O mare expoziţie despre Leonardo Da Vinci – geniul ştiinţific, prezentată la Roma
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-mare-expozitie-despre-leonardo-da-vinci-geniul-stiintific-prezentata-la-roma/

O mare expoziţie consacrată geniului ştiinţific al lui Leonardo Da Vinci se deschide astăzi, 13 martie, la Roma, în cadrul festivităţilor legate de cea de-a 500-a aniversare a maestrului florentin.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2019

„La scienza prima della scienza” (Ştiinţa înaintea ştiinţei) este Leonardo”, a explicat Claudio Giorgione, curator al acestei expoziţii ce revine asupra operei ştiinţifice şi tehnologice a autorului „Giocondei”, mort în Franţa la 2 mai 1519.

Leonardo Da Vinci

Leonardo Da Vinci

Mai mult de 200 de piese înşoţesc vizitatorul de-a lungul acestui parcurs care prezintă opere celebre precum elicopterul său şi paraşuta, dar şi desene originale, rar expuse, extrase din „Codex Atlanticus”, una dintre cele mai importante colecţii de manuscrise.

Expoziţia se deschide cu o impresionantă replică a unei macarale din lemn şi a contragreutăţii de piatră, folosită pentru construirea cupolei catedralei din Florenţa şi pe care tânărul Leonardo a desenat-o într-una dintre primele sale „schiţe tehnice”.

Leonardo a fost cel care a construit şi una dintre primele maşini autonome de deplasare, construită pentru o scenă de teatru în 1490.

O sală întreagă este consacrată „geniului militar” al lui Leonardo cu mai multe reproduceri ale maşinilor sale de război, între care faimoasa „arbaletă gigantică”.

„Eu fac vehicule blindate, sigure şi inatacabile” îl asigura el la Milano în 1482 pe ducele Ludovico Maria Sforza care l-a angajat ca inginer militar. Aşa s-a născut „carul armat”, unul dintre primele care de asalt din istorie a cărei reproducere este expusă.

Celebrele maşini zburătoare concepute de maestrul „ştiinţei înaintea ştiinţei” pun punct final acestui parcurs.

Leonardo, născut la Vinci în Toscana şi mort la Amboise în Franţa, a fost înainte de orice un „european, cetăţean al lumii”, aminteşte curatorul M. Giorgione.

Foto: Leonardo Da Vinci – facebook

15
/11
/17

„Tinerețe fără bătrânețe: artiști și producători culturali români contemporani între 30 și 100 de ani” este un proiect editorial online care prezintă creativi români, prin intermediul unor „portrete” video, foto sau audio. Proiectul se înscrie în seria „modernism art documentaries” lansată de platforma Modernism.ro în 2012, care cuprinde până în prezent 190 de episoade video-documentare.

13
/11
/17

Liminal, festivalul pionier de artă, știință și tehnologie care a avut loc în București între 31 octombrie și 12 noiembrie, s-a încheiat duminică după-amiază. Instalații precum Mindcraft Battle, adică piramida care levitează cu puterea minții, sau Automated Poetry Machine, generatorul de poezii la intersecția dintre un telefon public și un bancomat, din cadrul festivalului au fost câteva din felurile în care Liminal a evidențiat nevoia de apropiere a publicului de intersecția dintre artă, știință și tehnologie.

27
/10
/17

Asociația Culturală Control N organizează duminică, 29 octombrie (între orele 18,30 și 22,00), la Palatul Știrbei din București (Calea Victoriei 107), Expoziția Multimedia DISCO BTT - Discotecile Perioadei Comuniste. Cei prezenți vor fi ospătați cu bere Azuga, Pepsi și multă muzică, promit organizatorii!

26
/10
/17

Muzeul Ermitaj a repornit astăzi ceasul care a fost oprit când bolșevicii au pătruns în Palatul de Iarnă în noaptea de 25 spre 26 octombrie 1917, potrivit vechiului calendar iulian. Limbile ceasului care au fost oprite pentru a marca pentru posteritate triumful revoluției au arătat timp de un secol aceeași oră: 2 și 12 minute.

24
/10
/17

Joi 26 octombrie, de la ora 17:00, va avea loc deschiderea expoziţiei Made in CZ / Found in RO. Organizatorul principal, Centrul Ceh, a colectat pentru acest eveniment peste 120 de obiecte reprezentative pentru tradiţia designului cehoslovac. Expoziţia va fi deschisă până pe 15 decembrie, în rotonda din foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti.

19
/10
/17

Liminal, primul festival de artă, știință și tehnologie din București, va avea loc în perioada 31 octombrie - 5 noiembrie. Festivalul propune publicului o expoziție de artă trans-media, o serie de discuții teoretice și un hackathon în cadrul căruia participanții vor dezvolta sisteme și dispozitive de teraformare pentru a coloniza alte planete.

09
/10
/17

Expoziția "Picasso între Cubism și Neoclasicism: 1915-1925", care s-a deschis recent la Grajdurile Quirinale din Roma, este un omagiu adus pictorului de geniu spaniol la împlinirea a 100 de ani de la prima sa călătorie pe care a făcut-o Italia și care i-a influențat fundamental arta și viața.

04
/10
/17

Vineri, 6 octombrie 2017, Noaptea Albă a Galeriilor invită publicul la cele mai noi evenimente de artă contemporană românească și internațională la București, căruia i se alătură alte unsprezece orașe - Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Reșița, Sibiu, Târgu Mureș, Timișoara și, nu în ultimul rând, Petrila. Peste 150 de galerii, spații alternative, huburi creative și ateliere de artiști se deschid și creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat și dinamic.

27
/09
/17

În urmă cu exact un secol, într-o zi de 27 septembrie (1917), se stingea din viață Edgar Degas, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai impresionismului. Balerinele lui Degas – centrul universului creaţiei sale -, de o frumuseţe răvăşitoare, şi impresionează și astăzi prin graţie și limbaj gestual.