O nouă bucurie teatrală cu și pentru „Masculin/ Feminin”, la Teatrul Metropolis
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-bucurie-teatrala-cu-si-pentru-masculin-feminin-la-teatrul-metropolis/

Spectacolele prin care Metropolis încearcă să vă dea endorfine continuă: pe 8 Martie, ora 20:00, pentru toţi iubitorii de teatru bun, o comedie dulce-amăruie scrisă şi regizată de mereu surprinzătoarea Lia Bugnar.

Un articol de Cristina Enescu Aky|3 martie 2021

„Masculin/ Feminin” este încă una din multele povești teatrale de succes concepute și realizate de Lia Bugnar, care aduce laolaltă 5 actori dintre cei mai carismatici și iubiți: Marius Manole, Anghel Damian, Ilinca Manolache, Laura Creț și Teodora Stanciu. Spectacolul va putea fi vizionat pe platforma Streamerse. Prețul unui bilet este de 35 lei, iar spectacolul va fi disponibil online pentru încă 10 zile.

E o poveste despre lucruri „banale” și etern importante precum iubirea în diferitele ei forme (complexe, niciodată doar în alb și negru), rezistența iubirii în fața schimbărilor (și ce perioadă mai bună decât acum ca să vorbim despre schimbări?…), despre imaginea (im)perfectă a feminității și masculinității – toate împachetate în inegalabilul amestec de umor și emoție care este una din mărcile spectacolelor Liei Bugnar. (Puteți citi o cronică a acestui spectacol aici.) 

Marius Manole și Anghel Damian (Sursa)

Actorul Anghel Damian spune pe pagina sa de Facebook despre acest spectacol că e „o comedie despre iubire în toate genurile ei. (…) Un spectacol live, filmat profesionist și transmis în regim streaming online. Până când vor veni vremuri mai bune, e singura ocazie să ne regăsim, noi să spunem povești și voi să le ascultați și să le trăiți alături de noi.”

Totodată, el lansează publicului un îndemn: „Dacă inima și feed-ul vă lasă, vă rog să sharuiți acest post, poate află cât mai mulți iubitori de teatru. Tot așa, dacă cunoașteți români care sunt plecați în străinătate, faceți-ne un pustiu de bine și vindeți-le pontul că pot auzi limba de acasă vorbită pe o scenă, de către niște actori tineri care vor să își salveze menirea.” 

 Iar Lia Bugnar vă invită la spectacol în stilul ei inimitabil: „Distribuția e bine făcută, pentru că am acest talent, să iau oameni ieșiți din comun în spectacolele mele. Deci, cam asta, vă așteptăm. Dacă mai dați și de veste încolo și încoace, ce să spun?, urmașii noștri vor rămâne pe veci datori urmașilor voștri, cinci generații de-acu’ încolo.” 

Numărul de bilete achiziționate de public la spectacolele anterioare transmise de Teatrul Metropolis live/online, precum și reacțiile ulterioare ale publicului, au arătat că, într-adevăr, avem nevoie de teatru, pentru că ne face bine, chiar și în această situație generală încă dificilă. Sau poate tocmai în această situație, teatrul e mai mult ca oricând o nevoie, o bucurie, un ajutor. Iar „Masculin/ Feminin” este una dintre ocaziile prin care puteți să vă reamintiți de puterea binefăcătoare și generatoare de bucurie a teatrului.

Bilete la acest spectacol puteți cumpăra pe platforma Streamerse.

*

Masculin/ Feminin

Scenariul și regia: Lia Bugnar

Distribuție:

Marius Manole

Anghel Damian

Ilinca Manolache

Laura Creț

Teodora Stanciu

 

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?

11
/04
/24

Luna aprilie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă patru noi vernisaje: pe 11 aprilie, la Art Safe (în incinta Combinatului Fondului Plastic, str. Băiculești nr. 29), expoziția artistului Beaver, Gray Area, pe 14 aprilie deschiderea sezonului Galeriei Verticale din incinta Random Space (str. Popa Petre nr. 21) cu expoziția Metal Poetry și un live performance de sculptură susținut de artista Cristina Dinu, pe 19 aprilie Locus Sigilli, a artistei Laura Sima, la Celula de Artă din Bd. Carol, nr. 53 și pe 27 aprilie expoziția de artă cu vânzare re-LEAF, la salonul permanent din Palatul Bragadiru, (Calea Rahovei nr. 147 – 153), un eveniment conex al competiției de pictură live Art Battle, care va avea loc în aceeași dată.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).