Cine ar fi crezut că după primele două meciuri dintr-o grupă cu Islanda, Croatia si Nigeria, Argentina lui Messi va mai păstra şanse minime (spre teoretice) pentru accederea în optimile de finală ale competiţiei?
Un articol de Adriana Nica|22 iunie 2018
Dacă vă întrebați ce o fi acum în sufletul fanaticilor suporteri argentineni, puteți intui urmărind filmulețul dăruit Ziarului Metropolis de Adriana Nica și amicul ei argentinian Quis Kito, cărora le mulțumim pentru efortul depus.
Despre cum a ajuns acest video în România ne spune chiar Adriana Nica, cea care ne-a mai oferit, zilele trecute, un episod al serialului Mondialul Metropolis: „Vorbeam, aseară, pe whataspp, cu amicul meu argentinian, Quis Kito, despre meciul pe care echipa lui Messi urma să-l joace contra Croației și, la un moment dat. el mi-a spus: uite, cam asta trăim noi în zilele mondialului…
Era vorba despre un filmulețul realizat de doi amatori din țara tangoului, soț și soție. Mi-a plăcut așa de mult ce am văzut, încât m-am apucat să traduc dialogurile. A durat vreo două ore bune… L-am rugat apoi pe Quis Kito să îl urce pe youtube video, deoarece mie nu-mi ieșea sub nicio formă. Într-un final, după ore de muncă necesare sincronizării subtitrării în limba română, iată rezultatul:”
Foto: O conversație despre o pasiune foarte înaltă. MONDIALUL Metropolis – captura Youtube