O nouă piesă românească, în premieră la TNB: „Matilda şi groparii”
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-piesa-romaneasca-in-premiera-la-tnb-matilda-si-groparii/

„Matilda şi groparii” de Stela Giurgeanu, declarată „Piesa anului 2018” la Gala Premiilor UNITER, va avea premiera oficială sâmbătă, 15 februarie 2020, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

Un articol de Liliana Matei|8 februarie 2020

Publicul Teatrului Naţional din Bucureşti are ocazia de a se întâlni cu o nouă piesă românească, desprinsă din realitatea zilelor noastre, în care violenţa domestică planează, apăsătoare, când tăcută, dar cel mai adesea violent de zgomotoasă, asemenea păsărilor întunecate, deasupra căminului ce adăposteşte trei cumnate şi un destin tras parcă la indigo. O comedie neagră despre eterna dispută dintre femei şi bărbaţi, plină de suspans ca un policier, din care nu se ştie niciodată cine iese învingător, sau măcar…la suprafaţă. Un text despre o generație care și-a îngropat demonii spre a-i lăsa generației următoare dreptul la fericire.

În regia lui Mircea Rusu, cu o distribuție aleasă şi dirijată cu fineţe psihologică, Matilda şi groparii este un spectacol‒pledoarie pentru libertatea femeilor atât de puternice în toată fragilitatea lor, un joc al aparenţelor, camuflând dureri teribile şi răni cicatrizate.

„Această împletire de spaimă și umor, „umorul negru”, mă fascinează. Este un microunivers care respinge și atrage în același timp”, apreciază Mircea Rusu.

„Dacă lucrurile nu sunt totuși ceea ce par a fi? – s-a întrebat autoarea, jurnalistă pasionată de investigaţia socială. Dacă cineva, care spune într-una glume, ascunde o traumă? Dacă cineva care pare angelic, este, în fapt, un diabolic? Poate fi un om puternic, un om extrem de fragil? Un om rece și detașat, care râde de ideea de iubire, nu cumva tânjește disperat după iubire? Prinși în ritmul unei vieți trepidante, ignorăm de multe ori suferințele celor din jur – riscând astfel să construim acel cerc vicios în care și cei din jur vor fi surzi la suferințele noastre.

Pentru că Matilda și groparii este, în primul rând o piesă despre aparențe, pare o comedie. Însă, după cum mi-a spus un spectator: „nu prea știi dacă să râzi, sau să plângi”. Și cred că prin asta, mi-am atins scopul: să dau oamenilor răgazul să se gândească de două ori înainte să pună o etichetă și să ofer o călătorie pe axa dintre bine și rău, o călătorie plină de nuanțe – la finele căreia să zgândăresc, fie și pentru puțin, blazarea cotidianului”, spune Stela Giurgeanu.

Redactor al revistei Dilema veche, Stela Giurgeanu este un jurnalist remarcabil axat cu consecvenţă pe teme sociale. În 2003, a primit o menţiune la secţiunea „reportaj” a concursului „Tânărul jurnalist al anului”, organizat de Fundaţia Freedom House, iar în 2008 a fost desemnată „Reporterul european al anului”, premiu acordat de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, pentru reportajul Europa moţilor din Gârda. A debutat literar în 2007 cu povestirea Doi oameni, publicată în volumul Cartea cu bunici (ed. Humanitas). Ca dramaturg, a participat de mai multe ori la Concursul anual organizat de UNITER sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. În 2015, piesa Timpul nebunilor a fost desemnată Cea mai bună piesă românească a anului” şi a fost prezentată, într-un spectacol-lectură, la TNB. În 2016, piesa Colecţionarul de timp a fost nominalizată în Selecţia finală a Concursului UNITER de dramaturgie. În 2019, Matilda şi groparii a fost desemnată „Cea mai bună piesă românească a anului” şi a fost publicată la Editura Unitext.

Vă invităm să descoperiţi de ce se refugiază, aparent intempestiv, trei femei pe terasa casei, într-un trai hilar şi improvizat. De cine fug, ce taine ascund?

În distribuţie: Amalia Ciolan, Cesonia Postelnicu, Erika Băieşu, Fulvia Folosea, Lari Giorgescu.

Trebuie să vă mai spunem că, pentru perioada următoare se află în repetiţii încă o variantă de distribuţie. Trioul cumnatelor va fi format din Liliana Hodorogea, Tania Popa şi Oana Constantinescu, iar logodnicii vor fi Cristina Constantinescu şi Dragoş Ionescu.

Scenografia spectacolului este semnată de Gabi Albu, ale cărei creaţii le-aţi putut admira recent, cu ocazia premierelor Neguţătorul din Veneţia şi Livada de vişini.

Următoarele reprezentaţii cu Matilda şi groparii vor avea loc în zilele de 18 şi 28 martie, la Sala Atelier, de la ora 20.00.

Matilda şi groparii

de Stela Giurgeanu

Regia: Mircea Rusu

Scenografia: Gabi Albu

Coregrafia: Lari Giorgescu

Distribuţia:

Sonia: Amalia Ciolan / Liliana Hodorogea

Olga: Cesonia Postelnicu / Tania Popa

Nora: Erika Băieşu / Oana Constantinescu

Matilda: Fulvia Folosea / Cristina Constantinescu

Peter: Lari Giorgescu / Dragoş Ionescu

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.

06
/12
/23

Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC) – ediția a 10-a va fi deschisă de Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, Raluca Turcan, Ministrul Culturii și Andrei Chistol, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Culturii din Republica Moldova, joi, 7 decembrie 2023, începând cu ora 09.30.

06
/12
/23

Evenimentul de lansare a albumului expoziției „De la frici uitate, la nopți prietenoase. Avatarurile orașului nocturn”, curator: Adrian Majuru, organizată de Art Safari în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, Institutul de Antropologie Francisc I. Rainer și Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici, are loc vineri, 8 decembrie, la 18:30, la Art Safari;

05
/12
/23

„O, ce veste minunată!”, „La Vitleem colo-n jos”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, „Have Yourself a Merry Little Christmas” sau „Noël”? Cele mai frumoase și mai îndrăgite colinde românești, dar și cântece internaționale de Crăciun vor răsuna pe scena Sălii Radio în luna decembrie, în cadrul a patru concerte extraordinare.

05
/12
/23

EVENIMENT Deschisă din 1 decembrie la Muzeul Național de Artă al României, expoziția „Victor Brauner. Între oniric și ocult” dezvăluie arta de dincolo de granițe și formule a celebrului artist originar din România.

05
/12
/23

Cu emoție, bucurie și multă speranță, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” dorește să comunice publicului una din cele mai importante victorii obținute în instanță, legată de însăși identitatea sa instituțională: redobândirea dreptului de administrare asupra Studioului de Teatru Casandra.

05
/12
/23

Dacă printre dorințele pe care vi le stabiliți pentru Noul An se numără mai multe momente de relaxare și seri petrecute cu cei dragi ascultând muzică bună, atunci o idee perfectă ar fi noile abonamente sau bilete la Sala Radio, pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2024!

04
/12
/23

Musicalul Hedwig and the Angry Inch, în regia lui Răzvan Mazilu, producţie a Teatrului Stela Popescu, se va juca pentru prima oară pe scena Teatrului Odeon, Sala Majestic, pe 6 decembrie, ora 19.00, în distribuţia Hedwig – Lucian Ionescu, Yitzhak – Ana Maria Ivan, band-ul “The Angry Inch” Johnny Bica (pian) Irina Cărămizaru și Cristina Danu (backing vocal), Andrei Paraschiv (percuție), Ciprian Pop (chitară), Vlad Vedeș (chitară bas).

04
/12
/23

Cu Maya și Elfie - o poveste de Crăciun, în regia şi coregrafia Ioanei Macarie, Teatrul Stela Popescu readuce pe scenă magia lunii decembrie la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor pe 9 decembrie, cu două reprezentaţii la orele 10 şi 11,30 şi la Sala Mare a Palatului Naţional al Copiilor pe 13 decembrie.