O nouă comedie de moravuri la TNB
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-comedie-de-moravuri-la-tnb/

Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti anunţă în zilele de 14 şi 15 septembrie 2018, ora 19.30, premiera spectacolului „Două pe faţă, două pe dos” (Loose Knit) cu piesa americancei Theresa Rebeck, scriitoare şi scenaristă jucată cu succes pe Broadway şi apreciată la Hollywood.

Un articol de Liliana Matei|8 septembrie 2018

Pusă în scenă în cadrul Programului „Uși deschise pentru toți”, Două pe față, două pe dos este „una dintre cele mai inteligente comedii de moravuri”, după cum o numea New York Times.

O piesă în care abundă dialogurile spirituale, sarcastice și nespus de amuzante. Un spectacol cu partituri generoase pentru actrițele și actorii Naționalului bucureștean, în care îi veți reîntâlni pe Irina Cojar, Costina Cheyrouze, Lamia Beligan, Brânduşa Mircea, Raluca Petra, Tomi Cristin și Marius Bodochi, într-un proiect coordonat de Ion Caramitru.

Tricotatul nu este numai pentru doamnele vârstnice! În comedia Theresei Rebeck, cinci femei aflate la a doua tinerețe se întâlnesc săptămânal ca să tricoteze. Dar firul de lână al ghemului nu este principalul fir al poveștii. Aceasta pentru că fiecare dintre cele cinci femei trebuie să facă față provocărilor pe care le ridică viața sau… bărbații. Printre trădări și dezamăgiri, personajele ajung să cunoască puterea vindecătoare a umorului și iertării. Umorul piesei camuflează parțial un tablou dramatic în care relațiile dintre oameni se dezvoltă pe atât de greu pe cât de repede se deșiră, asemenea tricotajelor pe care le împletesc protagonistele piesei.

„Sunt femeie, sunt americancă, sunt mamă, câteodată scriu pentru televiziune, câteodată scriu scenarii de film; cânt la pian, tricotez, mă cert cu universul; sunt mânioasă, sunt tristă; am o fibră de un realism comic, dar și o notă de mizantropie și idealism. Mă puteți cataloga în multe feluri atât pe mine, cât și opera mea. Dar eu, personal, aș prefera cel mai mult să fiu considerată dramaturg”, a declarat Theresa Rebeck.

Theresa Rebeck este un dramaturg american foarte jucat, cunoscut şi în România cu ocazia unui schimb cultural româno-american derulat în cadrul programului ARTE, în 2010. În America i s-au jucat mai bine de 10 piese, din lista producțiilor teatrale nelipsind Omnium Gatherum (scrisă în colaborare cu Alexandra Gersten-Vassilaros), piesa finalistă în concursul pentru decernarea premiului Pulitzer.

New York Times a făcut referire la Rebeck ca la “unul dintre talentele semnificative ale generației ei”. Dintre numeroasele scenarii de televiziune pe care le-a scris amintim binecunoscutele seriale NYPD Blue – Viaţă de Poliţist, Lege şi Ordine: Intenţii Criminale, precum şi seria NBC – Smash.

Foto: Florin Ghioca

11
/02
/21

Nu tot timpul lucrările de artă stau cuminți, pe pereții muzeelor și în spațiile de expunere special gândite, așteptând publicul avizat să le facă o vizită. Câteodată arta iese în stradă, face gălăgie și trage de mânecă bicicliștii, curierii și trecătorii grăbiți. Cam de acest fel sunt lucrările expuse la micuța galerie neconvențională Celula de artă, din B-dul Carol nr. 53, care a pregătit în luna februarie doua expoziții care întorc privirile.

11
/02
/21

„Les traducteurs” (2019), în regia lui Régis Roinsard, a intrat în cinematografele de la noi din 5 februarie, distribuit de Independența Film. Un lungmetraj captivant, care țese o adevărată enigmă în jurul unui bestseller, fentându-și spectatorul la fiecare pas.

10
/02
/21

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” anunță premiera spectacolului VÂNZĂTORII AMBULANȚI, de Murray Schisgal, regizat de Ciprian Brașoveanu. Spectacolul, produs în perioada decembrie 2020 – februarie 2021, va avea premiera pe 13 și 14 februarie 2021, sâmbătă și duminică, la ora 19:00, în Sala Mare a Dramaticului. Toate biletele au fost epuizate în câteva ore de la punerea lor în vânzare.

10
/02
/21

Polirom deschide anul 2021 cu o ofertă bogată de literatură română contemporană, una dintre principalele sale misiuni editoriale, marcată prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004 și continuată de colecții prestigioase și serii de autor dedicate cîtorva dintre numele de prim rang ale literaturii autohtone.

10
/02
/21

Luni, 8 februarie, de la ora 18:00, pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional Film O'Clock a putut fi urmărită conferința de presă care a anunțat selecția oficială de scurtmetraje din competiția festivalului. Cele 15 titluri au fost prezentate de Mirona Radu, fondator și director de festival, delegat pentru România, Ioanna Kryona, delegat pentru Grecia, Andrew Mohsen, delegat pentru Egipt și au fost urmate de o discuție cu criticul de film Cristi Mărculescu.

10
/02
/21

Pe 9 februarie 2021, Programul Național Cantus Mundi România a lansat proiectul digital „Școala de mediu Cantus Mundi”, alături de Teodora Iacob - jurnalist, activist de mediu și fondatorul Asociației „Nature Talks”. Proiectul este dedicat comunității active de peste 60.000 de copii și tineri a Cantus Mundi, dar va fi accesibil tuturor celor interesați să se acomodeze cu informații generice despre mediu și ecologie.

10
/02
/21

Cea de-a șasea ediție a Festivalului MOZART se încheie sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 18.30, cu binecunoscuta operă bufă „Nunta lui Figaro” de W.A. Mozart. Libretul a fost scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, care a fost inspirat de comedia lui Beaumarchais - La folle journée ou Le mariage de Figaro. Premiera operei a avut loc la 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena, cu Mozart însuşi ca dirijor. „Nunta lui Figaro” s-a reluat un an mai târziu, la Praga, unde s-a bucurat de un triumf răsunător.

09
/02
/21

Întâlnirea lui Cioran cu Camus, care a avut loc chiar înainte ca filozoful plecat din România să debuteze în Franţa, l-a marcat profund pe autorul lui „Précis de décomposition”. Îndemnul intelectualului francez de a intra în „circulaţia ideilor” l-a umilit pe Cioran: „Îmi dădea mie lecţii. Avea o cultură de învăţător”.

08
/02
/21

CARTEA DE CINEMA În septembrie 1939, Franţa trebuia să găzduiască la Cannes, cu sprijinul SUA, un mare festival de film, o alternativă la Mostra de la Veneţia, din Italia fascistă. Izbucnirea războiului opreşte planul în ultimul moment. O carte a unui istoric francez, apărută şi în limba română, reconstituie această poveste fascinantă.

08
/02
/21

O nouă expoziție propusă de spațiul expozițional Arbor.art.room îi va seduce cu siguranță, începând din această săptămână, pe iubitorii de artă şi frumos din Capitală. Joi, 11 februarie 2021, între orele 17.00 şi 21.00, la Arbor.art.room (str. Transilvaniei, nr. 11), va avea loc deschiderea expoziţiei unui artist tânăr și original, Giuliano Nardin, expoziție intitulată misterios „Nimic nou la Podul Săbăreni“ (perioadă de vizitare: până pe 7 martie 2021), o inedită propunere expoziţională realizată împreună cu curatorul Doinel Tronaru, la propunerea managerului cultural Victoria Nagy Vajda.