O nouă ediție Rocanotherworld va avea loc în perioada 24 – 28 iunie, la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-editie-rocanotherworld-va-avea-loc-in-perioada-24-28-iunie-la-iasi/

15 artişti vor urca pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iaşi în perioada 24 – 28 iunie. Ediţia din acest an a Festivalului Rocanotherworld va dura 5 zile, iar numărul maxim de participanţi la concerte va fi de 500 de persoane într-o zi.

Un articol de |10 iunie 2020

În fiecare seară, începând cu ora 18:30, pe scena de la The Secret, Ciric vor urca câte 3 trupe, astfel:

Miercuri, 24 iunie: Adam’s Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers

Joi, 25 iunie: Lucia, Pinholes, byron

Vineri, 26 iunie: Fine, It’s Pink, EYEDROPS, Argatu

Sâmbătă, 27 iunie: Ana Coman, Jurjak, Luna Amară

Duminică, 28 iunie: om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks

Cea de-a 5-a ediție Rocanotherworld va sta sub semnul siguranței și al solidarității:

„Încă de la prima ediție, Rocanotherworld a fost mai mult decât un festival. Este un loc, un timp și un spațiu în care oamenii se întâlnesc pentru a face bine celor din jurul lor. Cu atât mai mult cu cât trăim aceste vremuri nesigure, ediția din acest an va pune pe primul plan siguranța participanților și va promova solidaritatea. Dacă în anii precedenți trupele au concertat pro bono pentru a susține cauzele Rocanotherworld, a venit timpul ca noi să îi susținem în aceste vremuri”, a declarat directorul festivalului, Patricia Butucel.

Biletele și abonamentele sunt în număr limitat și sunt disponibile prin rețeaua iabilet.ro:

Biletul de participare la Rocanotherworld 2020 e unul solidar, iar achiziția acestuia susține artiștii care vor urca pe scena festivalului. Festivalul își continuă tradiția caritabilă, cauza susținută în acest an fiind ajutorarea familiilor defavorizate din mediul rural din județul Iași, cu pachete cu produse alimentare de bază, produse de curățenie și materiale sanitare necesare și obligatorii în această perioadă de pandemie.

Concertele vor respecta toate normele impuse de către autorități în această perioadă. Numărul participanților la fiecare concert nu va depăși limita de 500, intervalul orar de desfășurare a evenimentului nu va depăși 4 ore și se vor respecta regulile de siguranță și distanțare socială: măsurarea temperaturii la intrare, păstrarea distanței de 2 metri între persoanele care nu sunt din aceeaşi familie şi nu locuiesc împreună. De asemenea, fiecare persoană va purta mască de protecție.

Festivalul Rocanotherworld a debutat în anul 2016 și l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu („Roca”) — designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Toate activitățile sunt conturate în jurul dorinței de a oferi și a principiilor pe care acesta le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios! Fii diferit! Fii pentru alții!

Încă de la începutul pandemiei, organizatorii Rocanotherworld au spijinit cadrele medicale prin campanii de strângere de fonduri naționale, ce au venit în ajutorul liniei întâi. În urma campaniilor au fost donate echipamente medicale în valoare de 50.000 euro. #FondulDonatorilor, o inițiativă pornită alături de Asociația Trei Vieți, a implicat peste 300 de donatori individuali și companii private pentru susținerea medicilor din spitalele ieșene.

Asociatia Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

 

22
/09
/14

Laureaţii Concursului Enescu 2014, Secţiunea Violoncel, au fost desemnaţi duminică seară de către juriul internaţional în cadrul unei ceremonii de gală în Sala Mare a Ateneului Român, cu participarea extraordinară a Orchestrei Filarmonicii George Enescu. Premiul I i-a revenit violoncelistei Eun–Sun Hong (Coreea de Sud), care a interpretat Concertul Nr. 1 pentru Violoncel și Orchestră de D. Șostacovici.

18
/09
/14

Continuă a IV a ediţie a Stagiunii “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş, eveniment organizat de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş. Sâmbătă 27 septembrie 2014, de la ora 16, la Sinaia, în sala de concerte a castelului, va evolua un ansamblu cameral românesc de mare valoare - Duo Atris.

17
/09
/14

Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Finala Concursului Enescu, Secțiunea Vioară: Roudine Fedor (Franța), Bae Wonhee (Coreea de Sud) și Ștefan Tarara (Germania). Ultimul dintre aceștia, Ștefan Tarara (28 de ani), este un violonist de origine română stabilit în Germania.

16
/09
/14

Biletele și abonamentele pentru concertele festivalului din București sunt disponibile la prețuri promoționale până la data de 5 octombrie 2014. A IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo are loc între 31 octombrie și 17 noiembrie 2014, la București, Cluj și Iași.

15
/09
/14

Celebra formație turcească BaBa ZuLa va concerta la Brașov (Teatrul Sică Alexandrescu) sâmbătă, 4 octombrie, ora 21.00, în cadrul celei de-a doua ediții a Dracula Film: Horror and Fantasy Festival.

15
/09
/14

Din 16 septembrie, publicul care nu a reușit să își rezerve un loc în sala Ateneului Român se va putea bucura de concertele Semifinalelor, Finalelor de Vioară, Pian și Violoncel, precum și de un recital extraordinar din cadrul Concursului Enescu într-o transmisie live pe un ecran în fața Ateneului. Sunt disponibile 100 de locuri pe scaune

12
/09
/14

Timp de trei zile si trei nopti, Capitala va serba peste jumatate de mileniu. Vor avea loc petreceri in aer liber, concerte, expozitii, targuri, explozii de muzica si culoare. In perioada 19-21 septembrie, Piata Constitutiei, Piata Universitatii, Parcul Cismigiu si Centrul istoric vor deveni "punctele fierbinti" ale Zilelor Bucurestiului.