O nouă ediție Rocanotherworld va avea loc în perioada 24 – 28 iunie, la Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-editie-rocanotherworld-va-avea-loc-in-perioada-24-28-iunie-la-iasi/

15 artişti vor urca pe scena Rocanotherworld din zona de agrement Ciric din Iaşi în perioada 24 – 28 iunie. Ediţia din acest an a Festivalului Rocanotherworld va dura 5 zile, iar numărul maxim de participanţi la concerte va fi de 500 de persoane într-o zi.

Un articol de |10 iunie 2020

În fiecare seară, începând cu ora 18:30, pe scena de la The Secret, Ciric vor urca câte 3 trupe, astfel:

Miercuri, 24 iunie: Adam’s Nest, Toulouse Lautrec, Robin and the Backstabbers

Joi, 25 iunie: Lucia, Pinholes, byron

Vineri, 26 iunie: Fine, It’s Pink, EYEDROPS, Argatu

Sâmbătă, 27 iunie: Ana Coman, Jurjak, Luna Amară

Duminică, 28 iunie: om la lună, Les Elephants Bizarres, The Mono Jacks

Cea de-a 5-a ediție Rocanotherworld va sta sub semnul siguranței și al solidarității:

„Încă de la prima ediție, Rocanotherworld a fost mai mult decât un festival. Este un loc, un timp și un spațiu în care oamenii se întâlnesc pentru a face bine celor din jurul lor. Cu atât mai mult cu cât trăim aceste vremuri nesigure, ediția din acest an va pune pe primul plan siguranța participanților și va promova solidaritatea. Dacă în anii precedenți trupele au concertat pro bono pentru a susține cauzele Rocanotherworld, a venit timpul ca noi să îi susținem în aceste vremuri”, a declarat directorul festivalului, Patricia Butucel.

Biletele și abonamentele sunt în număr limitat și sunt disponibile prin rețeaua iabilet.ro:

Biletul de participare la Rocanotherworld 2020 e unul solidar, iar achiziția acestuia susține artiștii care vor urca pe scena festivalului. Festivalul își continuă tradiția caritabilă, cauza susținută în acest an fiind ajutorarea familiilor defavorizate din mediul rural din județul Iași, cu pachete cu produse alimentare de bază, produse de curățenie și materiale sanitare necesare și obligatorii în această perioadă de pandemie.

Concertele vor respecta toate normele impuse de către autorități în această perioadă. Numărul participanților la fiecare concert nu va depăși limita de 500, intervalul orar de desfășurare a evenimentului nu va depăși 4 ore și se vor respecta regulile de siguranță și distanțare socială: măsurarea temperaturii la intrare, păstrarea distanței de 2 metri între persoanele care nu sunt din aceeaşi familie şi nu locuiesc împreună. De asemenea, fiecare persoană va purta mască de protecție.

Festivalul Rocanotherworld a debutat în anul 2016 și l-a avut ca inspiratie pe Ioan Dan Niculescu („Roca”) — designer, călător, DJ, gurmand, antreprenor și deschizător de suflete. Toate activitățile sunt conturate în jurul dorinței de a oferi și a principiilor pe care acesta le-a îmbrățișat de-a lungul vieții: Fii curios! Fii diferit! Fii pentru alții!

Încă de la începutul pandemiei, organizatorii Rocanotherworld au spijinit cadrele medicale prin campanii de strângere de fonduri naționale, ce au venit în ajutorul liniei întâi. În urma campaniilor au fost donate echipamente medicale în valoare de 50.000 euro. #FondulDonatorilor, o inițiativă pornită alături de Asociația Trei Vieți, a implicat peste 300 de donatori individuali și companii private pentru susținerea medicilor din spitalele ieșene.

Asociatia Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

 

12
/04
/16

Angela Similea va susține joi, 21 aprilie 2016, de la ora 19.00, un concert extraordinar la Sibiu, la invitația Casei de Cultură a Municipiului Sibiu. Alături de marea noastră cântăreaţă, în cadrul spectacolului „Ziua muzicii ușoare românești”, vor mai urca pe scenă Ovidiu Komornyik și Adrian Daminescu.

11
/04
/16

Soprana Maria Callas a studiat Conservatorul din Atena şi a debutat în spectacolul “Tosca” la Teatrul Regal din Atena. Femeia plină de capricii, iubită sau urâtă cu aceeaşi forţă, fusese capabilă să-şi schimbe înfăţişarea şi să devină un mit, în urma unei banale cure de slăbire.

10
/04
/16

“Orice loc de sub Soare este un loc de concert pentru mine” spune celebrul pianist şi compositor turc, Tuluyhan Uğurlu. Concertul “Pianul cântă dragostea” susţinut de Tuluyhan Uğurlu va avea loc, miercuri 13 aprilie 2016, ora 19,00 la Ateneul Român.

09
/04
/16

Primăria Sectorului 3 continuă tradiția începută acum patru primăveri și organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Remember Florian Pittiș” în Parcul Titan. Evenimentul are loc sâmbătă, 7 mai, de la ora 17:00, în Parcul Titan. Accesul publicului este gratuit.

09
/04
/16

Chitara lui Elvis Presley, vesta roşie a lui Michael Jackson sau obiecte aparţinând lui Freddie Mercury, Johhny Cash, Steve Ray Vaughan şi Lady Gaga vor fi scoase la licitaţie pe 21 mai de casa de licitaţii Julien’s din New York.

08
/04
/16

Sub titlul “VOCI DE PRIMĂVARĂ”, joi, 14 aprilie (19.00), Corul Academic Radio prezintă un eveniment special: primul concert coral a cappella pregătit şi derulat sub conducerea muzicală a noului dirijor al ansamblului: CIPRIAN ŢUŢU. Evenimentul de la Sala Radio propune publicului bucureştean un repertoriu extrem de divers, care acoperă întreaga paletă repertorială a Corului Academic Radio, dezvoltată în cei 75 de ani de activitate, aniversaţi în 2015.

06
/04
/16

România este prima ţară din turneul mondial “The Michael Jackson Tribute”. La 20 de ani de la a doua venire a lui Michael Jackson în România, show-ul artistului revine la Bucureşti. Biletele pentru spectacolul de pe 7 iulie din Piaţa Constituţiei, primul din cadrul turneului “The Ultimate Thriller – The Michael Jackson Tribute” organizat de echipa regelui pop, au fost puse în vânzare de marţi, 5 aprilie.

06
/04
/16

Concertmaestrul filarmonicii din Viena, Volkhard Steude, și pianista Cătălina Butcaru vor susține, cu prilejul Zilei Europei 2016, trei recitaluri extraordinare în România: la Ateneul Român din București, pe 2 mai, la Sala Thalia din Sibiu, pe 3 mai și la Filarmonica Banatul din Timișoara, pe 4 mai. Toate recitalurile încep la ora 19.00.

06
/04
/16

Rolling Stones lucrează la un nou album, unul de blues, cu piese noi și versiuni clasice, care ar putea fi lansat înainte de sfârșitul anului.

05
/04
/16

Începând din data de 4 aprilie 2016, dirijorul Tiberiu Soare asigură conducerea interimară a Operei Naționale București, pe durata suspendării contractului de management al domnului Răzvan Ioan Dincă, conform unui Ordin emis de către Ministrul Culturii.

05
/04
/16

„Muzica este cea mai sinceră și universală formă de comunicare și are puterea de a-ți atinge sufletul și de a te purta într-o călătorie emoțională. Fie că îți place Bach, Bon Jovi, Beyonce sau Lady Gaga, muzica este coloana sonoră a vieții, iar eu sunt onorată și recunoscătoare că pot face ceea ce iubesc.” – Sarah Chang. Violonista de origine coreeană va concerta pe 15 aprilie la Opera Națională Română Cluj-Napoca și pe 16 aprilie la Sala Palatului București.

05
/04
/16

CD-ul „Ethnotic Project. Şapte scări” al Irinei Sârbu a fost declarat CD-ul anului 2015, secţiunea Etno,  la Gala premiilor de jazz, un concert-eveniment ce a avut loc duminică, 3 aprilie, la Hard Rock café din Bucureşti.

04
/04
/16

Are 22 de ani. În 2015 a fost câştigătorul locului I şi al medaliei de aur la Concursul Internaţional „Ceaikovski" din Rusia, o „olimpiadă a muzicii”. Violoncelistul Andrei Ioniţă este invitat la Nocturne de luni, 4 aprilie. Ediţia se difuzează de la 23.30, la TVR 1, TVR HD şi TVR+

02
/04
/16

Flautistul Matei Ioachimescu pornește într-un nou turneu prin România, însoțit de această dată de virtuozul pianist venezuelean Alfredo Ovalles, cu programul LA VIDA LOCA, ce va cuprinde unele dintre cele mai îndrăgite cântece și dansuri latino americane. Îi puteți auzi pe 17 aprilie, ora 19.00, la Teatrul Odeon - Sala Majestic.

01
/04
/16

The Hollywood Vampires, grupul care a făcut senzaţie la Premiile Grammy 2016, format din actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, va cânta, în premieră în România, pe 6 iunie.

01
/04
/16

Trei sferturi de veac şi-a închinat viaţa în slujba cântecului şi, mai ales, a romanţei, despre care spunea că este cea mai sinceră, cea mai pătimaşă expresie a unei epoci şi a societăţii. Cântecele lui de inimă albastră au făcut duminici de vis din toate zilele săptămânii. Gică Petrescu s-a născut pe 2 aprilie 1915 si s-a stins din viață pe 18 iunie 2006.

30
/03
/16

Bartholomäus Traubeck este un artist multimedia născut în 1987 la Monaco, care trăieşte şi munceşte la Viena. Lui Traubeck i-a venit ideea să secţioneze transversal un trunchi de copac, asemenea unui disc de vinil, şi să-l asculte la un pick-up special. Ceea ce a ieşit este cu adevărat impresionant. Copacii chiar au multe de povestit...

29
/03
/16

Vineri, 1 aprilie, de la ora 19.00, dirijorul francez Julien Salemkour, care a fost asistentul celebrului Daniel Barenboim, la Opera de Stat din Berlin, revine la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Programul serii cuprinde şi Daphnis şi Chloé, balet într-un act semnat de Maurice Ravel, considerat adesea ca cel mai mare compozitor francez al epocii moderne.