O istorie erotică a curţii de la Versailles – un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrâului
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-istorie-erotica-a-curtii-de-la-versailles-un-loc-al-placerii-dorintei-si-desfraului/

Pe vremea lui Ludovic al XIII-lea, Versailles era doar un modest pavilion de vînătoare. Ludovic al XIV-lea îl transformă într-un centru al puterii, dar şi într-un loc al plăcerii, dorinţei şi desfrîului. Grădinile noului castel, parcurile cu fîntîni, apartamentele legate între ele, totul părea menit să adăpostească aventurile Regelui Soare cu nenumăratele-i amante.

Un articol de Petre Ivan|14 septembrie 2015

Ludovic al XV-lea trăieşte în aceeaşi frenezie a destrăbălării, iar doamna de Pompadour, marea sa favorită, are grijă să-i aducă în pat mereu alte şi alte tinere.

Suspectat mult timp de impotenţă, Ludovic al XVI-lea este doar o umbră a înaintaşilor lui. În ajunul Revoluţiei de la 1789, după mai bine de un secol de strălucire, „mica Sodomă” de la Versailles îşi aruncă ultimele văpăi…

Din cuprins:

Primele idile de la Versailles • Doamna de Maintenon, o nimfă rătăcită • Versailles, noua Sodomă • De la moartea lui Ludovic la orgiile Regentului • Voluptăţi şi dezmăţuri în vremea lui Ludovic al XV‑lea • Un castel vechi pentru un rege tînăr şi impotent

O istorie erotică a curţii de la Versailles, de Michel Vergé-Franceschi şi Anna Moretti, a apărut recent în colecţia „Hexagon. Istorie”, traducere de Nicolae Constantinescu, şi în ediţie digitală.

fragment din volum:

Pentru Louise de La Vallière, Ludovic al XIV-lea amenajează grădini, continuînd opera tatălui său. Cere o evaluare topografică generală a locurilor. Cumpără terenuri, înglobează satele Trianon şi Choisy‑aux‑Boeufs, achiziţionează moşiile du Vivier şi de La Boissière, pe care va porunci să fie crescută menajeria, moştenită de la un alt mare seducător, Francisc I, care adusese din Africa şi din America animale sălbatice, lei „şi leonoaice”.

În parcul tatălui său, Ludovic primeşte uneori întreaga curte, făcînd paradă, cu bucurie şi mîndrie, de iubirea şi de tinereţea lui. Orice bărbat îndrăgostit simte nevoia să arate întregii lumi norocul pe care îl are de a împărţi patul cu o fiinţă atît de frumoasă. Dar, după ce se termină petrecerea, Ludovic vrea să rămînă singur cu Louise. Unii curteni încep atunci să înţeleagă aplecarea regelui către „rahiticul castel” de la Versailles. Sătui să mai doarmă noaptea în caleştile lor, cîţiva plănuiesc să‑şi construiască case mari în apropierea castelului.

Începe atunci amenajarea acestuia, graţie primelor eforturi ale unui bărbat tînăr de a‑şi cuceri iubita. Este instalat un balcon din feronerie aurită, în stilul celui al lui Romeo şi al Julietei din Verona: balconul este necesar serenadei (de jos) şi suspinelor (de sus). Busturi cu ochi iscoditori sunt fixate pe console în curte, ca şi cum Ludovic ar fi vrut s‑o expună pe Louise, ascunzînd‑o în acelaşi timp de adevăratele priviri. Aceste capete de marmură rece cu ochi morţi vor şti să‑şi ţină gura de piatră mai bine decît mulţi curteni.

Iubirea face să chiorăie maţele. Iubirea stîrneşte foamea. Le Vau primeşte sarcina să construiască bucătării. În o istorieclădirile anexe din partea de nord. Iubirea are nevoie de spaţiu, de cavalcade, de întîlniri dese, uneori pe furiş, întotdeauna intense. Iubirea este sentiment. Dar şi impuls. Le Vau reconstruieşte grajdurile. În clădirile anexe din partea de sud. Iubirea impune lux, confort, stare de bine, petrecerea împreună a timpului. Charles Evrard şi Noël Coypel încep să decoreze primele încăperi ale apartamentelor atunci cînd frigul le impune „zburdalnicilor” să părăsească grădinile şi boschetele pentru paturile cu baldachin şi focul din şemineu.

Michel Vergé‑Franceschi,

specialist în Vechiul Regim, este profesor de istorie modernă la Universitatea din Tours şi laureat al Academiei Franceze şi al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice. A mai publicat Colbert. La politique du bon sens (2003) şi Ninon de Lenclos. Libertine du Grand Siècle (Premiul pentru biografie Historia 2014).

Anna Moretti,

doctor în estetică al Universităţii din Corsica, este specializată în domeniul feminităţii şi al senzualităţii în literatură.

Foto: O istorie erotică a curţii de la Versailles  – Polirom

14
/08
/16

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile...

14
/08
/16

„Albastrul dintre cer şi ape”, al doilea roman al scriitoarei Susan Abulhawa, apărut recent la Polirom în traducerea semnată de Mihaela Negrilă, propune o incursiune într-o istorie cu multe enigme, construită în jurul unui destin de excepție.

10
/08
/16

Veste bună pentru pasionaţii de lectură! Un studiu numit "Un capitol pe zi: Asocierea cititului de cărţi cu longevitatea", realizat pe un eşantion de peste 3.500 de persoane, dezvăluie că oamenii care citesc cărţi, cel puţin 30 de minute în fiecare zi, trăiesc mai mult decât cei care nu citesc deloc. Cărţile "promovează empatie, percepţie socială, inteligenţă emoţională - procese cognitive ce duc la o supravieţuire mai bună", se arată în studiul publicat de revista "Ştiinţe Sociale & Medicină".

06
/08
/16

Peste 100 de evenimente într-unul singur, un nou amplasament mai accesibil și o ofertă editorială generoasă – (doar) trei dintre motivele pentru care cititorii aflați în vacanță la malul mării sunt așteptați la Târgul GAUDEAMUS Litoral, ediția a VIII-a.

05
/08
/16

Scris cu vervă ironică şi umor, romanul Idei Simons, O fecioară nesăbuită (traducere din limba neerlandeză şi note de Gheorghe Nicolaescu), este povestea unei adolescente aflate în căutarea unui loc sigur în vremuri nesigure şi într-o lume în care haosul e pe cale să se dezlănţuie. Apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, O fecioară nesăbuită este disponibil din această săptămână în librăriile din ţară.

04
/08
/16

Într-o zi de 4 august se năsteau trompetistul și cântărețul Louis Armstrong (1901), unul dintre cei mai mai influenţi artişti din istoria jazz-ului, şi scriitorul norvegian Knut Hamsun (1859), laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 4 august se stingea din viaţă scriitorul danez Hans Christian Andersen (1875) , cel care a încântat generații întregi de copii cu povești precum "Crăiasa Zăpezii", "Hainele cele noi ale împăratului", "Fetița cu chibrituri", "Rățușca cea urâtă", "Mica sirenă" și multe altele,

02
/08
/16

În perioada 5-6 august 2016, Muzeul Național al Literaturii Române din București, împreună cu Fundația „Gellu Naum” și în parteneriat cu Green Hours jazz-café, organizează prima ediție a Festivalului Gellu Naum. Festivalul Gellu Naum din acest an se va desfășura pe parcursul a două zile, la București și Comana, și va reuni multe dintre cele mai importante nume de poeți români contemporani, apropiați într-un fel sau altul de Gellu Naum și de scrierile sale.

01
/08
/16

În această vară, Editura Herald lansează ediția din 2016 a campaniei „Te așteptăm în librărie!“. Între 1 august și 1 noiembrie, ești invitat să intri în cele 150 de librării partenere din București și din țară și să descoperi cele 30 de cărți aflate în promoție.

31
/07
/16

Chalice îşi va face debutul în luna septembrie, în benzile desenate "Alters", o serie de poveşti despre un grup de proscrişi, a căror circumstanţe unice le dă superputeri, Făcând tranziţia la sexul feminin şi purtând cu încredere o fustă mini şi o pelerină, Chalice dezvoltă abalitatea de a controla mecanica cuantică.