„O femeie fantastică”: o realizare cinematografică revoluționară
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-femeie-fantastica-o-realizare-cinematografica-revolutionara/

Unul dintre cele mai preţioase momente dintr-un film, din punctul de vedere al unui spectator, este acela când un nou personaj îşi face apariţia în lumea actoriei, pe marele ecran. Un personaj care pare să fi ieşit de nicăieri şi să graviteze instantaneu spre măreţie. Daniela Vega, femeia fantastică, personajul principal în jurul căruia se învârte acţiunea noului film al regizorului Sebastían Lelio, este o astfel de actriţă.

Un articol de Petre Ivan|6 decembrie 2017

Din momentul în care o veți vedea pentru prima oară în film, va fi greu să nu fiți absorviți de prezența ei magnetică: o figură empatică, umană, cu unul dintre cele mai expresive chipuri din cinematografia de astăzi.

Filmul va putea fi vizionat în urmatoarele cinematografe din țară: București (Băneasa Grand Cinema & More, Happy Cinema Liberty Center, O FEMEIE FANTASTICAMuzeul Țăranului Român, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Union, Cinemateca Europa), Botoșani (Cinema Unirea), Brașov (Cinema One), Cluj-Napoca(Cinema Victoria), Constanța (Cityplex Constanța), Odobești (Casa de Cultură), Pitești (Cinema Trivale), Sfântu Gheorghe(Cinema Arta), Târgu-Mureș (Cinema Arta 3D).

Marina (Daniela Vega) și Orlando (Francisco Reyes) sunt doi îngrăgostiți ce își planifică viitorul împreună. Marina este o chelneriță și o cântăreață aspirantă. Orlando este cu 20 de ai mai în vârstă decât ea, și deține o tipografie. După ce, într-o seară, sărbătoresc împreună ziua de naștere a Marinei, Orlando se simte extrem de rău. Marina face tot posibilul să ajungă cât mai repede la spital, însă Orlando moare imediat ce ajung la urgențe. În loc să-și plângă iubitul, Marina trebuie să înfrunte suspiciuni. Marina este o persoană transgender şi pentru rudele lui Orlando identitatea ei de gen este o aberaţie, o perversiune. Marina trebuie să lupte pentru a putea fi ea însăşi.

Daniela Vega a declarat într-un interviu despre rolul său în filmul „O femeie fantastică” următoarele: „A fost, de departe, unul dintre cele mai dificile lucruri pe care le-am făcut în viața mea. A fost un rol foarte complex, la un nivel emoțional, din cauza modului în care am început să intru mai adânc în rol și a felului în care am început să îmi convertesc toate emoțiile pentru a da personajului o viață proprie. Pe de altă parte, a fost una dintre cele mai minunate experiențe: a fost o onoare extraordinară să fiu regizată de Sebastian, pe care îl admir foarte mult.”

Urmând succesul filmului „Gloria”, un film cu care a câștigat numeroase premii, Sebastían Lelio a revenit în forță cu filmul „O femeie fantastică”, despre care, chiar el a declarat: „Cred că, într-un fel, acest film este o construcție mult mai complexă decât Gloria, deoarece ne prezintă mai multe filme sub forma unui singur film. Dar, în ciuda faptului că „O femerie fantastică” există într-un teritoriu cinematografic care operează dincolo de realism, are, ca și în cazul fimului „Gloria”, o înclinație mai mare spre întrebări decât spre răspunsuri. În același timp, pentru mai multe motive, „O femeie fantastică” este mult mai mult decât un film despre o femeie.”

„O femeie fantastică” va ajunge în cinematografele din România începând cu 8 decembrie, fiind distribuit de Transilvania Film.

După premiera din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, filmul O femeie fantastică” a câștigat imediat o mare parte din public pentru modul sincer și brutal prin care expune o realitate greu de recunoscut. Prezența în cadrul competiției festivalului de la Berlin a fost recompensată cu trei premii – “Mențiunea specială a Juriului Ecumenic”, “Cel mai Bun Scenariu” și “Cel mai Bun Lungmetraj”. Aceste distincții au fost completate cu un premiu în cadrul Festivalului Internațional de Film de la San Sebastán (“Cel mai Bun Film Latino American”).

Foto: O femeie fantastică – facebook

01
/03
/23

Filmul „Proștii/ Fools”, producție cu participare românească, va fi lansat în cinematografele din România la sfârșitul acestei săptămâni, fiind distribuit de microMULTILATERAL. “Proștii” va rula în avanpremieră la București la Cinema Elvire Popesco în această seară de la ora 20:30.

28
/02
/23

„Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România”, festivalul dedicat cinematografiei italiene, revine în această primăvară cu a doua ediție, care va avea loc la București, Cluj-Napoca și Timișoara.

23
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială la Berlinale, filmul hibrid "Între revoluţii" (2023), de Vlad Petri, aduce împreună arhive din România şi Iran din perioada 1978-1990 şi imaginează un schimb de scrisori între două prietene din cele două ţări în acei ani.

17
/02
/23

Noile producții ale lui Lars Von Trier și Fatih Akin, filmele care au câștigat marile premii la festivalurile de la Veneția sau Locarno, dar și mult așteptatul Tár, cu Cate Blanchett în rolul principal, vor face parte din programul celei de a 22-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj-Napoca).

08
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Alegoria nu e un gen cinematografic uşor. Mai ales când e vorba de una deopotrivă existenţială şi politică, aşa cum se vrea "Spiritele din Inisherin".

05
/02
/23

Cele trei cărţi de cronici de film publicate de Romulus Rusan în anii `70-`80 au fost reeditate recent, într-un singur volum şi într-o ediţie de lux, în seria de autor pe care i-o dedică Editura Spandugino. O apariţie demnă de a fi salutată şi un bun pretext de recitire.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.