O comedie spaniolă deschide cea de-a 20-a ediție a TIFF
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-comedie-spaniola-deschide-cea-de-a-20-a-editie-a-tiff/

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecţii şi evenimente speciale, întâlniri cu cineaşti, masterclass-uri, iniţiative de industrie şi expoziţii.

Un articol de Liliana Matei|24 mai 2021

Ca parte a acestui program, Festivalul Internațional de Film de la San Sebastián (SSIFF) devine partener al TIFF și propune o selecție puternică de filme spaniole în Carte blanche: San Sebastián. Printre cele 10 titluri recente alese de selecționerii renumitului festival se numără și comedia care va deschide cea de-a 20-a ediție TIFF vineri 23 iulie, de la 21:00, în Piața Unirii din Cluj-Napoca: Dineu cu vecinii de sus/ The People Upstairs, în regia lui Cesc Gay. Biletele sunt puse în vânzare pe tiff.eventbook.ro.

„Festivalul de la San Sebastián este nu doar unul dintre favoritele mele absolute (un oraș seducător pe malul oceanului, cu o gastronomie de invidiat, o echipă entuziastă și selecție de top), ci și un rezervor inepuizabil de filme pentru selecția TIFF-ului din fiecare an, în special spaniole și latino-americane. Le mulțumesc organizatorilor pentru deschiderea lor în acest parteneriat și îi invit pe spectatori să guste din varietatea de bucate atent alese din meniul lor cinematografic. Vă asigur că The People Upstairs, spumoasa și provocatoarea comedie cu care inaugurăm această ediție aniversară, o să vă deschidă apetitul”, spune directorul artistic TIFF, Mihai Chirilov.

„Suntem mai mult decât încântați de începutul acestei colaborări cu cel mai important festival de film din România. TIFF este locul perfect pentru un showcase al cinematografiei spaniole contemporane, o selecție interesantă de filme, unele proiectate recent în diferite secțiuni ale festivalului nostru. Această selecție reflectă diversitatea cinemaului spaniol și acordă o atenție deosebită tinerilor cineaști, care vor juca un rol esențial în viitorul cinematografiei”, declară Jose Luis Rebordinos, directorul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastián.

Selecția de filme propuse reflectă efervescența și diversitatea cinema-ului spaniol. Încă din prima zi a festivalului, cinefilii sunt invitați la o comedie savuroasă în care două cupluri vecine explorează complexitatea relațiilor moderne. Dineu cu vecinii de sus/ Sentimental/ The People Upstairs are cinci nominalizări la Premiile Goya și două vedete spaniole pe afiș: Javier Cámara (Hable con ella, La mala educación, regizate de Pedro Almodóvar, serialele The Young Pope și Narcos) și Belén Cuesta (La casa de papel, Paquita Salas, Parking, în regia lui Tudor Giurgiu).

Carte blanche: San Sebastián aduce un serial de 6 episoade, Riot Police, regizat de Rodrigo Sorogoyen (Trofeul Transilvania 2014 cu Stockholm) și desemnat de publicația El Mundo ,,cel mai bun serial spaniol al acestui an’’. Din cea mai recentă selecție vin și Last Days of Spring (r. Isabel Lamberti), distins cu New Directors Award 2020, o dramă despre realitățile cartierelor sărace din periferia Madridului, Death Knell (r. Imanol Rayo), un thriller despre o familie care descoperă oase umane pe terenul fermei pe care o deține, și Ane Is Missing (r. David Pérez Sañudo), premiat pentru scenariul care explorează procesul de maturizare al unei mame care reușește să își asume acest rol doar după dispariția fiicei sale.

O explozie de culoare și veselie, musicalul My Heart Goes Boom! (r. Nacho Álvarez) invită într-o călătorie muzicală prin Spania anilor ’70, animată de hiturile celebrei Raffaella Carrà. A Thief’s Daughter (r. Belén Funes) i-a adus actriței Greta Fernandez premiul pentru Cea mai bună actriță la San Sebastián cu povestea de viață a unei tinere condamnate la nefericire. În 2018, Journey to a Mother’s Room (r. Celia Rico Clavellino), o dramă intimă despre relația mamă-fiică, a fost premiat cu New Directors Award și Youth Jury Award. Visul regizorului León Siminiani de a face un film despre un jaf devine realitate în Notes For a Heist Film, un captivant documentar experimental despre viața unui celebru escroc spaniol.

Tot de la San Sebastián vine o istorie fascinantă, Arzak since 1897 (r. Asier Altuna), care va face deliciul pasionaților de gastronomie, într-un eveniment special dedicat bucătăriei spaniole, în secțiunea Film Food. Arzak, unul dintre cele mai bune restaurante din lume, e o afacere de familie din orașul San Sebastián ce deține trei stele Michelin de 30 de ani. Acum tatăl, vedeta restaurantului, se retrage, iar fiica lui trebuie să ducă mai departe moștenirea – rafinamentul bucătăriei basce, la cel mai înalt nivel.

Detalii despre invitați și programul complet Focus Spania vor fi anunțate înainte de festival.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.