O lună până la concertele Pink Martini din București. Cadouri pentru toate biletele cumpărate între 1 și 8 martie
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-luna-pana-la-concertele-pink-martini-din-bucuresti-cadouri-pentru-toate-biletele-cumparate-intre-1-si-8-martie/

Orchestra de 12 artişti, ce cântă în nu mai puţin de 25 limbi, revine la Bucureşti cu două concerte, pe 30 martie la Sala Palatului şi pe 31 martie la Fratelli.

Un articol de Liliana Matei|29 februarie 2020

Pink Martini ne propune, și de această dată, o aventură muzicală în jurul lumii, ce își trage inspirația din filmele musical Hollywoodiene ale anilor ’40 și ’50 și îmbină o varietate de genuri într-o compoziție modernă și eclectică.

Pe orice scenă pe care performează, Pink Martini aduce un repertoriu multilingv și un sound ce nu poate fi clasificat dar garantat va ridica publicul în picioare și, pe lângă muzica lor sofisticată, cosmopolită și cu note vintage, o aduc alături de ei pe solista China Forbes, alături de care proiectul a luat naștere acum 25 de ani dar și pe invitata Edna Vazquez, care îmbogățește repertoriul trupei cu o paleta largă de emoții

Trupa iubește România – Thomas Lauderdale, liderul trupei, a declarat că Bucureștiul este o a doua casă pentru ei – și publicul îi iubește la rândul său pentru impecabilele interpretări vocale și instrumentale și pentru interacțiunea deosebită care transformă orice concert într-o experiență completă pentru spectatori. Astfel, spectatorii se vor putea bucura de două concerte foarte diferite în cele două locații – varianta clasică de spectacol la Sala Palatului și cea interactivă și mult mai intensă la Fratelli.

Iar, ca o surpriză pentru fani, Pink Martini va oferi, pentru orice bilet cumpărat în perioada 1 – 8 martie, o carte poștală în ediție limitată semnată de trupă, cu un cod de descărcare gratuită a piesei I am woman, versiunea formidabilă a piesei clasice a lui Helen Reddy, ce reprezintă un manifest al egalității și susținerii între femei.

„Este minunat că un astfel de cântec există căci este atât de plin de energie și dătător de putere că orice patetism dispare și rămâi doar cu acest sentiment incredibil”, a povestit China Forbes despre prima data când au interpretat cântecul într-un concert Pink Martini. “O mulțime de femei au urcat pe scenă, sute și sute de femei și am cântat I am woman împreună. A fost o experiență atât de puternică încât am depășit imediat momentul în care mi se părea puțin ciudat să îl cântăm și am devenit dependentă de el.”

Înființată în 1994 în Portland, Oregon, orașul natal al lui Lauderdale, ca o trupă ce urma să combată zgomotul și mediocritatea percepută de unii drept muzică , după mai bine de douăzeci și cinci de ani, Pink Martini cântă acum pe podiumurile defilărilor de modă, în muzee și la prestigioase festivaluri de film atât melodiile proprii cât și reinterpretări ale unor piese celebre ce garantat vor face spectatorii să își aducă la concert pantofii de dans.

Spectacolele lor  se țin cu casa închisă căci a asculta Pink Martini e ca o călătorie la ceas de seară pe toate meridianele: din piațetele romantice ale Italiei pe malurile Bosforului, din cafenelele cochete din Paris în Orientul îndepărtat și din Asia misterioasă în orașele pline de vervă ale Americii de Sud. Pink Martini vor readuce în fața publicului român îndrăgitele piese Sympathique, Hey Eugene, coverul după piesa Mariei Tănase, Până când nu te iubeam dar și cântece de pe noul album, Je Dis Oui!

Biletele la Sala Palatului au prețurile de: 350 lei (VIP), 250 lei (cat. II), 210 lei (cat. III), 190 lei (cat. IV), 170 lei (cat. V), 150 lei (cat. VI) și 120 lei (cat. VII) iar pentru Fratelli au prețul de 250 lei și pot fi cumpărate exclusiv de pe Eventim.ro sau din rețeaua magazinelor partenere Eventim – Vodafone, Telekom, Diverta, Cărturești, Carrefour și benzinăriile OMV,de la casa de bilete a Sălii Palatului și de la clubul Fratelli, numai în ziua evenimentului și doar în limita locurilor disponibile.

Parteneri media: Music Channel, Adevărul, OK! Magazine, Glamour, A List Magazine, Ziare.com, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Catchy, Infomusic, Iconcert, Un site de muzică, Munteanu.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.