„O listă foarte completă” sau „O listă completă”. Cum e corect?
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lista-foarte-completa-sau-o-lista-completa-cum-e-corect/

E vremea lui „cel mai”, asta e limpede. După luni de autoizolare, ca măsură de prevenire a răspândirii noului coronavirus, românii şi nu doar ei şi-au pierdut răbdarea.

Un articol de Monica Andronescu|21 iulie 2020

„Cea mai teribilă perioadă trăim”, auzi la intrarea în piață, după ce ți se măsoară temperatura. Și „cel mai extraordinar” este că, totuși, frica tot nu a pus stăpânire pe oameni așa cum ar cere-o pericolul. „O listă foarte completă a măsurilor de prevenție e lipită la intrare”, ne spune grav domnul de la pază. Carevasăzică, informați-vă, respectați măsurile și viitorul e asigurat! „Da’ știți ce e mai mortal?” întreabă în piață o vânzătoare dornică de vorbă și supărată pe masca obligatorie. Nu, nu știm, dar vrem să știm, mai începe vorbă. „Cel mai mortal e că mor oameni cu zile, că nu-i primesc în spitale.” Da, tot ce se poate, de vreme ce e „cea mai teribilă perioadă”. Superlativele sunt în jurul nostru sau, de fapt, în noi. Pentru mulți dintre noi, totul e un superlativ și mai mult nu se poate. Nu curge sânge, recunoaștem, numai că nu totul are superlativ, pentru că nu orice „se pretează la” superlativ.

Să luăm, bunăoară, un exemplu, foarte cunoscut, explicat și răsexplicat, dar care are tăria buruianei – îl smulgi, dar el crește la loc. „O listă foarte completă”, a măsurilor, și a orice altceva, pur și simplu n-ar trebui să existe. E suficient „o listă completă” și nici nu e nevoie de altceva. De ce?

E simplu. Și în limba română există, cum e firesc și logic, o serie de adjective care nu au grad de comparație, pentru că sensul pe care îl exprimă nu suportă comparația. Unele, fiindcă provin din cuvinte din latină care exprimă ele însele un grad de comparație: „optim”, „extrem”, „maxim”, „minim” etc. Așadar, „cel mai optim sistem” sau „Cum declarăm veniturile cât mai optim pentru noi”, cum citim într-un titlu din ziarul „România liberă”, sunt exprimări incorecte. Dacă verificăm în DEX sensul lui „optim”, descoperim că el este „cel mai bun” și „foarte bun”. „Cel mai optim” ar fi, prin urmare, un pleonasm cât se poate de clar.

Alte adjective nu au grad de comparație deoarece exprimă însușiri și calități care nu pot fi comparate: „unic”, „principal”, „întreg” etc. Lor li se adaugă și „complet”, un cuvânt atât de simplu, atât de uzual și atât de chinuit de vorbitori… Deși se învață la școală regimul lui, deși ne apare la nenumărate examene de ani întregi, „complet” dă piept cu încăpățânarea celui care-l manevrează și care vrea, emfatic, „o listă foarte completă”. Și cine stă în calea lui? „Complet” în sine. Adjectivul este definit în DEX: „care conține tot ceea ce trebuie”, adică sinonim cu „deplin, desăvârșit, întreg”.  O listă „foarte completă” ar fi, simplu, o listă „foarte deplină” sau „foarte întreagă”, nu-i așa?

Pleonasmul ne paște, știm, peste tot. Nu scăpăm de el – e rezistent și încăpățânat. Pentru că și vorbitorii sunt ființe încăpățânate, care se lasă adesea duse de valul… cuvintelor și, de asemenea, de valul… nepăsării.

11
/02
/15

... spunea Lucian Blaga în poezia „Izvorul nopţii“. Se întâmplă însă ca unii „îndrăgostiţi“ - mai puţin de gramatică - să-şi exprime sentimentele faţă de persoana adorată prin apelativul „Frumoas-o“ transcris într-un sms debordând de siropeli sau într-un comentariu la o poză de pe Facebook.

03
/02
/15

Pentru că sunt la modă topurile de tot felul, m-am gândit să vă propun și eu unul. Este vorba de topul greșelilor pe care le întâlnesc des în scris și în vorbire.

15
/01
/15

Bine vă regăsesc! În primul rând, vreau să vă urez un Nou An Fericit, pe parcursul căruia să aveți parte de cât mai multe motive să vă bucurați și să vă simțiți împliniți. Desigur, sper să fie un an în care să explorăm împreună limba română.

10
/12
/14

Se poate întâmpla să fim convinși că știm semnificația unui cuvânt și să aflăm, surprinși, că eram în eroare. Până să cunoaștem sensul corect, cu siguranță am căzut în capcanele pleonasmelor.

04
/12
/14

De ce scriem cu un singur „n” și de ce cu doi „n”? În limba română, nu întâlnim foarte des cuvinte în cadrul cărora să dublăm litere. De aceea, atunci când trebuie să o facem pot apărea confuzii.

14
/11
/14

Folosim în vorbirea curentă mai multe expresii provenite din limba latină și care au rezistat testului timpului, fiind încărcate de semnificații - curriculum vitae, sui-generis, in vino veritas, in extremis, post mortem, hic et nunc, persona non grata, grosso modo etc.

29
/10
/14

Numeralul de identificare ne dă, de multe ori, bătăi de cap. Lucrurile sunt mai complicate deoarece, în timp, folosirea lui în limbajul vorbit a suferit câteva modificări care au fost, până la urmă, acceptate ca norme gramaticale.

08
/10
/14

În cazul acordului dintre subiect și predicat atunci când avem de-a face cu substantivul colectiv „majoritatea”, trebuie să ținem cont atât de regulile gramaticale, cât și de înțelesul logic avut de termenul respectiv în propoziții sau fraze.

30
/09
/14

Citind o carte despre stres, „Cum să te aperi de stres”, de Patrick Légeron, pentru a-i înțelege mecanismele și modul în care ne afectează viața, am descoperit că autorul oferă și o origine semantică a termenului, care merge dincolo de explicația din dicționar despre proveniența acestuia.

16
/09
/14

Sau... spune-ți brașoave? Din exces de zel sau neștiință, mulți adaugă greșit o cratimă atunci când conjugă verbe – lua-ți, lasă-ți, face-ți etc. Desigur, uneori trebuie folosită cratima. O singură întrebare ne desparte de răspunsul corect! Ce rol joacă „ți” în mesajul transmis?