„O creatură delicată”, în regia lui Serghei Loznița, din 14 septembrie în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-creatura-delicata-in-regia-lui-serghei-loznita-din-14-septembrie-in-cinematografe/

„O creatură delicată”, în regia lui Serghei Lozniţa, cu actorul Valeriu Andriuţă („După dealuri”) în distribuţie şi cu imaginea semnată de Oleg Mutu („Moartea Domnului Lăzărescu”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „După dealuri”), va fi lansat în cinematografele româneşti începând cu 14 septembrie 2018, fiind distribuit de Voodoo Films.

Un articol de Petre Ivan|13 septembrie 2018

Inspirat din nuvela Smerita scrisă de Feodor Dostoievski, filmul are în prim plan un personaj feminin, o soție fragilă dar hotărâtă să lupte cu injustiția socială cu orice preț, păstrându-și conștiința vie și refuzând să pactizeze comfortabil cu reprezentanții puterii și ai autorității.

O creatură delicată a fost prezentat în premieră mondială în competiția Festivalului de la Cannes,  fiind primit pe de o parte ca o extraordinară frescă epică în spiritul cinematografiei ruse clasice dar și ca o satiră acidă la adresa tendințelor de autoritarism din societatea post-sovietica de astăzi, una în care conștiința civică este „atrofiată“, după cum scria Variety.

Serghei Loznița este un autor prolific, interesat deopotrivă de documentar și de filmul de ficțiune. Printre cele mai

Serghei Loznița

răsunătoare titluri din filmografia sa se regăsesc „My Joy” (în competiție la Cannes în 2010) și „In the Fog”, care a câștigat premiul criticii, FIPRESCI, la Cannes, pentru cel mai bun film, în anul 2012.

Sinopsis:

O femeie trăieşte singură la marginea unui sat din Rusia. Într-una din zile, coletul pe care îl expediase către penitenciarul unde este închis soţul ei, îi este returnat acasă cu eticheta “retur la expeditor”. Bulversată şi neînţelegând ce se petrece, femeia nu are încotro şi porneşte la drum către închisoarea aflată într-o regiune foarte îndepărtată a ţării, determinată să ceară explicaţii acolo.

Aşa începe lupta pe care trebuie să o ducă cu închisoarea care se dovedeşte a fi o fortăreaţă imposibil de pătruns, un loc unde forţele care hrănesc răul în societate nu se odihnesc niciodată. Înfruntând violenţe şi umilinţe, protagonista porneşte într-o căutare disperată a dreptăţii.

Filmul va rula din 14 septembrie la București (Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Union), Cluj (Cinema Victoria), Iași (Cinema Tătărași), Arad (Cinema Arta) Constanța (Cityplex), Sfântu Gheorghe (Cityplex), Pitești (Cinema București), Bârlad (Cityplex), Pitești (Cinema Trivale – Sala Studio Fun) și Slobozia (Casa de cultură).

Foto: O creatură delicată – facebook

 

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: