„O lună în Thailanda”, de Paul Negoescu, în competiţie la Festivalul de Film de la Salonic
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-luna-in-thailanda-de-paul-negoescu-in-competitie-la-festivalul-de-film-de-la-salonic/

Informaţia a fost făcută publică de site-ul oficial al evenimentului. Filmul „O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 16 noiembrie. „O lună în Thailanda” a avut premiera internaţională în competiţia Săptămâna Criticii de la Festivalul de Film de la Veneţia (29 august – 8 […]

Un articol de Andrada Văsii|30 octombrie 2012

Informaţia a fost făcută publică de site-ul oficial al evenimentului.

Filmul „O lună în Thailanda”, debutul în lungmetraj al regizorului Paul Negoescu, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 16 noiembrie.

„O lună în Thailanda” a avut premiera internaţională în competiţia Săptămâna Criticii de la Festivalul de Film de la Veneţia (29 august – 8 septembrie). Filmul a fost, de altfel, singura producţie românească la cea de-a 69-a ediţie a celebrului festival italian.

 

 

„O lună în Thailanda” spune povestea lui Radu (Andrei Mateiu), care, în noaptea Anului Nou, descoperă că nu este mulţumit de viaţa lui sentimentală şi decide să se despartă de prietena sa, Adina (Ioana Anastasia Anton). El porneşte într-o călătorie prin cluburile şi petrecerile bucureştene în căutarea fostei iubite (Sînziana Nicola). Dar este oare ea femeia de care Radu are nevoie cu adevărat?

Din distribuţie mai fac parte actorii Tudor Aron Istodor, Raluca Aprodu, Victoria Răileanu, Ionuţ Grama, Sabina Posea, Bogdan Cotleţ, Ştefan Munteanu, Simona Ghiţă.

Pe lângă filmul lui Negoescu, coproducţia românească „Aglaja”, de Krisztina Deák, va rula în programul Open Horizons. Filmul este ecranizarea romanului Aglajei Veteranyi „De ce fierbe copilul în mămăligă”, o poveste a unei familii de circari care se află mereu pe drumuri. Acţiunea filmului se desfăşoară în perioada României comuniste. Viaţa familiei este văzută prin ochii unui copil, care nu cunoaşte dragostea sau mila, a cărui existenţă se învârte în permanenţă în lumea circului, singura pe care o cunoaşte. Fetiţa trăieşte cu frica permanentă că mama sa – femeia cu „părul de oţel” – va muri într-o zi, căzând de la mare înălţime.

Regizorul Cristian Mungiu va fi omagiat la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic, în cadrul evenimentului urmând să fie proiectate filmele cineastului român, de la scurtmetrajul „Mâna lui Paulista” până la cel mai nou lungmetraj al acestuia, „După dealuri”, dublu premiat la Festivalul de la Cannes.

Tributul adus lui Cristian Mungiu face parte din secţiunea Balkan Survey a evenimentului de la Salonic, potrivit site-ului festivalului. Programul include prezentarea filmografiei complete a cineastului, dar şi lansarea unei cărţi cu eseuri şi cronici referitoare la filmele realizate de Mungiu. În programul-tribut vor mai rula scurtmetrajele „Mariana” (1997, 16′), „Nici o întâmplare” (1999, 17′), „Zapping” (2000, 15′), „Corul pompierilor” (2000, 30′), „Turkey Girl” 2005, 20′) şi lungmetrajele „Occident” (2002), „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) şi „Amintiri din Epoca de Aur” (2009).

Programul Balkan Survey de la Salonic este completat de o serie de filme din această regiune, printre care se numără şi producţiile româneşti „30-40-50”, de Iulia Rugina, Eva Pervolovici & Stanca Radu, „Chefu'”, de Adrian Sitaru, şi „Toată lumea din familia noastră”, de Radu Jude.

Festivalul de Film de la Salonic va fi deschis cu lungmetrajul „Holy Motors”, de Leos Carax. În închiderea festivalului va rula filmul „In Another Country”, de Hong Sang-soo.

 

Sursa: Mediafax

12
/02
/15

Cinema Elvira Popescu împreună cu Asociația Macondo le propun cinefililor o seară de film cu un concept inedit în data de 18 februarie, de la ora 19:00.

12
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, a avut premiera mondială ieri în capitala Germaniei. Pelicula a fost primită cu aplauze din partea publicului prezent la Berlinale Palast iar presa internațională a publicat cronici elogioase.

11
/02
/15

Duminică, 8 februarie, în cadrul programului Conferinţele Teatrului Naţional, criticul de artă Adina Nanu a susținut „Pledoarie pentru pălărie”- o conferință despre funcția și rostul pălăriei, de-a lungul epocilor.

11
/02
/15

... spunea Lucian Blaga în poezia „Izvorul nopţii“. Se întâmplă însă ca unii „îndrăgostiţi“ - mai puţin de gramatică - să-şi exprime sentimentele faţă de persoana adorată prin apelativul „Frumoas-o“ transcris într-un sms debordând de siropeli sau într-un comentariu la o poză de pe Facebook.

11
/02
/15

Singurul lungmetraj românesc din competiția Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “AFERIM!” în regia lui Radu Jude, are premiera mondială astăzi.Evenimentul este programat la ora 17.00, ora României, la Berlinale Palast, locația principală al celui mai important festival internațional de film al începutului de an.

11
/02
/15

Frank DiLeo, un fost manager al lui Michael Jackson, ar fi spus că starul pop a fost ţinta unui asasinat al mafiei, în anii 1980, pe care el a reuşit să îl împiedice, potrivit unei biografii a lui DiLeo realizate de fostul său partener de afaceri, Mark Lamica,

10
/02
/15

Matei Vişniec s-a întâlnit cu cititorii, luni, la librăria Humanitas de la Cişmigiu, unde a declarat că, dacă ar fi preşedinte pentru o zi, ar da o lege "pentru apărarea limbii române", care este "maltratată, în primul rând, de oamenii politici", ce pot avea o influenţă mare asupra tinerilor români.

10
/02
/15

Pe 14 februarie, sărbătorim iubirea la Teatrul de pe Lipscani, cu spectacolul „Noi. Nouă. Ne. Ni. Studii despre iubire”, la ora 19.00, în regia lui Chris Simion, prezentat în premieră, cu o distribuţie tânără şi dinamică, formată din actriţa Carla-Maria Teaha şi dansatorii Irina Strungăreanu şi Denis Bolborea.

10
/02
/15

Rândurile care urmează spun povestea oraşului pe care l-am părăsit în vara anului 2009 doar pentru a-l regăsi în iarna anului 2015.