O nouă premieră la ARCUB: Mircea Tiberian Trio prezintă „Both Sides of The River’’
https://www.ziarulmetropolis.ro/o-noua-premiera-la-arcub-mircea-tiberian-trio-prezinta-both-sides-of-the-river/

Proiectul cunoscutului jazzman român aduce pe scena ARCUB muzicieni de talie internaţionlă, John Betsch şi Joris Teepe fiind invitaţii de marcă al celui de-al treilea concert din cadrul stagiunii Artist in Residence 2017.

Un articol de Liliana Matei|15 februarie 2017

Mircea Tiberian Trio prezintă în premieră la ARCUB – joi, 23 februarie, ora 19:30, Both sides of the river, un proiect ai cărui invitați sunt jazmanii de talie internațională, John Betsch și Joris Teepe. Evenimentul va avea loc la sediul ARCUB din strada Lipscani 84-90 și este organizat de Primaria Municipiului București prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București .

Programul pe care îl propunem publicului bucureştean include compoziţii originale, momente de improvizaţie colectivă, dar şi trimiteri la filonul jazzului american, idiom cu care fiecare dintre membri trio-ului şi-a început evoluţia muzicală în faţa publicului’, spune’ Mircea Tiberian.

Mircea Tiberian (RO) – pian

John Betsch (USA) – tobe

Joris Teepe (USA/NL) – bass

La sfârşitul anilor ’60, celebrul pianist şi inovator de limbaje muzicale, Cecil Taylor, afirma într-un interviu că există două curente principale ce corespund celor două maluri ale Atlanticului de Nord: unul vestic, de sorginte afro-americană, şi unul estic reprezentând muzica europeană clasică. El a numit aceste curente The both sides of the river. În jumatatea de secol ce a urmat aceste două curente au fuzionat în continuare fără să-şi piardă cu totul specificul. Au rezultat formele deschise ale jazzului contemporan, dar şi orientarea spre repetitiv, catre sound exploring sau către instant composing a muzicii contemporane.

În formula de trio ce va performa în concertul de la ARCUB, avându-l ca invitat pe contrabasistul şi compozitorul olandezo-american Joris Teepe, cele două maluri ale Atlanticului sunt reprezentate echilibrat, nu numai stilistic, dar şi geografic.

Biletele pot fi achiziţionate online de pe http://arcub.ro/ și http://www.bilet.ro/ sau de la casa de bilete de la sediul ARCUB (Strada Lipscani, nr. 84-90).

Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.

John Betsch este unul din reprezentanţii de marcă ai percuţiei contemporane de jazz. Dupa o carieră stralucită în cetatea jazzului New York, artistul se mută în Europa la inceputul anilor ’80 unde devine membru permanent al celebrului cvartet condus de Steve Lacy.

Joris Teepe a urmat studiile muzicale la Conservatorul din Amsterdam. În 1992 s-a mutat în New York City unde curând i-a aparut primul album realizat alături de Tom Harrell, Don Braden, Cyrus Chestut şi Carl Allen. Au urmat apoi colaborări cu artişti ca Randy Brecker, Chris Potter sau Tim Armacost. Definitorie pentru formarea sa artistică a fost colaborarea de lungă durată cu celebrul percuţionist Rashid Ali.

Mircea Tiberian este compozitor şi pianist de jazz cu o vastă activitate concertistică ce se întinde pe mai mult de patru decenii şi include peste 20 de albume discografice apărute sub nume propriu, cele mai recente fiind Pale Dot (Fever Records), Raphael şi Both sizes of the river (Societatea de concerte Bistriţa). Experienţa artistului s-a extins şi în aria pedagogiei, fiind actualmente profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, fondatorul şi coordonatorul secţiei de Jazz / Pop music.

Tiberian Trio web flyerARTIST IN RESIDENCE: Având drept temă propusă de pianistul Lucian Ban „Jazz-ul în secolul XXI – de la tradiție la avangardă”, programul ARTIST IN RESIDENCE continuă în 2017 seria concertelor de jazz cu proiecte originale, care vor fi prezentate în premieră. Programul se remarcă printr-o selecție spectaculoasă de muzicieni români și internaționali.

Evenimente viitoare – Artist in Residence:

9 martie – SEBASTIAN SPANACHE TRIO prezintă THE FURNACE (preview)

23 martie – IANCU DUMITRESCU & ANA-MARIA AVRAM și HYPERION INTERNATIONAL ENSEMBLE (11 muzicieni din SUA, UK, Israel, România) prezintă MUZICĂ HIPER-SPECTRALĂ

Programul ARTIST IN RESIDENCE invită muzicieni de jazz să curatorieze un sezon de concerte cu o temă propusă de ei înșiși. Artiștii în rezidență devin curatori și performeri ai unor stagiuni tematice care prezintă publicului din București muzicieni români și internaționali în proiecte ce ilustrează tema aleasă. Programul își dorește să devină o pepinieră pentru noile direcții în jazz-ul românesc și european, o platformă pentru creativitatea scenei muzicale din România.

Jazz-ul la începutul acestui mileniu este mai divers și mai viu ca niciodată – o muzică cu adevărat globală, jazz-ul a devenit un limbaj universal care adoptă și este influențat de miriade de surse complementare și genuri muzicale: de la muzica clasică sau cea camerală de sorginte europeană, la muzica diverselor popoare sau cea etno, de la rock și hip hop, la muzica electronică, jazz-ul a arătat o capacitate extraordinară de a le îngloba pe toate acestea și de a crea noi direcții în secolul XXI Lucian Ban, curator ARTIST IN RESIDENCE.

Detalii pe www.arcub.ro

 

21
/11
/22

În perioada 21-27 noiembrie 2022, Ateneul Național din Iași va susține un turneu inedit pe cele mai importante scene de teatru ale Bucureștiului. Maratonul teatral va cuprinde 10 spectacole în 7 zile și va aduce în fața publicului din capitală nume mari ale teatrului românesc: Maia Morgenstern, Gheorghe Visu, Marius Bodochi, Claudiu Bleonț sau Vlad Rădescu, alături de îndrăgiții actori ai Ateneului ieșean.

17
/11
/22

Deschiderea oficială a celei de-a 8-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru Interferențe, organizat de Teatrul Maghiar de Stat Cluj, va avea loc joi, 17 noiembrie, de la ora 18.00, în foaierul de la etaj al Teatrului. Evenimentul va debuta cu vernisajul expoziției Eternal Yorick - Life Book Antal, care prezintă creația scenografului Csaba Antal.

17
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie 2022 (de la 19.00), unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, CORUL ACADEMIC RADIO, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență, va susține la Sala Radio primul său concert integral din această stagiune. Sub bagheta dirijorului ansamblului – CIPRIAN ȚUȚU – publicul va asculta o partitură rareori interpretată în România: Petite messe solennelle (Mica misă solemnă), semnată de ROSSINI, celebrul compozitor italian cunoscut mai ales pentru operele sale ca „Il barbiere di Siviglia” (Bărbierul din Sevilla) și „La Cenerentola” (Cenușăreasa).

17
/11
/22

Cea de-a XVIII-a Conferință a șefilor de stat și de guvern ai țărilor care au în comun limba franceză - Sommet-ul Francofoniei - va fi organizată, anul acesta, în Insula Djerba (Tunisia), în perioada 19 - 20 noiembrie 2022. Cu această ocazie, artista Irina Sârbu și bandul alături de care cântă - format din Puiu Pascu, Ciprian Parghel și Tudor Parghel - vor susține vineri, 18 noiembrie 2022, ora 19.45, un concert în cadrul Satului Francofoniei, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

17
/11
/22

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.

15
/11
/22

Două viori aflate în patrimoniul Muzeului George Enescu, instrumente atinse de magia unuia dintre cei mai însemnaţi interpreți ai secolului XX, compozitorul George Enescu, vor fi văzute și auzite pe 19 noiembrie, la Ateneul Român.

11
/11
/22

A fost numit „cel mai cunoscut bluesman român” și „gringo de România”, însă de fapt eludează multe categorisiri. Un artist self-made, care s-a reinventat de mai multe ori – și pare să nu se oprească încă.

10
/11
/22

Miercuri, 16 noiembrie 2022 (de la 19.00), Sala Radio va fi gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, este dedicat centenarului scriitorului José Saramago (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1998).

31
/10
/22

Cu ocazia Zilelor Culturii Sinti şi Roma la Bucureşti, Dotschy Reinhardt, Sinteza – descendentă a marei legende de jazz Django Reinhardt, vine sâmbătă, 12 noiembrie 2022, la ARCUB.