O destinație culturală. Constanța
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-destinatie-culturala-constanta/

Dincolo de începutul de sezon estival, dincolo aşadar de valuri, plajă şi nopţi albe, oraşul de la Marea Neagră ni se arată în această perioadă şi de pe o scenă de teatru, odată cu „Jurnal de România. Constanţa”, spectacol de teatru multimedia, semnat de regizoarea Carmen Lidia Vidu, la Teatrul de Stat Constanţa.

Un articol de Alina Vîlcan|30 Aprilie 2017

„Jurnal de România” este un proiect de teatru documentar în episoade, demarat de regizoarea Carmen Vidu în iarna acestui an, la Sfântu Gheorghe. După „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe” urma, în această primăvară, „Jurnal de România. Constanța” în care orașul îți apare prin ochii a șase actrițe. Spectacolul este deopotrivă o oglindă a urbei și a protagonistelor. În distribuție, le regăsim pe Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu și Florina Stănculeț. Cum este Constanța celei care trăiește acolo, cum se simte orașul atunci când nu ești doar turist, cum trăiește un actor la malul mării? Despre toate acestea, dar și despre atâtea altele – într-un spectacol alert, de 1 oră și douăzeci de minute, șase monologuri și nenumărate imagini care se succed în fața ta, spectatorul.

Suntem în orașul petrecerilor estivale, orașul-prelungire a stațiunii Mamaia, după mulți, oraș din care nu ne e străin nici cartierul Tomis, la fel cum străină nu ne e nici Plaja Modern. Actrița Mirela Pană ne poartă prin aceste locuri emblematice pentru vacanțele de altădată, vacanțe cu Pepsi-Cola, dacă vă mai aduceți aminte… Lipsuri și mașini Dacia. Amintiri. Nu există aici nicio idealizare a trecutului, dar e un fel de nostalgie pe care tot ai s-o simți. Vei fi introdus apoi în culisele Teatrului de Stat Constanța, care nu este teatru național, și în familia actriței, vei fi plimbat pe străzile orașului în timpul protestelor din această iarnă, când oamenii țin în mâini pancarte cu „Constanța, trezește-te”, și vei încerca poate să înțelegi acest „oraș cu potențial foarte mare”. Peste toate, e dorința de schimbare. „Eroii mei sunt oamenii cinstiți” îți va spune, în final, Mirela Pană.

zm2

Vei descoperi apoi un fragment din multiculturalitatea orașului. Turchian Guzin Nasurla este deopotrivă actriță și asistentă medicală. Pe ecranul care mărginește scena, o vezi rugându-se la Allah, împreună cu fetița ei. Turchian Guzin Nasurla este tătăroaică de religie islamică. Prin ochii ei, vei vedea cum arată viața printre români când ai o altă etnie, dar si unele obiceiuri dintr-o familie de musulmani, vei vedea cum este să lucrezi într-un spital de-al locului și vei colinda plajele litoralului românesc de altădată, cu turistele nemțoaice și crema lor Nivea… Povestea curge fermecător, trecând de la un aspect la altul.

zm3

 

Apoi, ajungi în Tomis Nord, cartierul copilăriei pentru actrița Alina Manțu. Și la Delfinariu, și la serbările școlare și ți se spune o altă poveste de familie, și o alta, ești într-un spectacol cu o notă personală de necontestat, curajoasă și asumată, iar ceea ce auzi, textul rostit pe scenă s-a construit în urma a nenumărate ore de interviuri cu actrițele din distribuție. În fața ta sunt chiar ele – cu secretele lor, cu dramele lor, mai mici sau mai mari, necunoscute publicului, în fața cărora le expun acum. Și apoi, cum e să lucrezi în teatrul constănțean când ești o actriță extrem de tânără? Ce ai schimba, ce te revoltă? Pe o scenă de teatru se ridică întrebări, iar actrițele dau răspunsuri.

zm4

Laura Iordan Adrian îți spune, la rândul ei, o poveste de familie în care își face loc Matei, „copilul din vis”. Copilul actriței. Însă și ea se întoarce în timp, cu acea noastalgie care nu e, de fapt, nostalgie, și îți reamintești astfel de pantofii care se purtau altădată sau de Revoluția din 89. În prezent, Laura mănâncă uneori fasole cu ciolan la prânz sau meditează la malul mării, pe o piatră. Piatra ei. Povestea ei inspiră liniște.

zm5

„Nu l-am cunoscut niciodată pe tata”, spune actrița Florina Stănculeț. Părinții ei au divorțat pe când era doar un copil. Și ea a fost pe atunci șoim al patriei. Bunicul ei, Ștefan, lucra în aviație și i-a fost ca un tată. De-o frumusețe remarcabilă, la 27 de ani era „bătrâna grupului”. Apoi, a avut un copil, a făcut compromisuri, s-a mințit pe sine însăși, poate încercând să-i mulțumească pe toți. „Cum fac curățenie în viața mea?”, se întreabă. Astăzi, Florina trăiește sănătos, mănâncă sănătos, face yoga. Monologul ei se încheie cu o scrisoare răvășitoare către acel tată pe care nu l-a cunoscut niciodată.

zm6

Și iat-o pe Lana Moscaliuc trâindu-și acum copilăria la malul mării. Lana crede că „răutatea vine de la durere”. Lana îți apare ca o rebelă. În spatele ei, stă scris „NESUPUNERE”. Ea îți va spune că „dictatorii nu sunt amuzanți” și că arta merită răsplătită. Sau, cel puțin, așa îmi amintesc azi, la săptămâni bune de când am văzut spectacolul în orașul de la malul mării. „Cultura nu e a elitelor, ea se adresează tuturor oamenilor, dar pentru asta e nevoie de educație”, parcă mai spunea Lana. Lana poartă pantaloni scurți, niște jeanși tăiați, și sandale înalte și a promis unor oameni să-i facă fericiți. „Teatrul riscă să devină irelevant pentru comunitate”, afli la final. Părăsind sala, privești spectacolul ca pe un manifest.

zm8

18
/01
/19

Proaspăt apărut, al cincilea DVD din excelenta colecție Sahia Vintage, coordonată de cercetătoarea Adina Brădeanu în cadrul unui proiect al Asociației One World Romania, prezintă și discută, sub titlul „Efemere”, câteva filme comandate în diferite perioade Studiului Sahia de diverse instituții ale statului comunist.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

18
/01
/19

Spectacolul „Moș Nichifor”, după povestea Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, va avea premiera la Teatrul ACT pe 23, 24 și 25 ianuarie, de la ora 19:30, avându-i în distribuție pe Marcel Iureș și Ruxandra Maniu.

17
/01
/19

TURISM CULTURAL. Iordania e cu mult mai mult decât deșertul Wadi Rum și Petra, minunea din deșert, binecunoscute de altfel călătorilor români. Vă propunem altceva.

16
/01
/19

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză și note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

16
/01
/19

Editura Litera anunță peste 700 lansări editoriale noi în 2019 și vă propune să notați în agendă cărțile-eveniment peste care nu trebuie să treceți fără a le fi citit anul acesta.

16
/01
/19

Seară specială la Teatrelli, cu intrare liberă: Constantin Bălăceanu-Stolnici și Adrian Majuru invită publicul la o dezbatere care marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române.

15
/01
/19

Incluse în proiectul Viitorului Memoriei, o platformă dedicată memoriei Holocaustului în România, filmele documentare realizate, fără patos, de Olga Ștefan înregistrează mărturiile prețioase ale mai multor supraviețuitori ai persecuțiilor împotriva evreilor. O formă de amintire necesară și inevitabil fragmentată.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

Page 1 of 77012345...102030...Last »