O minte strălucită – Eugen Ionescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-minte-stralucita-eugen-ionescu/

ROMÂNI CELEBRI ÎN STRĂINĂTATE Între românii care au influenţat cultura europeană, Eugen Ionescu (1909-1994) ocupă un loc de excepţie.

Un articol de Georgeta Filitti|6 iulie 2017

Profesor de limba franceză, bursier la Paris, în 1938, al Institutului Francez din București, pregătește o teză Despre  păcat și despre moarte în poezia franceză după Baudelaire. În 1940 intră în serviciul diplomatic român și pleacă în Franța. Organizează emisiuni de radio la Marsilia despre România, deschide catedra Mihai Eminescu la Nisa și primul lectorat de limba română la Montpellier. După război, odată cu schimbările dramatice din țară, refuză să se întoarcă. În 1950 obține cetățenia franceză; e ”lucrător manual”, corector într-o editură și anticomunist declarat, deoarece ”comunismul este contrariul a ceea ce afirmă teoretic”.

A militat cu o stăruință exemplară împotriva politicii promovate de N. Ceaușescu. Scrisori deschise, semnarea unor proteste, mesaje televizate au demascat cu o virulență colosală ”genocidul cultural” instaurat de regimul dictatorial de la București. După revoluția din 1989, a văzut soluția unică de redresare a României în reinstaurarea monarhiei, cu regele Mihai I, înconjurat de savanți specialiști în calitate de consilieri. A rămas reticent față de configurația politică postrevoluționară a țării deși a declarat că ”din acel moment s-a simțit a fi redevenit român”.

Creația în limba română a marelui dramaturg (Elegii pentru ființe mici, 1931, Nu, 1934) tinde să fie umbrită de dimensiunea impresionantă a operei sale de expresie franceză. E vorba de un parcurs triumfal ce începe în 1946-1948 cu Englezește fără profesor (mai apoi jucată sub titlul La cantatrice chauve, Cântăreața cheală). Din 1957 această piesă se joacă neîntrerupt, alături de La lecon (Lecția), la Teatrul De la Huchette din Paris. E un fapt unic în istoria teatrului universal, consemnat în Guiness Book of Records. 7 piese într-un act (1953) și alte volume din dramaturgia lui E.I. (din 1955) sunt întâmpinate cu răceală de cronicarii francezi. Dar Scaunele (1956) și Rinocerii (1959) îl consacră pe autor care, din 1966, intră în repertoriul permanent al Comediei Franceze.

Susține cu un Like jurnalismul cultural!

Creația sa e definită drept ”teatru al deriziunii”, ”anti teatru”, ”teatru al absurdului”. Succesul pieselor sale e atestat de volumul de Teatru complet, apărut la Gallimard, în colecția Pléiade; era pentru prima dată când colecția găzduia opera unui scriitor în viață. Alături de piesele amintite mai sus, volumul cuprinde Regele moare, Ucigaș fără simbrie, Victimele datoriei.

În 1970 dramaturgul a fost primit în Academia Franceză. Între 1964 și 1970, unele piese i-au fost jucate și în România. După aceia însă, militantismul său declarat (a fost președintele Comitetului intelectualilor pentru o Europă a libertăților) contra totalitarismului de expresie comunistă a făcut ca autoritățile de la București să-l interzică cu desăvârșire. Faima internațională i-a obligat pe decidenții din România să-i despartă opera – imposibil de contestat – de atitudinea politică. Volumele Note și contranote (1962), Antidoturi (1977), articolele despre Caragiale (considerat ”cel mai mare dintre autorii dramatici necunoscuți”) ori memorialistica din Prezent trecut, trecut prezent (1968), Descoperiri (1969), Jurnal în firmituri (1973), Fotografia colonelului (1962), Un tip de care se vorbește (1979) ș.a. se adaugă dramaturgiei sale  mereu actuale. Respins de țara sa până în 1989, Eugen Ionescu a contribuit ca nimeni altul la cunoașterea valorilor culturii române în Franța. Colaborator la Enciclopedia Clarté, are definiții memorabile (Mihai Eminescu, ”desigur, unul dintre cei mai mari poeți ai lumii, menit uitării veșnice pentru că a scris într-o limbă fără circulație mondială”).

Personalitate polivalentă, E.I. a expus desene, litografii, picturi în Franța, SUA, Germania, Elveția; a jucat într-un film, a scris un libret de operă. În sondajele privind opțiunile publicului pentru opere literare cuprinse în 100 de titluri, E.I. ocupă locul 24 (cu piesa Cântăreața cheală).

Un exeget l-a definit drept ”cel mai vestit dintre născuții printre noi, românii”.

28
/02
/14

Din cartea scrisă de soţia sa, Romola de Pulszki, aflăm că marele balerin rus s-a născut la 28 februarie 1890, la Kiev, oraşul cu patru sute de biserici, într-o familie de dansatori de origine poloneză.

01
/02
/14

 A-l reciti pe Caragiale, fie din necesitatea studiului sau din bucuria reîntâlnirii cu el, înseamnă a interpreta în spirit sau literă şi a descoperi de fiecare dată noi semnificaţii. A fost un geniu al expresiei, iar scriitura lui nu îngăduie modificări. Ziarul Metropolis vă prezintă portretul lui Caragiale, aşa cum îl arată însemnările personale sau aşa cum l-au consemnat contemporanii lui.

26
/12
/13

„Pentru ce nu încep spectacolele teatrelor la timp?“ Aceasta-i întrebarea! Care revine, obsesiv, în mintea spectatorilor. Problema e veche, iar rezolvarea, aparent imposibilă. Chiar şi jurnaliştii de la revista Teatrul s-au lovit de ea, în 1959, atunci când au încercat să găsească explicaţii pentru acest fenomen.

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

Pagina 30 din 33« Prima...1020...2829303132...Ultima »