O nouă expoziție la MNAR: „Corneliu Baba. Confesiuni. 1944-1965”
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-expozitie-la-mnar-corneliu-baba-confesiuni-1944-1965/

Muzeul Naţional de Artă al României vă invită, în perioada 2 noiembrie 2018- 28 februarie 2019, la expoziţia „Confesiuni. 1944-1965” dedicată lui Corneliu Baba, unul din marii maeştri ai şcolii româneşti de pictură.

Un articol de Liliana Matei|28 octombrie 2018

Deschisă la parterul Galeriei Naționale, expoziția este prilejuită de apariția volumului cu același titlu publicat prin grija doamnei Maria Albani, executorul testamentar al pictorului.

Expoziția Confesiuni, prima deschisă la MNAR după marea retrospectivă din 1997, reunește peste 70 de lucrări din patrimoniul MNAR și din colecția artistului, unele dintre ele inedite, precum și câteva fotografii din arhiva de familie. Selecția urmărește firul evocărilor și mențiunilor din volumul cu iz de jurnal personal privitoare la preocupările artistice ale pictorului într-o perioadă care corespunde primelor decenii ale regimului comunist din România. Deși artistul începe să scrie aceste mărturii în 1944, referirile acoperă și amintiri din copilăria sa. Este de altfel prima dată când lucrări din copilărie și din anii de școală sunt incluse într-o expoziție de asemenea anvergură, alături de picturi și desene din perioada de deplină maturitate a artistului.

Atât Confesiunile cât și desenele și picturile din această perioadă arată preocuparea lui Baba pentru tot ce ține de specificul limbajului plastic: ecleraj, echilibrarea volumelor, expresivitate cromatică. Artistul ocolește orice referire directă la conţinutul de idei impus de regimul politic în deceniile „realismului socialist”, propriul realism constituind un avantaj bine pus în valoare, Baba protejându-se astfel, măcar parțial, de ingerințele ideologice ale perioadei.

Curatori: Monica Enache, Maria Muscalu Albani

2 noiembrie 2018 – 28 februarie 2019

Galeria Națională – parter

Program de vizitare: miercuri-duminică, orele 10.00 -18.00

Prețul biletului de acces: 10 lei

Gratuit: prima miercuri din fiecare lună

Foto sus: Tudor Arghezi și soția, tablou de Corneliu Baba, 1951

21
/07
/23

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

20
/07
/23

Adorați peisajele splendide și comorile arheologice și artistice, nu departe unele de altele, plus peisaje mirobolante și gastronomie de vis? Iată câteva locuri fascinante în împrejurimile Napoli: Casertavecchia, Pompeii și Ercolano, Pozzuoli și Rione Terra, Baia parțial scufundată și Cuma.

05
/07
/23

Therme Forum pentru Teatru și Arhitectură, eveniment înscris pe agenda FITS și la această ediție aniversară, i-a avut invitați pe unii dintre cei mai importanți arhitecți și critici de arhitectură din lume, printre care Tateo Nakajima, Heidi Ramsvik, Robert Hanea, Adam Flatto, Robbie Hammond, Ricky Burdett, Richard Florida, Arthur Mamou-Mani și Paul Goldberger.