O nouă carte de Aurora Liiceanu la Polirom: „Legături de sânge. Povestea Ioanei“
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-carte-de-aurora-liiceanu-la-polirom-legaturi-de-sange-povestea-ioanei/

Un nou volum semnat de Aurora Liiceanu a apărut săptămâna aceasta la Polirom, în seria de autor pe care editura i-a dedicat-o în anul 2011: ,,Legături de sânge. Povestea Ioanei’.

Un articol de Andrada Văsii|26 iulie 2013

Un nou volum semnat de Aurora Liiceanu a apărut săptămâna aceasta la Polirom, în seria de autor pe care editura i-a dedicat-o în anul 2011: „Legături de sânge. Povestea Ioanei“.

Cartea este o fascinantă analiză a psihicului uman, disponibilă şi în ediţie digitală. Documentarea a fost realizată în colaborare cu Mihai Ioan Micle.

La prima vedere, Ioana, zisă Biba, este o femeie obişnuită. Încă tânără, energică, se ocupă de casă şi de iubitul bolnav. Ea are însă o poveste cutremurătoare: în urmă cu mai mulţi ani, şi-a ucis în bătaie fratele. Ce anume a împins-o la acest gest? A fost un simplu impuls sau urmarea unei copilării marcate de abuzuri?

Dramă în închisoare

Ioana crede că un moment esenţial i-a schimbat destinul – cel în care şi-a invitat fratele mai mare să locuiască împreună. Ştie că este vinovată, dar nu pare să aibă remuşcări pentru răul pe care l-a făcut. Pornind de la povestea ei, Aurora Liiceanu schiţează un tablou realist al vieţii în închisoare şi încearcă să stabilească dacă există un „cod genetic” al criminalilor sau dacă faptele acestora sunt rezultatul educaţiei şi al conjuncturii.

În cuprins sunt următoarele secțiuni: Tinereţe deocheată • Bărbaţii Bibei • Şi totuşi iubirea… Sex virtual şi sex real programat • „Trăim împreună, dar suntem diferite“ • Ce este o femeie liminală? • Biba versus Ana: ce le desparte? • Regretele Bibei, dorinţele, alegerile • Şi, până la urmă, cine este Biba?

Foto credit: Polirom

26
/04
/18

 Are invitaţi garantat 100% interesanţi în emisiunile sale. De data aceasta, Cătălin Ştefănescu trece în postura de invitat. Şi nu oriunde, ci în bucătăria lui Mircea Dinescu. La ce teste îl supune poetul pe jurnalistul TVR, vedem în ediţia „Politică şi delicateţuri” de duminică, 29 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi TVR+.

25
/04
/18

Guzel Iahina vine la București pentru lansarea romanului „Zuleiha deschide ochii“, recent publicat în colecția Raftul Denisei, în traducerea Luanei Schidu. Publicul român se va putea întâlni cu scriitoarea de origine tătară Guzel Iahina în această seară, de la ora 19.00 în cadrul unui eveniment găzduit de Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38).

23
/04
/18

„Acolo unde ești se află lumea întreagă.”— William Shakespeare. Se împlinesc, astăzi, 454 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg din toate timpurile, ale cărui existenţă și opera au fost marcate de numeroase mistere şi dileme, neelucidate încă pe deplin.

05
/04
/18

Cel mai tînăr autor debutează la Polirom cu volumul Tata, eu glumesc serios! Volumul, ilustrat de Bogdan, Jan şi Julian Achimescu, cu o postfaţă semnată de Pavel Şuşară, a apărut în urma unui dialog savuros tată-fiu (Robert Şerban - Tudor Şerban), care s-a întins pe o perioadă de patru ani şi pare că nu s-a încheiat încă. 

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.