O nouă intâlnire cu muzica lui Giuseppe Verdi: Rigoletto, pe scena Operei Naţionale Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-intalnire-cu-muzica-lui-giuseppe-verdi-rigoletto-pe-scena-operei-nationale-bucuresti/

Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul vineri, 19 aprilie, ora 19.00, la o nouă reprezentaţie a spectacolului Rigoletto de Giuseppe Verdi.

Un articol de Andrada Văsii|15 aprilie 2013

Opera Naţională Bucureşti (ONB) invită publicul vineri, 19 aprilie, ora 19.00, la o nouă reprezentaţie a spectacolului Rigoletto de Giuseppe Verdi.

Rolul titular va fi interpretat de baritonul Vasile Chişiu, în vreme ce rolul Gilda va prinde viaţă graţie tinerei soprane Veronica Anuşca, câştigătoare a Premiului I la Concursul Internaţional de Canto „Maeştrii Artei Lirice – Petre Ştefănescu-Goangă” (2011), organizat de ONB.

De asemenea, reprezentaţia va prilejui debuturile soliştilor Andreea Iftimescu, Marius Boloş şi Radu Ion.

Bursier al Studioului de Operă al Operei din Budapesta, basul Marius Boloş va debuta în rolul Sparafucile, despre care artistul a declarat:

Aştept cu nerăbdare să interpretez acest rol, care din punct de vedere vocal este destul de ofertant. Opera Rigoletto îmi este foarte dragă; cu rolul Monterone am debutat în urmă cu şase ani pe scena Operei Naţionale Bucureşti.

Marius Boloș,

bas

Marius Boloş este colaborator  permanent al Operei Naţionale Bucureşti din 2006. Din repertoriul artistului fac parte rolurile: Comandorul din Don Giovanni de Wolfgang Amadeus Mozart; Sparafucile din opera Rigoletto de Giuseppe Verdi, Gremin din opera Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski; Don Basilio din Il Barbiere di Siviglia (Bărbierul din Sevilla) de Gioachino Rossini etc.

Cu acelaşi prilej, mezzosoprana Andreea Iftimescu va interpreta pentru prima oară în cariera sa rolul Giovanna:

Orice rol reprezintă o provocare şi o experienţă unică. Giovanna, deşi este un rol mic, mă pune în altă postură în opera Rigoletto. Până acum am cântat rolul Maddalenei, femeia senzuală, care îşi ajută fratele să atragă clienţi pentru a-i ucide. Giovanna este guvernanta Gildei, aşadar o femeie care ia parte la toate bucuriile şi tristeţile familiei lui Rigoletto.

Andreea Iftimescu,

mezzosporană

În anul 2009, Andreea Iftimescu a obţinut Marele Premiu la Concursul de Canto Paul Constantinescu de la Ploieşti, iar în 2010 a primit Premiul special la Concursul Salice d’oro, Italia. Repertoriul său cuprinde roluri precum Olga din Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski, Charlotte din Werther de Jules Massenet, Dalila din Samson et Dalila de Camille Saint-Säens, Ulrica din Un ballo in maschera de Giuseppe Verdi, Azucena din Il Trovatore de Giuseppe Verdi şi Bradamante din Alcina de Georg Friedrich Händel.

 Info:

Rigoletto de Giuseppe Verdi

Vineri, 19 aprilie, ora 19.00, Opera Naţională Bucureşti
Libretul: Francesco Maria Piave
după drama Regele se amuză de Victor Hugo

Dirijor: Adrian Morar
Regia: Jean Rânzescu

Distribuţia:

Ducele – Robert Nagy
Rigoletto – Vasile Chişiu
Gilda – Veronica Anuşca
Sparafucile – Marius Boloş (debut)
Maddalena – Sorana Negrea
Giovanna – Andreea Iftimescu (debut)
Monterone – Iustinian Zetea

Foto credit: ONB

10
/05
/23

Mai este doar o lună până la Summer in the City, cel mai așteptat festival al verii din Bucureşti, când artiști renumiți, printre care cel mai mare entertainer al momentului, Robbie Williams, artiști români și DJ, vor urca oficial pe scena din Piața Constituției.

08
/05
/23

Așa cum și-a obișnuit publicul de mulți ani, în luna mai ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO propune un eveniment de înaltă ținută artistică: CONCERTUL REGAL, prezentat anual în jurul datei de 10 mai - sărbătoare a regalităţii în România. Evenimentul se bucură de fiecare dată de prezența unor membri ai Casei Regale.

08
/05
/23

15 artiști internaționali performează la ”Jazz in Church” (11-14 mai) în ritmuri de jazz, muzică medievală, compoziții de muzică contemporană și foarte multă improvizație ce va beneficia de acustica minunată a Bisericii Lutherane din București.

27
/04
/23

Music Gallery, proiectul care a oferit publicului un nou mod de interacțiune cu muzica, s-a bucurat de un succes peste așteptări la Cluj. Galeria a fost deschisă timp de patru săptămâni, în perioada 25 martie-23 aprilie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și a fost vizitată de peste 5.000 de persoane de toate vârstele.

21
/04
/23

Despre Corina Sîrghi, cea care și-ar fi dorit să se nască în Sicilia, cea care crede că zambilele miros a un nou început, cea care are o slăbiciune pentru cuvântul „șarlatan“, Corina care bea prosecco și care ar întinde mese de dimineața până seara. Despre ea și despre alfabetul vieții ei, în rândurile următoare.