O lumânare pentru Stela Popescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lumanare-pentru-stela-popescu/

Țin minte exact ziua în care mi-am dat seama că nu am văzut-o niciodată pe Stela Popescu. M-a surprins foarte tare această constatare, fiindcă trăiam convins că o ştiu dintotdeauna. Poţi cunoaşte un om pe care nu l-ai văzut niciodată?

Un articol de Andrei Crăciun|25 noiembrie 2017

Era toamnă, mergeam pe Calea Victoriei, cu o ziaristă din Estonia. Ea se uluia de afișele noastre care ne zugrăvesc atât de balcanic, atât de napoletan, străzile, și bineînțeles că m-a întrebat cine sunt toți aceștia?, iar atunci a fost rândul meu să mă uluiesc: iată că sunt oameni pe lume care nu-i cunosc pe marii noștri actori. Am folosit anume acest clișeu, ca să îl pot explica râzând.

În același timp mă gândeam că aș vrea să-mi trăiesc restul vieții departe, foarte departe, într-un loc în care să îi văd pe Stela și Arșinelul de acolo pe afișele locului și să nu știu cine sunt. Atât de străin îmi doream să fiu. Eram tânăr pe atunci – nu știam că sunt lucruri de care nu se poate fugi.

Mult mai târziu, în Israel, l-am întâlnit pe regizorul care a debutat-o pe Stela Popescu în a doua jumătate a secolului XX. Mi-a vorbit atât de frumos despre tânăra de atunci – era nonagenar, dar îi străluceau ochii ca unui adolescent. Iar ca să alungăm fantoma timpului trecut, am râs amândoi.

E altă toamnă pe pământ acum, merg singur pe Calea Victoriei, a căzut noaptea și ceața s-a ridicat la ceruri, am venit să aprind o lumânare.

Am trăit în epoca aceasta, cu toate ale sale. Vreau să o văd pe Stela Popescu, chiar dacă e prea târziu.

E sâmbătă și Bucureștiul e plin, e atâta aglomerație pe Cale, au sosit la priveghi doamne care au fost foarte tinere în mileniul al II-lea, printre paltoanele lor negre trec, nepăsători, turiștii, în hainele lor vii, de departe.

Un polițist îi explică, în franceză, unei călătoare că a murit o actriță foarte iubită. A avut un accident?, întreabă călătoarea, dar polițistul nu mai știe ce să spună. Niciun răspuns.

Un domn cu baston și cu ghete de lac își scoate pălăria.

Două fete de-ale noastre la minijup de o palmă se îndreaptă spre locurile de muncă din Centrul Vechi. Trecând pe aici, se rușinează, și, rușinându-se, lasă în urma lor cuvintele:

Ia uite, fată, ce e la doamna Stela…

Un om al străzii privește fascinat un televizor fără sonor la care rulează în buclă momente de aur cu Stela Popescu, marile ei cuplete. Mă trezesc că stau umăr la umăr cu omul străzii și privim împreună acest televizor. El plânge, eu mă simt vinovat. Trei asiatici fac slalom printre candelele de pe trotuar ridicând din umeri și se pierd înspre Regina Elisabeta.

 Ce să știe și chinezii ăștia?

Surâd. Căci viața, viața!, continuă. Viața e, totuși, cel mai des, un spectacol de revistă, nici comedie, nici tragedie.

Mă pierd în mulțime și până la mine mai ajung fragmente din gândurile altora:

Ce i-a pus poza asta mică, de buletin? Doamna Stela a fost actriță mare, trebuia să îi pună panou mare, d-ăla, publicitate!

Ce vreți și dumneavoastră, nu erau pregătiți, săraca…

Ăsta e respectul pentru teatru în țara noastră. România, ce putem să facem?

O tristețe sinceră și foarte obosită traversează bulevardul. Ca niciodată, oamenii intră în Teatrul Constantin Tănase cu capul plecat.

Intrând, se lasă o liniște solemnă, și în liniștea aceasta ne gândim, poate, la morții personali, la morții pe care i-am condus pe ultimele drumuri, la morții care vor veni. Priveghiul acesta e un spectacol de tăceri.

Se simte. E ceva în aer care se simte: oamenii au venit aici ca să întoarcă, fie și puțin, din ceea ce simt că au primit de la Stela Popescu. Mă simt din nou vinovat.

Dar o văd.

O văd pentru prima dată pe Stela Popescu: o femeie încă frumoasă, de pe chipul căreia moartea n-a putut să șteargă urma unui surâs.

Mă gândesc dacă oamenii chiar vor fi judecați după cât de mult s-au făcut tuturor totul, după cât de multă iubire au împrăștiat pe pământ.

Păi, dacă e așa, atunci Stela Popescu deja…

Nu-mi mai sfârșesc gândul. Uite că m-am îndepărtat deja de Teatru și nici n-am văzut că am uitat să las lumânarea și am mers, așa, pe Calea Victoriei cu o lumânare aprinsă în mână.

Îmi spun, ca o babă de țară, că ăsta e un semn și nu mă mai întorc din drum.

19
/12
/13

Cunoscutul realizator de televiziune Titus Munteanu a murit miercuri, la Spitalul Marius Nasta. Acesta suferea de mai mulți ani de o “boală complexă” care ]i afectase mai multe organe.

24
/09
/12

n.14.05.1977, Iaşi Universitatea de Artă „George Enescu", Iaşi, Facultatea de Teatru, Specializarea Actorie, promoţia 1996-2001, clasa profesorilor Cornelia Gheorghiu si Emil Coşeru Atestat în commedia dell'arte oferit de Centrul de Cercetări „Ion Sava" în urma participării la work-shopul susţinut de actorul Feruccio Soleri şi organizat în colaborare cu Teatrul Naţional „I.L. Caragiale" din Bucureşti, 2007 „Atelierul de revitalizare şi inspiraţie a calităţilor actoriceşti" susţinut de Radu Penciulescu şi Florin Fieroiu la Centrul de Creaţie "Mihai Eminescu" de la Ipoteşti, 2008

24
/09
/12

n. 25 iunie 1937. A absolvit în 1961 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", clasa prof. univ. Moni Ghelerter.

24
/09
/12

n. 1 august 1948 A absolvit "Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica 'I.L. Caragiale'" (I.A.T.C.) în 1971. Între 1971 şi 1977 a fost actriţă la „Teatrul Municipal” din Ploieşti, iar din 1978 la „Teatrul Nottara” din Bucureşti. De cativa ani este angajata la Teatrul "ACT".

24
/09
/12

28.09.1967, Bucureşti A absolvit la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, promoţia 1992, clasa profesor Olga Tudorache, conferenţiar Adrian Pintea

24
/09
/12

n. 28 februarie 1954 Absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică 'I.L. Caragiale', Bucureşti, promoţia 1980, clasa prof. Olga Tudorache

24
/09
/12

n. 21 ianuarie 1973. A absolvit în 1995 Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, secţia Actorie, clasa prof. Sanda Manu, Gheorghe Visu.

24
/09
/12

n. 06 aprilie 1967, Bacău Academia de Teatru şi Film, promoţia 1994, secţia Actorie, clasa profesor Ion Cojar Work shop cu Andrei Şerban la Teatrul Radu Stanca din Sibiu, 1994

24
/09
/12

S-a născut la 18 mai 1986 Galati, România A absolvit în 2008 U.N.A.T.C “I.L. Caragiale” Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Arta Actorului, la clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu

24
/09
/12

n. 23 ianuarie 1970, Bucuresti. A absolvit Academia de Teatru si Film din Bucuresti, Sectia actorie, promotia 1997.

24
/09
/12

n. 1 august 1953 A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale - Bucureşti în 1976 la clasa prof. Beate Fredanov

24
/09
/12

n. 10.05.1931, Ploieşti Institutul de Teatru I.L. Caragiale, Bucureşti, promoţia 1953, clasa profesor George Timică şi Ion Finteşteanu

21
/09
/12

13 septembrie 1970 1995 - absolventă a Academiei de Teatru și Film, Facultatea de Teatru, Secția Actorie, clasa prof.univ. Sanda Manu

21
/09
/12

n. 18.04.1956, Bucureşti Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, promoţia 1986, clasa profesor Amza Pellea şi Ion Cojar Rolul de absolvire: Polly Peachum - „Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, regia Ion Cojar şi Gelu Colceag - Debut

21
/09
/12

n. 29 februarie 1988 A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale", promotia 2008.

21
/09
/12

n. 1 noiembrie 1972 A absolvit Academia de Teatru şi Film Bucureşti în 1995, clasa profesor Sanda Manu, asistenţi Gheorghe Visu, Florin Anton

Pagina 3 din 612345...Ultima »