O comedie cu Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae se filmează în București
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-comedie-cu-cosmin-micutzu-nedelcu-si-adrian-nicolae-se-filmeaza-in-bucuresti/

Filmările pentru „Klaus şi Barroso”, după un scenariu semnat de Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu şi Bogdan Theodor Olteanu, au început pe 31 iulie, în Bucureşti.

Un articol de Ionuţ Mareş|9 august 2023

O nouă comedie românească plină de surprize prinde contur în această perioadă, informează un comunicat de presă transmis de producători. Filmările pentru „Klaus și Barroso”, după un scenariu semnat de Adrian Nicolae, Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Bogdan Theodor Olteanu, au început pe 31 iulie, în București.

Produs de Bold Film Studio în coproducție cu Grupa B, Tangaj Production și Avanpost Media, „Klaus și Barroso” îi are în rolurile principale pe Adrian Nicolae și Cosmin „Micutzu” Nedelcu.

„Filmul e povestea a doi frați, împreună la bine și la greu. Cosmin și cu mine visam de mult să jucăm într-un film despre prietenia noastră. Încă de pe vremea când nu înțelesesem că dacă vrei să se întâmple ceva trebuie să pui mâna și s-o faci chiar tu. Bogdan nu știu ce visa la vremea respectivă, că noi suntem genul de băieți care nu vorbesc despre trecutul lor. Pentru Grupa B, mica noastră întreprindere creativă, acest proiect e doar începutul”, spune Adrian Nicolae, citat în comunicat.

„Filmul este în primul rând o comedie”, subliniază Cosmin „Micutzu” Nedelcu. „Povestea este despre doi frați, unul mai descurcăreț, mai pus pe fapte mari, dar fără uneltele necesare de a le îndeplini, așa că recurge mereu la artificii, la drumurile ușoare care, inevitabil, se complică. Unul mai conservator, cu rădăcini puternice, dar destul de ursuz și greu adaptabil când vin peste el evenimente noi. Oare pe cine joc eu, pe cine joacă Adrian? Scopul nostru este simplu: să aducem lumea în cinema și să nu plece de acolo nerâsă”, adaugă el.

„Pentru mine este atât distractiv, cât și educativ să scriu cu Adrian și Cosmin. Ei au foarte mult umor, eu nu neapărat, dar sper că se ia. Ce mi se pare fertil este că punem la masă biografii și competenţe ușor diferite și lucrul ăsta este concomitent o sursă de tensiune și o premisă pentru un film bun”, mărturisește Bogdan Theodor Olteanu.

Un barman combinator trebuie să achite urgent o datorie. Își convinge fratele, un bodyguard iute la mânie, să organizeze împreună o petrecere a burlacilor, fără știrea patronilor clubului în care lucrează. Dar minciunile ies repede la iveală și în club se dezlănțuie haosul. Pot două iubiri imposibile și un strop de onestitate să îi salveze? Spectatorii vor afla răspunsul din ianuarie 2024 în cinematografele din toată țara.

„Klaus și Barroso” reprezintă o nouă colaborare importantă cu Bold Film Studio, după succesul filmului „Taximetriști”, lansat la începutul acestui an în cinematografe și în luna aprilie pe Netflix.

„Odată cu Taximetriști, considerăm că am reușit să ne îndeplinim obiectivul de a aduce o nouă categorie de film în piață, film comercial de calitate, care să vorbească atât publicului larg, cât și celui mai sofisticat, așa că, la acest al doilea proiect, dorim să ne consolidăm această poziționare și să atragem o audiență și mai numeroasă în cinematografe. Klaus și Barroso este o comedie pură, accesibilă, family-friendly, cu o distribuție formată exclusiv din actori apreciați, care credem că va reuși să impună un nou cuplu comic durabil în filmul românesc”, spune Cristian Anastasiu, director executiv Bold Film Studio.

Alături de Cosmin „Micutzu” Nedelcu și Adrian Nicolae, din distribuție mai fac parte actorii: Mădălina Craiu, Victoria Raileanu, Şerban Pavlu, Alexandru Ion, Cezar Antal, Alin Florea, Rolando Matsangos, Vlad Drăgulin, Vlad Brumaru, Carol Ionescu, Codrin Boldea, Mădălina Stoica, Bogdan Farcaș, Alex Mircioi.

Directorul de imagine este Mihai Marius Apopei, de montaj se ocupă Tudor D. Popescu, iar scenografia și costumele sunt semnate de Alexandra Panaite. Filmul este realizat prin regie colectivă, o formulă prin care se distribuie spontan și armonios roluri și atribuții între mai mulți membri ai echipei, se mai arată în comunicat.

Producători: Cristian Anastasiu, Ionuț Datcu, Bogdan Theodor Olteanu.

 

Foto: Vlad Cioplea



05
/11
/24

Asociația Designers Thinkers Makers a lansat proiectul „Culture & Cultures. Connecting the dots”, o inițiativă dedicată valorificării patrimoniului cultural din colinele Transilvaniei, cu accent pe satele Biertan și Chirpăr. Proiectul urmărește să evidențieze moștenirea culturală valoroasă a regiunii, în special prin promovarea siturilor UNESCO și a valoroasei moşteniri locale aproape necunoscută publicului larg.

05
/11
/24

Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC) lansează marți, 12 noiembrie 2024, ora 14:00, „Barometrul de Consum Cultural 2023. Comunități de consum în contextul schimbărilor societale”, cel mai amplu studiu care analizează practicile consumatorilor de cultură, la nivel național.

04
/11
/24

Miercuri, 6 noiembrie, de la ora 18.30, la Cinema Elvire Popesco are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediții a UrbanEye Film Festival București, evenimentul anual care promovează, prin intermediul filmului, dialogul despre oraș și viața urbană și creează un cadru de întâlnire pentru cei preocupați de aceste subiecte.

04
/11
/24

Centrul de Excelenţă în Arhitectură, Arte şi Audiovizual (C.E.A.A.A.), împreună cu Muzeul Național al Literaturii Române din Bucureşti, Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București şi alte instituţii culturale partenere, prezintă proiectul expozițional, educațional și creativ intitulat „Bauhaus în linii de arhitectură”.

01
/11
/24

Începutul anului 2025 aduce în atenția publicului un eveniment unic, ce va reuni două figuri emblematice ale cercetării științifice și spirituale contemporane. Profesorul neurolog și psihiatru Dumitru Constantin-Dulcan, autorul cărții „Inteligența materiei”, și Neale Donald Walsch, autorul celebrei serii internaționale „Conversații cu Dumnezeu”, vor oferi o experiență de neuitat la Sala Palatului.

31
/10
/24

Festivalul SoNoRo începe mâine, 1 noiembrie 2024, cu un concert care deschide ediția nr. 19, intitulată Ex libris, la Palatul Bragadiru. Concertul „Păstorii nopții”, inspirat de cartea cu același titlu a scriitorului brazilian Jorge Amado, va fi susținut de Alexis Cárdenas & RECOVECO. Festivalul se va desfășura în București până în 11 noiembrie, apoi va continua în Cluj-Napoca în perioada 12-17 noiembrie.

30
/10
/24

PROFIL Pe actorul Robert Oprea îl puteți vedea la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești, în spectacole precum „Ivanov” sau „Birlic”. De asemenea, îl puteți descoperi în „Cântăreața cheală” sau „Crimă la Howard Johnson”. Mai nou, face parte din distribuția spectacolului independent „Orfani” de Dennis Kelly, regizat de Laura Ducu, găzduit de Teatrelli. Despre provocările aduse de noul rol și despre drumul său în teatru am discutat într-un dialog pe care vă invităm să-l citiți.

30
/10
/24

Pe 22 octombrie 2024, la ora 17.00, Asociația Narative a lansat website-ul www.lumilaintersecții.ro în cadrul unui eveniment public care s-a desfășurat la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara.

29
/10
/24

Anastasia Dade este actriță și aduce pe scenă autenticitate și emoție în rolul său din „Papiloma Party”, un proiect care deschide discuții despre educația sexuală și sănătatea publică.