O lună mai târziu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-luna-mai-tarziu/

Finalul lui 2018 ne-a reamintit brutal că una dintre principalele însuşiri ale omului a fost (şi va rămâne) omenia. La trei zile după Crăciun, mergeam cu băieţelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecţie a mandibulei. O infecţie care nu ceda în faţa antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de aşteptat pe holurile reci, a fost necruţător: tumoare!

Un articol de Petre Ivan|28 Ianuarie 2019

Au urmat zile cumplite pentru noi, pentru cei din familia noastră, pentru prietenii și cunoscuții noștri, zile în care speranța și deznădejdea se succedau de la o oră la alta. În cele din urmă am aflat că era vorba despre un neuroblastom cu metastaze multiple, un cancer care avansa rapid. Starea copilului se deteriora văzând cu ochii, buna dispoziție și cheful de joacă din primele zile de spitalizare lăsând locul apatiei și iritării continue. Speranța de viață, ne-a comunicat oncologul, era una rezervată, undeva spre 30 de procente.

Au fost zilele în care, cum spuneam, ne-am redescoperit pe noi, am descoperit că aveam numeroși prieteni și, nu în ultimul rând, am redescoperit omenia și faptul că aceasta nu dispare odată cu progresul tehnologic sau cu iminenta alienare a omului contemporan față de sine și societate. Otilia Bogoslov Badescu, nașa lui Toma Andrei “Zian” (cum l-a botezat, alături de soțul ei, fosta campioană europeană la tenis de masă), a fost printre primele persoane care au aflat despre boala băiețelului. Șocul inițial, șoc pe care l-au resimțit din plin toți prietnii noștri, s-a metamorfozat rapid în inițiativă, gestul Otiliei fiind repetat de numeroși prieteni reali sau virtuali în zilele ce au urmat.

Astăzi, la o lună de la diagnosticul care ne-a schimbat viața, am găsit răgazul să le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toată această perioadă și ne-au ajutat moral și financiar. Mulțumim pe această cale tuturor, mulțumim Otilia Badescu, mulțumim Mircea Cartarescu & Ioana Nicolaie, mulțumim Magda Vasiliu StoianCinesseurRadu Tanase , Alex Mihaila, Livia & Eliana, Alexandra Manea & Daniel (tatăl lui Ianis, colegul Teodorei de la grădiniță), Nicoleta Oprea (directoarea Grădiniție Nr 1 din Măgurele), Catalina Muraru StoicaCiprian ZecaGeorge Roman (Salvați Copiii), Mircea Ianculescu (preot din Fribourg), Andrei Viorel (preot din Reșița), Narcis Constantin (primarul orașului Măgurele), mulțumim rudelor și tuturor prietenilor nenumiți aici (sunteți mulți și fantastici!) pentru tot ce ați făcut și faceți în continuare.

În ceea ce ne privește, noi, părinții lui Toma, vom face tot ce ne va sta în putință pentru a-l salva, îi vom fi alături pe parcursul celor doi ani de tratament la clinica Ospedale Pediatrico Bambino Gesù din Roma și vă vom ține la curent, ca și până acum, cu situația lui medicală. Și chiar dacă avem convingerea că băiețelul se află acum pe mâini bune, la una dintre cele mai apreciate clinici pediatrice din Europa, suntem conștienți că nu va fi ușor, că veștile bune vor alterna cu cele mai puțin bune. Suntem însă încrezători în doctorul suprem, Dumnezeu, și în dorința disperată a lui Toma de a trece peste această barieră (obsedanta barieră, “BA”, cum ii spune Titirelul, despre care ne tot vorbește de mai bine de jumătate de an, de când a descoperit-o în curtea spitalului Marie Curie, în desele sale peregrinări) cazuta de-a curmezisul vieți lui.
————–
Conturile deschise pentru Toma:
Lei – BCR
Cod IBAN: RO10RNCB0071035252490001
Bolozan Daniela Marinela

Euro – BRD
Cod IBAN: RO66BRDE190SV21474371900
Bolozan Claudiu Sorin.

12
/02
/19

Ceea ce n-am stiut eu și Bumba înainte să ajungem la Roma era că mancarea noastră preferată coincide cu chintesenta bucătăriei italiene. N-ați crede, judecând dupa alura mea skinny, că mă pun primul la masă și termin ultimul, că nu las nimic în farfurie și că cer de fiecare data porție suplimentara.

11
/02
/19

Mulți ani după aceea, înainte de a-și duce pentru prima dată baiețelul la cinematograf, Toma avea să-şi amintească de după-amiaza îndepărtată când părinții l-au dus la Vatican să facă cunoştinţă cu Papa Francisc.

10
/02
/19

"Colunga lui Trei ani", așa i-am spus de vreo două, trei ori până am prins ideea. De fapt așa credeam că i se spune Columnei lui Traian, despre care tata îmi povestea ieri dupa-amiază, în timp ce ne plimbam prin centrul Romei. Am ieșit un pic cam îmbufnată in fotografie, asta și pentru că nu mi place să apar în poze cu statui.

06
/02
/19

Am văzut târziu filmul despre Stephen Hawking (2014), 'The theory of everything'. Era, cred, prin septembrie anul trecut. Ieri, după ce am ajuns la 'Casa Peter Pan', unde Toma își va petrece (alaturi de noi) următoarele 18-24 de luni, mi-am amintit de rolul impresionant reusit de Eddie Redmayne in acest film.

29
/01
/19

Pentru următorii doi ani, acest loc minunat va fi casa noastră. Nu știu cât de încântați sunt tata și Bumba, care vor ajunge aici vineri, însă eu și mama (a participat aseară la un prim curs de limba italiană) adorăm deja "căsuța lui Peter Pan". Poate și pentru că stăm la etajul al treilea al clădirii, unde camerele au denumiri de constelații, și pentru că urcăm cu liftul.

28
/01
/19

Finalul lui 2018 ne-a reamintit brutal că una dintre principalele însușiri ale omului a fost (și va rămâne) omenia. La trei zile după Crăciun, mergeam cu băiețelul nostru, Toma, la Marie Curie pentru o presupusă infecție a mandibulei. O infecție care nu ceda în fața antibioticelor. Rezultatul ecografiei, după vreo 7 ore de așteptat pe holurile reci, a fost necruțător: tumoare!

28
/01
/19

Era aproape de miezul zilei, când doamna doctor a hotărât că nu mă va mai externa astăzi din cauza unei dureri de burtică ce m-a sâcâit întreaga noapte. "Așa că Țițirelul s-a bucurat degeaba", a concluzionat mama, "nu a sosit încă timpul să-ți cunoști noii prieteni de la Casa lui Peter Pan, mai amânăm pentru câteva zile".

22
/01
/19

Știu că sunteți curioși să aflați câte ceva și despre mama. Sincer să fiu, mă încearcă și pe mine aceeași curiozitate. Să aflu mai mult decât știu deja. În primul rând, știu că mama se roagă în fiecare seară la Dumnezeu pentru mine și pentru sora mea.

22
/01
/19

Noaptea, când stau în cutiuța mea și torc cu ochii la focul din sobă, mă gândesc deseori la Tomiță, pe care nu l-am mai văzut de mai bine de trei săptămâni. L-am simpatizat încă de când s-a născut, în special pentru numele lui de motan.

18
/01
/19

Acum sunt o fetiță mare, chiar dacă mă cred uneori „lup marin”. Lupul marin, în caz că nu știați, este un animal de casă care are misiunea de a salva viețuitoarele din apele sărate ale mărilor și oceanelor. De câteva zile mă tot pregătesc să-mi fac bagajele să merg în Italia, la frățiorul meu bolnav. Sunt foarte fericită că-mi pot lua cu mine toate jucăriile și că voi zbura cu avionul. Pentru că nu am mai zburat cu avionul niciodată, recunosc că sunt emoționată.

18
/01
/19

Dacă mi-ar fi spus cineva la jumătatea lui noiembrie, când l-am luat de mânuță pe Toma și ne-am dus să ne întâlnim cu primarul orașului Măgurele pentru a discuta despre o implicare totală a locuitorilor și instituțiilor în cazul Mirunei - o fetiță de 2 ani și jumătate din localitate, diagnosticată cu leucemie -, că în mai puțin de o lună și jumătate doctorii de la Marie Currie îmi vor spune, fără menajamente: "Copilul dvs are cancer", l-aș fi trimis cu trotineta la balamuc.

18
/01
/19

Pe vremuri, asta însemnând acum câteva săptămâni, ori de câte ori își făcea tata timp să se joace cu noi - reușea cam greu să se desprindă de știrile politice sau de îndeletnicirile lui de pe facebook - mă întrebam de ce mă încearcă sentimente atât de diferite față de părinți. Dacă mama nu-și permitea o secundă pentru ea dedicându-se total nouă, tata abia dacă se îndura să ne alerge seara un pic în jurul mesei, prefăcându-se că este căpcăun.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...