maşina prin Bucureşti, în zona Palatului Telefoanelor. Tragedia s-a întâmplat pe 24 decembrie, dar el a fost identificat și declarat mort abia pe 27 decembrie. A fost înmormântat în Cimitirul Eroilor.

Căutând diverse fragmente de biografie în baze de date online sau în dicționare de cinema, mai descopăr că era născut la 13 februarie 1922 la Belinţ, în judeţul Timiș. A fost actor de comedie celebru la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, dar și la teatrele „Maria Filotti” și „Gioconda”. A jucat în scenete de televiziune și, de la mijlocul anilor `50 și până spre sfârșitul anilor `80, în mai multe filme, între care unele de Aurel Miheleş şi Gheorghe Naghi („Telegrame”, 1959), Ion Popescu-Gopo („S-a furat o bombă”, 1961, dar și altele) sau Paul Călinescu („Titanic vals”, 1964). Şi mi-am adus imediat aminte că de fapt de acolo îl şi ştiam.

În dicționarul „Cinematografiștii”, istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consemnează că Horia Căciulescu a fost deținut politic în perioada 1948-1951, pentru tentativă frauduloasă de trecere a frontierei.

În arhivele anticariatelor online, poate fi găsit și ca autor al unei cărți de benzi desenate pentru copii, „Brunețel, Roșcovanul și Bălăioara” (1971), cu ilustrații de N. Nobilescu.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.