O Lume Noua, în cinematografele româneşti, via Viena
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-lume-noua-in-cinematografele-romanesti-via-viena/

Scurtmetrajul de ficţiune O Lume Nouă (r. Luiza Pârvu, scenariul Toma Peiu, România – Ungaria – SUA, 2014), va putea fi văzut pentru prima oară în afara României în cadrul Festvalului Internaţional de Film Central şi Est European Let’s CEE de la Viena (2-11 octombrie 2014). Filmul va fi proiectat în cadrul programului de scurtmetraj Viaţă şi Moarte, sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 14:00 şi joi, 9 octombrie, de la 15:00, la Village Cinema.

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2014

Inspirat de poveștile celor câtorva sute de mii de emigranți români în SUA, printre care s-au numărat și membri ai familiei scenaristului, O lume nouă spune povestea unei întâlniri din Pennsylvania anului 1908, unde Ana Ciotloș este întâmpinată de Petru, vărul soțului ei, în locuința lor din Lumea Nouă. Florin Penișoară și Olimpia Melinte (#Selfie, Canibal, Planșa) sunt protagoniștii peliculei filmate la finalul anului trecut la New York, în care mai apar Ioan Ardelean și Ioan Boeriu.

În același weekend, filmul va rula în Competiția Națională a Festivalului de Film de Scurt Metraj Timishort (Timișoara) – sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 18:00, la Cinema Timiș, respectiv duminică, 5 octombrie, de la aceeași oră, în Aula BCUT.

O Lume NouaO lume nouă va avea premiera pe marile ecrane din România în cadrul filmului-omnibus Scurt / 4: Istorii de inimă neagră, alături de scurtmetrajele Trece și prin perete (r. Radu Jude), Kowalski (r. Andrei Crețulescu) și Să mori de dragoste rănită (r. Iulia Rugină), pe 28 noiembrie 2014.

Cine este Luiza Pârvu

Născută în 1986 la Craiova și absolventă a Facultății de Film din cadrul UNATC I.L. Caragiale din București, Luiza Pârvu a regizat până in prezent mai multe scurtmetraje.

Trei dintre acestea, My Baby (2013), Draft 7 (2011), Aniversarea (2010), scrise și produse alături de Toma Peiu, au fost prezentate la peste 80 de festivaluri și evenimente de film din țară și străinătate.

În 2012, Luiza Pârvu a fost nominalizată la Premiul Gopo Tânără Speranță pentru regia filmului Draft 7. În același an, a obținut o bursă pentru a urma Masterul de Film al prestigioasei New York University Tisch School of the Arts, una dintre trei cele mai bine cotate școli de film din lume.

O Lume Nouă / Start Anew World a fost produs cu sprijinul universității, în anul II de studii al Luizei, care urmează, în prezent, cursurile din anul III al programului de masterat.

Foto: Luiza Pârvu, O lume noua – Cinemagia

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.